Răzvan Tătaru

Proprietarul platformei Bilete.ro spune că a ajuns „cel mai mare jucător din Europa Centrală”

bilete.ro, achizitie

Piletilevi Group, proprietarul platformei Bilete.ro, susține că a ajuns „cel mai mare jucător din Europa Centrală” prin cumpărarea de acțiuni la două companii poloneze de vânzare de bilete, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.

Grupul Piletilevi cumpără un pachet majoritar de acțiuni la companiile kicket și Biletomat și devine, după fuziune, a doua cea mai mare companie de vânzare de bilete din Polonia, precum și cel mai mare jucător din Europa Centrală, intermediind vânzări de bilete în valoare de aproape 320 milioane EUR pe an.

„Cu această tranzacție, Grupul Piletilevi deține acum o participație de 77% în companiile achiziționate, care va crește la 83,8% până în 2026”, a declarat Sven Nuutmann, co-proprietar și CEO al Grupului Pitilevi.

Potrivit acestuia, cea mai mare investiție din istoria Grupului Piletilevi va oferi companiei fuzionate din Polonia posibilitatea de a deveni lider de piață în viitorul apropiat.

„Acum suntem concentrați pe conectarea într-un mod eficient a companiilor care sunt achiziționate și a companiei noastre existente în Polonia, GoOut Polonia, astfel încât toți clienții noștri să beneficieze de cele mai bune funcționalități ale Grupului Piletilevi și ale noilor parteneri, cât mai repede posibil”, a spus Nuutmann.

Condițiile oferite organizatorilor de evenimente până rămân valabile chiar și după fuziunea companiilor.

Nivelul tehnologic al platformei de vânzări a companiilor poloneze achiziționate este foarte bun și va accelera, de asemenea, finalizarea noii platforme a Grupului Pitilevi, în care compania a investit aproape 6 milioane de euro. Noua platformă Piletilevi va fi finalizată în prima jumătate a anului 2025, potrivit spuselor cofondatorului.

Potrivit lui Maciej Wartacz, CEO kicket, și Konrad Kubaczewski, CEO Biletomat, manageri ai companiilor poloneze care s-au alăturat grupului, parteneriatul va asigura dezvoltarea continuă a firmelor și va oferi organizatorilor de evenimente un sprijin și mai eficient în campaniile de marketing pentru evenimente și vânzarea de bilete.

„Ne cunoaștem cu Konrad de mai bine de 6 ani și a fost întotdeauna intenția noastră reciprocă de a fuziona și consolida industria din Polonia. Datorită grupului Piletilevi și fondului de capital privat BaltCap, putem în sfârșit să facem acest lucru și să devenim a doua cea mai mare companie de bilete din Polonia, o piață în valoare de peste 1 miliard de euro în bilete vândute pe an”, a spus Wartacz. 

Grupul Piletilevi, cea mai mare și cunoscută platformă de vânzare de bilete din statele baltice, a început să se extindă puternic în Europa Centrală în vara anului 2023, când a cumpărat un pachet majoritar de acțiuni la una dintre cele mai mari companii de ticketing din România, Bilete.ro, tranzacție despre care am mai scris pe StartupCafe.ro, și la liderul pieței cehe, GoOut.net.

Bilete.ro operează pe piața din România de 18 ani și înregistrează vânzări de peste 2 milioane bilete pe an. Principalele zone acoperite sunt evenimentele culturale, sportive, concerte și festivaluri, divertisment pentru copii și teatru.

Grupul Pitilevi, deținut de compania de investiții EastCom Capital a antreprenorului Sven Nuutmann și BaltCap, cel mai mare fond de investiții din țările baltice, este o companie internațională de vânzări de bilete și organizare de evenimente care operează în Estonia, Letonia, Lituania, România, Republica Cehă, Slovacia și Polonia.

Grupul PiIetilevi susține că intermediază anual 17 milioane bilete cu o valoare totală de 320 milioane EUR, iar volumul anual de vizite pe toate site-urile web ajunge la 116 milioane pe an. Compania are aproape 250 angajați.

Parallax

Vizualizari
123
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri