Denisa Crăciun

Plecare de la vârful OpenAI (ChatGPT): „După aproape 10 ani am luat decizia de a părăsi compania”

OpenAI

Unul dintre fondatorii laboratorului de inteligență artificială OpenAI, care a lansat ChatGPT, „robotul” conversațional folosit și de români, părăsește compania.

Ilya Sutskever, co-fondator și Chief Scientist al OpenAI, a anunțat, marți, că pleacă din companie „după aproape 10 ani”. Și Sam Altman, directorul general (CEO) al startup-ului de IA a confirmat plecarea lui Sutskever și a anunțat că în locul său va veni Jakub Pachocki, director de cercetare.

„A fost o onoare și un privilegiu să lucrăm împreună și îmi va fi dor de toată lumea. Mulțumesc pentru tot. Sunt încântat de ceea ce urmează – un proiect care este foarte important pentru mine, despre care voi împărtăși detalii în timp util”, a scris Ilya Sutskever pe contul său de X (Twitter).

„Ilya și OpenAI vor merge în direcții diferite. Este un lucru foarte trist pentru mine”, a spus Sam Altman pe X, completând că „Jakub va fi noul nostru Chief Scientist”.

„OpenAI nu ar fi ceea ce este fără el (Ilya Sutskever – n.r). Deși are ceva important din punct de vedere personal la care va lucra, sunt recunoscător pentru ceea ce a făcut aici și pentru că s-a angajat să ducă la bun sfârșit misiunea pe care am început-o împreună”, a scris Sam Altman.

Ilya Sutskever este unul dintre cei care au susținut ca Altman să fie demis din funcția de CEO al OpenAI în noiembrie 2023 și care și-a reconsiderat ulterior decizia. Sutskever (38 de ani) și-a făcut studiile în Israel și Canada. IT-istul s-a născut în Rusia și are triplă cetățenie: israeliană, canadiană și rusă.

Startup-ul OpenAI a fost lansat în 2015 de Sam Altman, Elon Musk și alți antreprenori. În 2019, Musk a părăsit compania pentru că nu s-a înțeles cu asociații asupra planurilor de dezvoltare, dar Altman a rămas la conducerea startup-ului, ocupând funcția de CEO.

În noiembrie 2022, laboratorul de IA a lansat ChatGPT (Generative Pre-trained Transformer), „robotul” conversațional folosit și de români.

Până acum, în OpenAI au investit Microsoft, fondul de capital de risc Khosla Ventures și fundația lui Reid Hoffman, co-fondator LinkedIn.

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
769
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri