Redacția StartupCafe.ro

O firmă românească de soluții pentru agricultură a intrat în insolvență. Acum doi ani voia să se listeze la bursă

ajutoare pentru fermieri

Una dintre cele mai mari firme românești de soluții integrate pentru agricultură, înființată în 2010, cu intenții de listare la Bursa de Valori București (BVB), a intrat în insolvență.

Top Seeds SA, fondată și condusă de Daniel Bâja, a intrat în insolvență, dar are în vedere un plan de reorganizare, potrivit Profit.ro. Compania, care voia să se listeze la BVB până la finalul anului 2022, avea în vedere un plasament privat prin care să atragă circa 10 milioane lei pentru extinderea activității la nivel național.

Compania fondată la Slobozia (județul Ialomița), care ajunsese la un moment dat la un rulaj anual de peste 300 milioane lei, conform sursei citate, a intrat în insolvență cu datorii totale de peste 145 milioane lei. Războiuul din Ucraina, seceta locală și efectele pandmiei COVID-19 sunt printre motivele care au dus la înrăutățirea situației financiare a firmei, conform documentelor privind insolvența companiei, arată Profit.ro.

Top Seeds activează în distribuția de produse fitosanitare, îngrășăminte chimice și semințe, distribuția și depozitarea de motorină pentru agricultură, achiziția de cereale, producția, procesarea și ambalarea semințelor.

Firma a făcut afaceri de aproape 168 milioane lei ți un profit net de 4,29 milioane lei în 2022, conform ultimelor date publice, având peste 100 de angajați.

Parallax

Vizualizari
1673
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.596
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.97

publishing: 3.09

expertise: 0.08

rating: 1.596

Articole publicate : 1, 046
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri