Dropbox concediază 11% din personal
Raluca Abrihan

Dropbox concediază 11% din personal

Thumbnail

Platforma ce oferă servicii de stocare de fişiere în cloud, Dropbox, anunţă că va concedia 315 angajaţi, adică 11% din personal, cu toate că firma şi-a crescut considerabil veniturile în pandemie, scrie BusinessInsider.

Dropbox a anunțat în luna mai a anului trecut primul trimestru în care a înregistrat profit, în special datorită trecerii la munca online a mai multor companii. În noiembrie, compania a declarat că şi-a crescut veniturile cu 14%, faţă de anul anterior, ajungând afaceri de 487 milioane dolari.

Compania s-a listat la bursă în 2018 la o evaluare de 9,2 miliarde de dolari, iar în prezent voloarea Dropbox este de 9,4 miliarde de dolari.

Povestea Dropbox începe în 2007, când Drew Houston, absolvent de Informatică la Massachusetts Institute of Technology, lansa acest startup pe piaţă, de unul singur, după ce un alt co-fondator s-a retras din afacere în ultima clipă, notează BusinessInsider.com. Numele iniţial al startup-ului era getdropbox.com.

Unul dintre principalii investitori ai Dropbox, pe când platforma se afla abia la început, a fost Y Combinator – cel mai mare incubatoare de afaceri din lume, care a sprijinit, probabil, cei mai mulţi “unicorni”, iar printre startup-urile incubate aici se numără: Airbnb, Stripe, Instacart şi Coinbase.

Potrivit lui Houston, valul de concedieri este unul "necesar" pentru a putea implementa noile strategii ale companiei, cum ar fi investiția în instrumente de lucru distribuite și dezvoltarea produsului de bază.

Angajaţii vor primi salarii compensatorii pentru următoarele 3 luni şi plata asigurării de sănătate pentru următoarele 6 luni, potrivit anunţului făcut de companie.

Parallax

Vizualizari
1062
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri