Denisa Crăciun

ANIS, asociația care reunește patronii din IT, are un nou președinte

scutiri de taxe

Asociația  Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) a anunțat miercuri, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că are un nou președinte.

Edward Crețescu, director general (CEO) Regista,  a fost ales președinte al ANIS în cadrul Adunării Generale a Membrilor, ce a avut loc marți, 23 aprilie 2024. Crețescu îl va înlocui pe Mihai Matei, după încheierea celor două mandate statutare din perioada 2020-2024.

În cadrul aceleiași adunări, a fost ales totodată un nou Consiliu Director al Asociației:

  • Diana Sipos / Vicepreședinte ANIS și Country Manager Eviden Technologies România
  • Mihai Matei / CEO Essensys Software 
  • Radu Postolache / Administrator, General Manager Qualysoft Romania si Head of Consulting&Development Services Qualysoft Group
  • Cătălina Dodu / Partner, Cybersecurity Leader EY South Cluster and Consulting Service Line Leader EY Romania
  • Oleg Roibu / General Counsel eMAG Group
  • Ion Moldoveanu / Program Director - Compliance Technology, Deutsche Bank
  • Matei Dumitrescu / Director, Graal Soft
  • Anca Fotache / Center of Excellence Lead and General Manager, Booking Holdings România

„Este o onoare să ocup funcția de președinte al ANIS, organizație patronală reprezentativă a industriei de software și servicii, cu o tradiție de 25 ani în România și mulțumesc membrilor Asociației pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Doresc ca, alături de colegii din noul Consiliu Director, să sprijin ANIS în toate activitățile sale de promovare a intereselor industriei IT atât la nivel național cât și internațional și sper să transformăm România, alături de factorii de decizie publici, comunitatea de membri și de parteneri ANIS, într-un adevărat hub de inovare regională. Îmi propun totodată să devenim un partener de dialog tot mai puternic pentru autorități în procesul de transformare digitală a societății noastre, în beneficiul real al cetățenilor și companiilor din România”, a declarat Edward Crețescu.

Edward Crețescu a mai activat ca membru în Consiliul Director ANIS în perioada 2022-2023. Din noiembrie 2022 este CEO al companiei Regista, anterior având rolul de Head of Sales la Digidemat.

Parallax

Vizualizari
379
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri