Denisa Crăciun

Prin ce a trecut cafeaua de 5 lei. Fondatorul 5 to go, despre scumpiri, mici producători români și taxe

Radu Savopol

Radu Savopol, co-fondator 5 to go, povestește într-un interviu video pentru StartupCafe.ro care au fost cele mai mari provocări pentru lanțul de cafenele: de la prețurile de 5 lei ale produselor, pentru care brandul s-a făcut cunoscut, și scumpirea lor, la excluderea unor francizați, colaborarea cu mici producători români și recrutarea de angajați cu și fără experiență.

Antreprenorul a vorbit și despre trecerea de la arhitectură la afaceri, despre locurile ciudate în care a deschis cafenele, dar și despre avantajele unei francize, prezența pe piețe ca Franța, Belgia sau Ungaria și despre cât de (ne)pregătit este de noile măsuri fiscale care ar putea intra în vigoare din 2024.

Lansată în 2015 de Radu Savopol și Lucian Bădilă, 5 to go a ajuns acum la 270 de francizați, 1.200 de angajați în toată rețeaua, 500 de cafenele deschise în România și alte 4 în Ungaria. Dar, ca în orice afacere, au fost și momente grele...

Momente grele au fost când a trebuit să ieșim din conceptul de 5-10-15 lei, când am luat decizia în 2021, cred. Prima oară când caffe latte a trecut de la 5 la 6,5 lei, aia a fost o decizie foarte dificilă. Decizia dificilă a fost și al doilea val de scumpiri. La fel, din cauza creșterii prețului la lapte, la materia primă, la cafea, la pahare... A trebuit iar să ieșim din concept. Și cappuccino a ieșit din 5 și s-a dus la 6 lei, și latte s-a dus de la 6,5 la 7. Astea cred că au fost pentru că era un core business. Oamenii știau de ani de zile că 5 to go (înseamnă) 5-10-15 lei și dintr-o dată intrau și nu mai găseau la 5, erau la 6 - 6,5 lei”, explică Radu Savopol. 

Astfel, un moment dificil a fost când la jumătatea anului 2023 a trebuit să crească prețurile, în contextul majorării TVA de la 9% la 19% pentru băuturile preparate pe bază de cafea sau ceai (Ordonanța 16/2022).

„La jumătatea anului a trebuit să mărim iarăși prețurile, nu din cauza noastră, nu din cauza inflației, nu din cauza scumpirii energiei, nu de asta. Din cauză că cineva a considerat că un espresso este egal cu o băutură îmbuteliată, cu o băutură carbogazoasă. Peste noapte a trebuit iarăși să scumpim, să punem la anumite produse, că la unele chiar nu mai puteam. Și atunci am tăiat din marjele noastre și am lăsat TVA de 19%, dar am diminuat din marje pentru că așa am considerat. Nu puteam să mai scumpim încă o dată și încă o dată și încă o dată. Cred că totul are o limită, trebuie să fim foarte atenți, pentru că altfel ne trezim într-o recesiune foarte agresivă”, e de părere Radu Savopol.

„Am găsit un mix bun și cred că am reușit să fac și design și HoReCa”

Co-fondatorul 5 to go spune cum a fost trecerea de la designer de interior la antreprenoriat. Totul a început în 2001, când a deschis la Sinaia un pub.

„Cred că la sfârșitul anilor ‘90 partea de design în România nu era foarte apreciată. Oamenii nu apelau la designer pentru a-și decora o casă sau pentru a-și face un restaurant. Fiecare făcea ce voia și atunci cred că pentru mine a fost un pic frustrant să nu pot să performez în zona de design. Atunci am simțit că în zona HoReCa, în industria ospitalității aș putea să fac și design. Și uite așa a apărut o primă cârciumă în Sinaia, în 2001, când am reușit să creez un brand marinăresc într-o zonă montană”, spune Savopol.

Spune că a „găsit un mix bun” și că a reușit să facă „și design și HoReCa”. „M-a ajutat enorm partea de design, pentru că am putut să iau decizii rapid pe spații de 5m, 7m, 10m. Mi-am dat seama instantaneu, când vedeam spațiile respective, că pot să fac ceva în ele”, explică el.

Lucru care l-a ajutat să fie „cu un pas înaintea concurenților ce trebuiau să vină cu o echipă de arhitecți, să facă un plan, să măsoare, să facă randări”.

Eu intram în spațiul respectiv și în 5 minute știam unde-i barul, unde e magazia, unde poate să fie toaleta, unde o să fie self-ul, unde o să fie fluxul”, spune el.

În România, cafenelele 5 to go sunt prezente în 100 de orașe. Până acum, cel mai extins francizat operează 16 locații și urmează să mai deschidă încă două.

De-a lungul timpului, cel mai „ciudat” loc în care a fost deschisă o cafenea 5 to go a fost în curtea unei biserici din București, spune Savopol.

„Am deschis la gondolă, la Sinaia, unde urcă oamenii pe munte, am deschis la etajul 7 sau 8 în Ministerul Transporturilor, am deschis la Bran. Uite, în curtea unei biserici avem. La intersecția Sebastian cu Calea 13 Septembrie. Am închiriat de la biserică. E un lucru extraordinar, pentru că în străinătate sunt multe restaurante, cafenele chiar în incintă, lângă” – Radu Savopol.

Excluderea unor francizați și colaborări cu mici producători români

Antreprenorul spune că 5 to go a exclus francizați de-a lungul timpului și explică de ce criterii ține cont când selectează un francizat.

În primul rând nu le dăm drumul foarte repede, decât dacă confirmă să deschidă mai multe locații, pentru că la fel, am văzut că după trei locații încep să aibă probleme, dacă nu sunt bine organizați. Și atunci media astăzi este undeva la două locații de francizat. Mi-aș dori foarte tare să cresc spre 1000 de locații, dar încerc să nu mai aduc foarte mulți francizați, ci să-i cresc pe cei pe care îi am” – Radu Savopol.

Ați exclus pe cineva, un partener francizat, pentru că nu s-a conformat regulilor?

Da, da, chiar am deschis o nouă locație în zona Liceului Șincai, în spate. Era un francizat foarte ok când am deschis cu el acum 5 ani de zile. Avea o locație în curte la el, dar pe parcurs a considerat că lucrurile pot fi și altfel și că ce își dorește el poate să facă acolo. Locația nu mai arăta cum era la început, management-ul… Și am bătut palma cu el și am zis „vreau să terminăm, hai să închidem”, și am deschis o locație la 10m de el cu alți francizați”, explică el.

În interviu, Savopol vorbește și despre colaborarea cu mici producători români de la care 5 to go ia produsele de patiserie, snacksuri, sandvișuri, ce se vând în cafenele. 

Am pornit cu producători români, dar din păcate nu toți au ținut pasul cu noi. Adică am pornit pe zona de snacking, de dulce, sandviș, de patiserie, cu jucători mai mici și care ar fi trebuit în mod normal să crească odată cu noi, dar n-au reușit. Asta e un lucru pentru care la momentul respectiv mi-a părut rău. Mi-a părut rău pentru ei fiindcă noi creșteam la 30, 40, 50 de locații și n-au mai putut să țină pasul”, explică el.

Cu timpul, 5 to go a început colaborarea cu mari producători. „Am vrea să lucrăm cu producători români, dar nu întotdeauna ne ies lucrurile”, concluzionează Savopol.

„Am făcut o serie de pahare în România și n-au ieșit exact ce trebui, cu toate că e o fabrică foarte mare, foarte bună. Trebuie să înțeleagă și producătorii români că trebuie să ai aceleași standarde, lună de lună trebuie să fie aceeași calitate, același produs, același carton”, încheie el.

„Am deschis cafenele în spații pe care le-am refuzat”

S-a întâmplat de-a lungul timpului să respingeți o locație propusă și apoi să deschideți acolo?

Da, și asta. Uite chiar este interesant că au fost francizați care au venit acum 2-3 ani de zile cu un spațiu într-o anumită zonă, noi am refuzat-o și acum am deschis în zona respectivă. Și normal că a sunat telefonul sau ne-au dat în mail: „Da, dar, uite, acum un an sau 2 ani v-am dat spațiul respectiv” – spune Radu Savopol.

„Nu era momentul, adică pentru că și noi avem o filozofie de a deschide într-un perimetru și pe urmă perimetrul respectiv se strânge, se strânge, se strânge. Brand-ul devine mult mai cunoscut în zona respectivă și e normal. Dacă îl deschideai acum 2 ani nu făceai nimic, pentru că era o zonă foarte virgină. Oamenii nu ne cunoșteau și atunci nu avea rost să deschidem acolo. Deci au fost, da”, explică el.

Noile măsuri fiscale, o „treabă delicată”: „Am 270 de antreprenori în spate cărora astăzi nu știu să le răspund ce urmează”

„Am 270 de antreprenori în spate, cărora astăzi nu știu să le răspund ce urmează, ceea ce e cel mai greu pentru mine”, spune Radu Savopol, în contextul noilor măsuri fiscale. Antreprenorul e de părere că modificările îi vor afecta „100%” afacerea și consideră că nu este pregătit de schimbările ce vor urma.

Gândește-te că noi plătim astăzi 1%, vom plăti 3% (impozit). TVA-ul, la fel, l-am modificat de la 9% la 19%, să vedem în zona de salarii ce impact vom avea. Probabil chiriile iarăși vor mai crește un pic pentru că vor fi impozitate mai mult. Normal că proprietarul spune că vreau mai mult. Vor fi lucruri care ne vor afecta” – consideră co-fondatorul 5 to go.

El susține că multe afaceri nu vor rezista din cauza chiriilor. „Sunt restaurante care au investit sute de mii de euro și au chirii de 10-15.000 euro. Dacă scade un 20-30% traficul, rezistă o lună, două, trei. Pentru că nu mai e nici perioada de pandemie, când am avut un suport financiar, toată lumea ne-a înțeles, și proprietarii, unii dintre ei, și statul. Acum nu, n-are cine să te înțeleagă, acum toată lumea își dorește bani în cont”.

Recomandări pentru antreprenori de la Radu Savopol, co-fondator 5 to go

În interviul pentru StartupCafe.ro, Radu Savopol a făcut și o listă cu recomandări pentru antreprenorii români care vor să înceapă o afacere. Iată 3 dintre acestea:

  1. Antreprenorii trebuie să testeze: „Când sunt oportunități, să te urci în trenurile respective. Nu sunt de acord cu cei care se pricep la toate, adică acei „mentori” care sunt buni și în IT, sunt buni și în HoReCa, și în construcții și în orice domeniu”.
  2. Să aibă încredere în echipa lor.
  3. Să meargă la evenimente din industria în care vor să intre: „Fiecare industrie are o grămadă de expoziții, târguri, evenimente la care sunt prezentate inovații, tehnologie, este important să mergi acolo să vezi, să stai, să pui mâna”.
Parallax

Vizualizari
10660
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri