Noua schemă de ajutoare de stat pentru industria prelucrătoare, care are un buget total de 447 milioane EUR pe perioada 2024-2026, va favoriza firmele private care fac investiții prietenoase cu mediul și cu o componentă de digitalizare, potrivit grilei de punctaj scoase în consultare publică de Ministerul Economiei.
Ministerul Economiei a publicat recent ghidul solicitantului, grila de punctaj și alte anexe pentru acordarea de granturi în industria prelucrătoare, în baza HG 702/2024.
Noua schemă de ajutoare, în valoare totală de 447 milioane EUR, pe perioada 2024-2026, vine cu o grilă de punctaj mult diferită de vechea grilă după care au fost evaluate proiectele din ediția 2022-2023, care a avut un buget de 300 de milioane de euro.
Astfel, din anul 2024, vor fi favorizate la finanțare investițiile care cuprind măsuri care contribuie la tranziția către neutralitate climatică: utilizarea energiei din resurse regenerabile prin montarea/instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice si/sau termice, precum instalații cu captatoare solare termice sau electrice, instalații cu panouri fotovoltaice /fototermice etc., cu obligația încadrării întreprinderii solicitante în categoria prosumatorilor, potrivit Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale.
De asemenea, se punctează asigurarea unui lanț de aprovizionare sustenabil prin optimizarea distanței de transport între unitatea de producție a materiei prime de bază și locația realizării investiției.
Primesc puncte în plus și firmele care includ în proiect un grad de digitalizare mare, ca raport al cheltuielilor cu echipamente/ utilaje cu comanda digitală din total cheltuieli eligibile cu activele corporale.
CRITERII DE EVALUARE PENTRU STABILIREA PUNCTAJULUI ÎNTREPRINDERILOR SOLICITANTE:
În situația în care există două sau mai multe întreprinderi care au obținut același punctaj, ordinea intrării în analiză se va realiza în funcție de cea mai mică valoare a ajutorului de stat solicitat.
Valoarea ajutoarelor de stat pentru firmele din industria prelucrătoare
Din bugetul multianual de 447 milioane EUR, pentru anul 2024 se prevede un buget de 149 de milioane de euro, pentru schema de sprijin.
Din acești bani, firmele din industria prelucrătoare vor putea obține ajutoare de stat dacă fac o investiție inițială sau o investiție inițială care creează o nouă activitate economică, în valoare de cel puțin 5 milioane EUR fără TVA.
Valoarea ajutorului de stat variază între 30% și 70% din cheltuielile eligibile din proiect, în funcție de județul de implementare a investiției, conform Anexei 2 la HG 702/2024.
Intensitatea sprijinului poate fi majorată cu până la 20 de puncte procentuale pentru întreprinderile mici sau cu până la 10 puncte procentuale pentru întreprinderile mijlocii, cu obligația beneficiarului de a asigura o cofinanțare de cel puțin 25% din cheltuielile eligibile.
Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordat unei companii variază între 24.750.000 EUR și 57.750.000 EUR, în fucție de județ. Astfel, investițiile din județul Timiș vor avea cel mai mic nivel al ajutorului de stat, în timp ce județe ca Dolj, Gorj sau Galați vor beneficia de cel mai mare nivel de sprijin de la stat.
Bucureștiul este exclus de la finanțare, iar din județul Ilfov doar anumite localități sunt eligibile.
Exemple de calcul al ajutorului de stat:
1. Pentru o întreprindere care realizează o investiție în regiunea Tulcea, regiune cu intensitate maximă 60% și investiția este în valoare de 4 milioane euro (20.000.000 echivalent în lei), din care costurile eligibile sunt de 2,5 milioane euro (12.500.000 echivalent în lei), ajutorul de stat este calculat astfel :
12.500.000 lei x 60% = 7500000 lei
2. Pentru o întreprindere care realizează o investiție în regiunea Tulcea, regiune cu intensitate maximă 60% și investiția este în valoare de 80 milioane euro (400.000.000 echivalent în lei), din care costurile eligibile sunt de 65 milioane euro (325.000.000 echivalent în lei), ajutorul de stat este calculat astfel:
0,6 x (275.000.000 lei + 0,5 x 50.000.000 lei) = 0,6 x 300.000.000 lei = 180.000.000 lei
Lista codurilor CAEN eligibile la ajutoarele din industria prelucrătoare
- 1031 Prelucrarea și conservarea cartofilor
- 1033 Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a.
- 1042 Fabricarea margarinei și a altor produse comestibile similare
- 1052 Fabricarea înghețatei
- 1062 Fabricarea amidonului și a produselor din amidon
- 1072 Fabricarea biscuiților și pișcoturilor, fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie
- 1073 Fabricarea macaroanelor, tăiețeilor, cușcușului și a altor produse făinoase similare
- 1082 Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase
- 1083 Prelucrarea ceaiului și cafelei
- 1084 Fabricarea condimentelor și ingredientelor
- 1085 Fabricarea de mâncăruri preparate
- 1086 Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și alimentelor dietetice
- 1089 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
- 1310 Pregătirea fibrelor și filarea fibrelor textile
- 1320 Producția de țesături
- 1330 Finisarea materialelor textile
- 1391 Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare
- 1392 Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei și lenjeriei de corp)
- 1393 Fabricarea de covoare și mochete
- 1394 Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori și plase
- 1395 Fabricarea de textile nețesute și articole din acestea, cu excepția confecțiilor de îmbrăcăminte
- 1396 Fabricarea de articole tehnice și industriale din textile
- 1399 Fabricarea altor articole textile n.c.a.
- 1411 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
- 1412 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru
- 1413 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
- 1414 Fabricarea de articole de lenjerie de corp
- 1419 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și accesorii n.c.a.
- 1420 Fabricarea articolelor din blană
- 1431 Fabricarea prin tricotare sau croșetare a ciorapilor și articolelor de galanterie
- 1439 Fabricarea prin tricotare sau croșetare a altor articole de îmbrăcăminte
- 1511 Tăbăcirea și finisarea pieilor; prepararea și vopsirea blănurilor
- 1512 Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie
- 1520 Fabricarea încălțămintei
- 1712 Fabricarea hârtiei și cartonului
- 1721 Fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton
- 1722 Fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar, din hârtie sau carton
- 1723 Fabricarea articolelor de papetărie
- 1729 Fabricarea altor articole din hârtie și carton n.c.a.
- 1910 Fabricarea produselor de cocserie
- 1920 Fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului
- 2211 Fabricarea anvelopelor și a camerelor de aer; reșaparea și refacerea anvelopelor
- 2219 Fabricarea altor produse din cauciuc
- 2221 Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic
- 2222 Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic
- 2229 Fabricarea altor produse din material plastic
- 2311 Fabricarea sticlei plate
- 2313 Fabricarea articolelor din sticlă
- 2314 Fabricarea fibrelor din sticlă
- 2319 Fabricarea de sticlărie tehnică
- 2320 Fabricarea de produse refractare
- 2341 Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental
- 2343 Fabricarea izolatorilor și pieselor izolante din ceramică
- 2363 Fabricarea betonului
- 2364 Fabricarea mortarului
- 2365 Fabricarea produselor din azbociment
- 2391 Fabricarea de produse abrazive
- 2441 Producția metalelor prețioase
- 2442 Metalurgia aluminiului
- 2443 Producția plumbului, zincului și cositorului
- 2444 Metalurgia cuprului
- 2445 Producția de alte metale neferoase (crom, mangan, nichel)
- 2454 Turnarea altor materiale neferoase
- 2521 Producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală
- 2529 Producția de rezervoare, cisterne și containere metalice
- 2530 Producția generatoarelor de aburi (cu excepția cazanelor pentru încălzire centrală)
- 2550 Fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor
- 2561 Tratarea și acoperirea metalelor
- 2562 Operațiuni de mecanică generală
- 2571 Fabricarea produselor de tăiat
- 2572 Fabricarea articolelor de feronerie
- 2573 Fabricarea uneltelor
- 2591 Fabricarea de recipienți, containere și alte produse similare din oțel
- 2592 Fabricarea ambalajelor ușoare din metal
- 2593 Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanțuri și arcuri
- 2594 Fabricarea de șuruburi, buloane și alte articole filetate; fabricarea de nituri și șaibe
- 2599 Fabricarea altor articole din metal n.c.a.
- 2711 Fabricarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice și a aparatelor de distribuție și control al electricității
- 2712 Fabricarea aparatelor de control și distribuție a electricității
- 2720 Fabricarea de acumulatori și baterii
- 2731 Fabricarea de cabluri cu fibră optică
- 2733 Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire și cabluri electrice și electronice
- 2740 Fabricarea de echipamente electrice de iluminat
- 2751 Fabricarea de aparate electrocasnice
- 2752 Fabricarea de echipamente casnice neelectrice
- 2790 Fabricarea altor echipamente electrice
- 2811 Fabricarea de motoare și turbine (cu excepția celor pentru avioane, autovehicule și motociclete)
- 2812 Fabricarea de motoare hidraulice
- 2813 Fabricarea de pompe și compresoare
- 2814 Fabricarea de articole de robinetărie
- 2815 Fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză și a elementelor mecanice de transmisie
- 2821 Fabricarea cuptoarelor, furnalelor și arzătoarelor
- 2822 Fabricarea echipamentelor de ridicat și manipulat
- 2823 Fabricarea mașinilor și echipamentelor de birou (exclusiv fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice)
- 2824 Fabricarea mașinilor-unelte portabile acționate electric
- 2825 Fabricarea echipamentelor de ventilație și frigorifice, exclusiv a echipamentelor de uz casnic
- 2829 Fabricarea altor mașini și utilaje de utilizare generală n.c.a.
- 2830 Fabricarea mașinilor și utilajelor pentru agricultură și exploatări forestiere
- 2841 Fabricarea utilajelor și a mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalului
- 2849 Fabricarea altor mașini-unelte n.c.a.
- 2891 Fabricarea utilajelor pentru metalurgie
- 2892 Fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții
- 2893 Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor și tutunului
- 2894 Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei și a pielăriei
- 2895 Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei și cartonului
- 2896 Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice și a cauciucului
- 2899 Fabricarea altor mașini și utilaje specifice n.c.a.
- 3311 Repararea articolelor fabricate din metal
- 3312 Repararea mașinilor
- 3313 Repararea echipamentelor electronice și optice
- 3314 Repararea echipamentelor electrice
- 3315 Repararea și întreținerea navelor și bărcilor
- 3316 Repararea și întreținerea aeronavelor și navelor spațiale
- 3317 Repararea și întreținerea altor echipamente de transport n.c.a.
- 3319 Repararea altor echipamente
- 3320 Instalarea mașinilor și echipamentelor industriale
- 3811 Colectarea deșeurilor nepericuloase
- 3812 Colectarea deșeurilor periculoase
- 3821 Tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase
- 3822 Tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase
- 3831 Demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor
- 3832 Recuperarea materialelor reciclabile sortate