Denisa Crăciun
Amazon, care are circa 3.000 de salariați în România, va concedia încă 9.000 de angajați, a anunțat CEO-ul companiei, Andy Jassy, luni.
Runda de disponibilizări va afecta angajații de la divizia de cloud AWS, divizia PXT, publicitate și serviciul de streaming online Twitch.
Concedierile anunțate acum vin după ce în luna ianuarie Amazon a disponibilizat 18.000 de angajați din retail, recrutare și resurse umane.
„Nu este niciodată ușor să ne luăm rămas bun de la colegii noștri și ne va fi dor de ei. Pentru cei care vor continua cu noi, aștept cu nerăbdare să colaborăm, deoarece facem viața mai ușoară clienților în fiecare zi”, a spus Andy Jassy, CEO Amazon.
Compania a luat decizia de a concedia o parte din angajați pentru eficientizarea costurilor, pe fondul „economiei incerte”.
„Odată ce aceste decizii au fost luate (obiectivul nostru este să le avem finalizate până la mijlocul până la sfârșitul lunii aprilie), vom comunica decizia angajaților afectați (sau, dacă este cazul, în Europa, cu organismele reprezentative)”, a mai spus CEO-ul.
Recent și Meta, compania din spatele rețelelor sociale Facebook, Instagram, WhatsApp și altele, a anunțat că va renunța la încă 10.000 de angajați, după ce în noiembrie 2022 a concediat 11.000 de persoane.