Viitorii beneficiari ai Măsurii 2 a schemei de ajutoare de stat pentru sectorul agroalimentar trebuie să aștepte să mai fie verificați și să le intre în conturi granturile și abia apoi vor putea...
Microgranturi în valoare totală de 560.000 de euro au rămas necontractate, după ce 112 beneficiari selectați la ajutoarele de stat au ratat semnarea contractelor de finanțare de la Măsura 1 a schemei...
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care are între atribuții și gestionarea Măsurii 1- microgranturi de câte 5.000 de euro pentru fermieri și antreprenorii din sectorul agroalimentar, este vizat...
Modificările la PNRR sunt posibile, însă doar pe baze obiective, nu pe criterii politice, spune deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/PNL), care mai atrage atenția că există o serie de investiții...
Persoanele fizice autorizate (PFA), microîntreprinderile, întreprinderile individuale și alți beneficiari care s-au calificat la microgranturile de câte 5.000 EUR din cadrul Măsurii 1 a schemei de...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat listele finale cu organizațiile care vor derula proiecte prin care vor împărți și granturi de maximum 25.000 de euro fiecare unor tineri...
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) românești vor putea obține granturi pentru investiții, în valoare de 50.000-200.000 de euro, respectiv 50.000-500.000 de euro prin două măsuri de...
Rezultate Măsura 2-2022: aplicanții admiși la granturile de max. 120.000 EUR trebuie să semneze contractele cu dovada cofinanțării în termen de 5 zile de la primire
Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență prin care se instituie schema de ajutoare de stat pentru investiții, destnată microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii, fiind anunțat și...
România va acorda fonduri europene destinate tinerilor fermieri numai celor care activează în zootehnie și horticultură, din anul 2023, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Sute de aplicanți au fost respinși eronat de sistemul electronic, la Măsura 2- granturi IMM de 5.000-120.000 euro pentru sectorul agro-alimentar, pe motiv că n-ar fi avut codul CAEN eligibil autorizat...
Începand de miercuri, 8 iunie 2022, aplicanții la Măsura 2 IMM AGRI-FOOD – „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, care figurează pe lista cererilor depuse...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale afirmă că va căuta surse de finanțare pentru a încerca să ofere sprijin și celor peste 20.000 de fermieri și antreprenori din sectorul agro-aliementar...
România ar putea negocia introducerea investițiilor pentru infrastrucura de irigații în Planul Naționalde Redresare și Reziliență, solicitând Comisiei Europene suplimentarea componentei de împrumuturi...
Granturile de 5.000-120.000 EUR: „Nu pot promite nimic, dar putem face o analiză”. L-am întrebat pe ministrul Fondurilor Europene despre posibilitatea suplimentării bugetului
S-a afișat o listă preliminară a firmelor eligibile și ne-eligibile pentru ajutoarele de stat de câte 5.000-120.000 euro, în urma pre-evaluării automate a aplicanților la Măsura 2 -granturi de capital...
„Astăzi este ultima zi în care solicitanții eligibili se mai pot înscrie în cadrul programului IMM AGRI-FOOD!” - a transmis, marți, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), într-un comunicat...
Un număr de 811 fermieri din România au fost selectați să primească în total 448,2 milioane de euro, pentru finanțarea investițiilor pe care le vor realiza în propriile exploatații agricole, prin...
Un grup de aplicanți la Măsura 2 - granturi de capital de lucru de câte 5.000-120.000 euro solicită Guvernului să suplimenteze bugetul liniei de finanțare astfel încât să ajungă la toți solicitanții...
Vineri, 27 mai 2022, de la ora 10.00, începe sesiunea de depunere a cererilor de finanțare de la noua Măsură 1 - microgranturi de câte 5.000 euro pentru SRL, PFA, întreprinderi individuale și...
Peste 10.000 de solicitanți au depus, joi, cereri de finanțare la noua Măsură 2-granturi de capital de lucru de câte 5.000-120.000 de euro, dar dintre aceștia doar o parte vor apuca bani din bugetul...