Claudiu Zamfir

Termen 31 iulie 2024: Apicultorii pot depune cereri de plată la APIA

apicultor-dreamstime.jpg

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează, marți, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, se pot depune cererile de plată şi documentele doveditoare pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2024 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat.

Solicitanţii depun o singură cerere de plată la Centrele APIA, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial/ reprezentantul legal, însoţită de documentele justificative.

Formularele cererilor de plată pot fi printate accesând acest link. 

Totodată, APIA pune la dispoziţia beneficiarilor formularistica şi documentaţia necesare implementării intervenţiilor aferente sectorului apicol.

Cheltuielile aferente intervenţiilor apicole se realizează de către solicitanţi în perioada 1 ianuarie – 31 iulie inclusiv, a anului de cerere.

Solicitanții care au efectuat achiziții de produse/servicii înainte de publicarea în M.O.F 538 din 10.06.2024 a O.M.A.D.R. nr.228/2024, trebuie să respecte condițiile de eligibilitate prevăzute în ghidul solicitantului “Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027 ” ISA-PS 2023, ediția I, care poate fi consultat AICI

Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2024 este de 12.163.260 euro, din care 50% contribuția Uniunii Europene și 50% contribuția României, de la bugetul de stat.

Pentru plăţile anului 2024 cursul de schimb este stabilit la valoarea de 4,9756 lei.

Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la fața locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat și plafonul alocat pentru fiecare intervenţie accesată conform PS PAC 2023-2027 și stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.

Solicitanții trebuie să păstreze și să arhiveze toate documentele care au legătură cu intervențiile aferente sectorului apicol 2023-2027 pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la întocmirea acestora.

Pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, în cadrul secţiunii: Măsuri de piaţă – Apicultură – Anul 2024 (https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2024/) se regăsesc informații detaliate privind intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027 pentru anul 2024.

Intervențiile în sectorul apicol pentru care se pot depune cereri de plată în anul 2024 și legislația aferentă

Intervențiile în sectorul apicol pentru care se pot depune cereri de plată în anul 2024 sunt următoarele:

 A. Intervenții apicole pentru formele asociative

1. Intervenţia IS-A-02 „Promovare, comunicare şi marketing, inclusiv acţiuni de monitorizare a pieţei şi activităţi care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privinţa calităţii produselor apicole”, din care:
      -   Intervenția IS A-02-01 „Promovarea apiculturii și a produselor apicole”.
2. Intervenţia IS-A-03 - „Investiții în active corporale și necorporale, precum și alte acțiuni”, compusă din:
       -  Intervenția IS A-03-01 „Achiziţia de către formele asociative de echipament pentru procesarea cerii în vederea obținerii fagurilor artificiali”; 
      -  Intervenția IS A-03-02 „Achiziţia de către formele asociative apicole de echipament pentru ambalarea mierii”.

B.  Intervenții apicole pentru apicultori

1. Intervenția IS-A-04 „Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei, din care achiziţie de produse medicinale veterinare”, din care:
          -  Intervenţia IS-A 04-01 „Achiziţionarea de produse medicinale veterinare pentru tratarea varoozei și nosemozei”.

2. Intervenția IS-A-05 „Investiții în active corporale și necorporale, precum și alte acțiuni, inclusiv pentru raţionalizarea transhumanţei”, compusă din:
         -     Intervenția IS A-05-01 „Achiziţionarea de cutii noi în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral”;
         -    Intervenția IS A-05-02 „Achiziţionarea de accesorii apicole”;
         -   Intervenția IS A-05-03 „Achiziţionarea de unelte apicole și echipamente de protecţie”;
         -  Intervenția IS A-05-04 „Achiziționarea de vehicule tractabile, respectiv remorci apicole, precum și echipamente de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral”.

3. Intervenţia IS-A-06 „Investiții în active corporale și necorporale, precum și alte acțiuni, inclusiv pentru repopularea stupilor din Uniune, inclusiv ameliorarea albinelor”, compusă din: 
         -     Intervenția IS A-06-01 „Achiziţionarea mătci și/sau familii de albine”;
         -      Intervenția IS A-06-02 „achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”.

4. Intervenţia IS-A-07 „Acţiuni de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole, a pierderilor de albine sau a scăderii productivităţii, precum şi a substanţelor cu potenţial toxic pentru albine” , din care:
          -    Intervenţia IS A-07-01 „Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii”.

Legislația ajutoarelor pentru apicultori

  • Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 105/2023 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, documentelor justificative, condiţiilor şi modului de implementare a intervenţiilor aferente sectorului apicol prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, completat și modificat prin OMADR nr. 228/05.06.2024, reglementează modul general de implementare a intervențiilor aferente sectorului apicol.
     
Parallax

Vizualizari
283
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri