Claudiu Zamfir

240 startup-uri au obținut finanțări de 40 milioane EUR de la investitorii din comunitatea românească TechAngels

Thumbnail

Peste 240 de startup-uri de tehnologie au obținut investiții totale de peste 40 de milioane de euro în 10 ani, din partea investitorilor individuali din comunitatea românească TechAngels, a informat organizația, într-un comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.

TechAngels, considerată „prima rețea de investitori tip angel din România”, tocmai a împlinit 10 ani de activitate.

Asociația a crescut de la un număr inițial de 18 persoane la 132 de investitori, iar comunitatea extinsă include peste 240 de startup-uri susținute, în portofoliul agregat. Din cei peste 40 de milioane de euro investiți în startup-uri, în ultimii 10 ani, aproximativ 20 de milioane de euro au fost acordați în ultimii 3 ani.

De asemenea,  alte peste 1.000 de startup-uri și-au prezentat ideile de afaceri în cadrul sesiunilor de pitching, în fața investitorilor din comunitate, direct sau prin diferitele programe de accelerare de business.

TechAngels spune că a avut și un rol de „catalizator pentru dezvoltarea altor vehicule de suport din comunitatea tech”, o bună parte din membrii grupului fiind implicați în creșterea mai multor incubatoare, acceleratoare, platforme de investiții și fonduri de capital de risc (VC).

Asociația TechAngels, înregistrată oficial în 2013, a fost inițiată de Andrei Pitiș, Radu Georgescu și Bogdan Iordache, care au și condus organizația până în 2016, apoi aceasta a fost condusă de Dan Călugăreanu, ca președinte și Matei Dumitrescu, în calitate de vicepreședinte.

Din 2019 și până acum TechAngels a fost reprezentat de Mălin-Iulian Ștefănescu, președinte, și de Mihai Guran, Matei Dumitrescu, Andrei Dudoiu, Ștefan Popa și Cosmin Curticăpean, în calitate de vicepreședinți.

Mălin-Iulian Ștefănescu, președintele TechAngels:

„În ultimii trei ani am crescut de patru ori ca număr de membri și am investit, în comun, cât în perioada 2013-2019 cumulat. TechAngels este în acest moment ca un nod de rețea pentru comunitate, un prim punct de contact pentru startup-uri, de unde pot primi finanțare, sfaturi, oportunități de clienți sau parteneri sau, în funcție de stadiul în care se află, ghidare către acceleratoare sau fonduri. Pentru investitori, grupul oferă șansa de a se conecta cu alți membri, cu experiențe complementare. În grup, sindicalizăm nu numai banii ci și cunoștințele de business iar creșterea este comună”.

Investitorii de tip angel sunt cei care intervin într-o fază critică de dezvoltare a startup-urilor, aceea care asigură trecerea de la un produs minim viabil la cea de startup cu un potențial de creștere accelerată, finanțabil prin fonduri de investiții. Aportul investitorilor de tip angel se măsoară nu numai în bani ci și în sfaturile care ajută structurarea business-ului, strategia de dezvoltare, de vânzări, completarea echipei etc.

„Dacă ne uităm la majoritatea clasamentelor cu startup-uri promițătoare din România, realizate local sau internațional, veți vedea că peste 80% din startup-urile menționate au investitori angel ca suport. Chiar investitori membri ai TechAngels. Nu mi se pare întâmplător, ci este o bună dovadă că un angel investor potrivit completează practic echipa unui startup și că membrii TechAngels au această capacitate”, sublliniază Mălin Ștefănescu.

Reamintim că în România există și o Lege a business angels (120/2015), prin care investotorii tip angel beneficiază de facilități fiscale.

 

Parallax

Vizualizari
327
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri