Claudiu Zamfir

Cronologia Acțiunii 4.1.1-POC: Avatarurile unor finanțări de 358 milioane Euro care nu au mai pornit

Thumbnail

Lansarea apelului de 358 milioane euro, promisă pentru luni 21 martie 2022, în cadrul Acțiunii 4.1.1-POC, a fost anulată cu 4 zile înainte, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro. Guvernul a comunicat că se amână, dar nu și cât se mai amână. Iată o cronologie a acestei măsurii de sprijin în care de doi ani zeci de mii de antreprenori au rămas blocați cu investiții planificate și onorarii plătite consultanților...

- La-nceput a fost Măsura 3. În 2020, când a izbucnit pandemia COVID-19, guvernarea de atunci, Orban (PNL), s-a gândit să facă o schemă de finanțare pentru firmele afectate de criză, pe bani europeni, mai ales că UE devenea mai permisivă cu cheltuirea acestor fonduri. În august 2020, Guvernul de atunci a dat Ordonanța de urgență 130/2020, care prevedea cele 3 măsuri de finanțare pentru antreprenori: Măsura 1 (microgranturi de câte 2.000 euro), Măsura 2 (granturi de capital de lucru de 2.000-150.000 euro) și Măsura 3 (granturi de investiții de câte 50.000-200.000 euro). Ministru la Fondurile Europene era atunci Marcel Boloș, iar la Economie, Energie și Mediul de Afaceri, era Virgil Popescu. Primul a ajuns acum la Cercetare, iar al doilea, la Energie. Atunci, însă, ei gestionau aceste fonduri pentru firme.

- Până să pornească Măsura 3, au mai fost două ordonanțe și o lege, să-i amețească bine pe antreprenori și consultanți:

  • În 16 octombrie 2020, la inițiativa Ministerului Fondurilor Europene, guvernul Orban a dat OUG 174/2020, prin care a modificat grila de punctaj la Măsura 3.
  • După nici 2 săptămâni, pe 29 octombrie 2020, a venit și Parlamentul cu Legea 220/2020 și a modificat și el grila de punctaj de la Măsura 3 și a introdus și anumite conduri CAEN care nu erau eligibile în viziunea guvernului. Atunci, în Parlament, Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii  din România (CNIPMMR), cu Florin Jianu președinte, a propus parlamentarilor principalele amendamente pentru a modifica grila guvernului.
  • Guvernul a ținut-o p-a lui și, pe 19 noiembrie 2020, a mai dat o ordonanță de urgență, OUG 199/2020, prin care a răsturnat legea Parlamentului și a revenit la grila sa din OUG 174/2020. Cu 2 săptămâni înainte de deschiderea apelului, mulți beneficiari și consultanți nu știau ce grilă să mai aplice.

- În 3 decembrie 2020, Măsura 3 s-a deschis pentru înscrieri, cu un buget de 478 milioane euro (din fonduri UE și de la bugetul de stat).

- Începute în Guvernul Orban, înscrierile la Măsura 3 s-au finalizat pe 28 ianuarie 2021, cu Guvernul Cîțu (PNL-USR-UDMR). Alt guvern, alți miniștri in charge: Claudiu Năsui la Mediul de Afaceri și Cristian Ghinea la Fonduri europene (MIPE, cum avea să se numească acest minister). S-au înscris 27.736 de aplicanți, ale căror cereri au cumulat de 6 ori bugetul disponibil.

- După o săptămână, pe 5 februarie 2021, ministrul Năsui se decide să anuleze Măsura 3, invocând suspiciuni de fraudă. Au rămas în urmă 27.736 de aplicanți care au muncit la proiecte, iar cei mai mulți au dat și bani la consultanți.

- Până în iunie 2021, bugetul Măsurii 3, desființate, este mutat de Guvern la Măsura 2, pentru plăți (mutarea s-a făcut în două etape). Tot pe atunci, ministrul Claudiu Năsui vorbea despre „relansarea” Măsurii 3 cu fonduri din facilitatea React EU.

- Apare Acțiunea 4.1.1 - POC, adică „noua Măsură 3”. În august deja relansarea Măsurii 3 s-a mutat cu totul de la Ministerul Antreprenorialului la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Pe 27 august 2021 (încă miniștrii USR mai erau la guvernare), MIPE a lansat în dezbatere publică un proiect de ghid al solicitantului pentru ceea deja s-a numit Acțiunea 4.1.1-POC, în valoare de 358 milioane euro (sub bugetul Măsurii 3).

- 10 septembrie 2021: MIPE, cu premierul de atunci, Florin Cîțu, devenit și ministru interimar al proiectelor europene (după ieșirea USR de la guvernare) mai dă un proiect de Ghid pentru Acțiunea 4.1.1-POC, cu grila de punctaj prin care se propune finanțarea firmelor care au suferit scădere mare a cifrei de afaceri în anul 2020 față de 2019. Acel proiect de ghid se îndepărta însă de ceea ce a fost Măsura 3 și mulți dintre antreprenorii care au aplicat la Măsura 3, anulată,  s-au văzut în afara noilor condiții. Pentru consultanții cu experiență, era de așteptat din momentul în care guvernul a mutat finanțarea pe facilitatea React EU, care oferă fonduri pentru redresarea din criză, deci firmelor care au suferit scăderi de activitate din cauza COVID.

- Grila de punctaj propusă de MIPE a stârnit nemulțumirea președintelui Consiliului Național al IMM, Florin Jianu.

- În 7 octombrie 2021, MIPE estima oficial că apelul de proiecte 4.1.1-POC ar fi urmat să se deschidă în luna decembrie 2021. Termen născut ratat, cum aveam să vedem.

- 27 octombrie 2021 - Comisia Europeană aprobă schema de ajutor de stat de la Acțiune 4.1.1-POC.

- În 22 noiembrie 2021, MIPE publică în Monitorul Oficial schema de ajutor de stat pentru Acțiunea 4.1.1, cu grila de punctaj prin care ar urma să se finanțeze firmele care au suferit scădere mare a cifrei de afaceri în anul 2020 față de 2019. La fel ca în propunerea de ghid din septembrie, se stabilește ajutorul maxim de 1 milion de euro pe proiect fără prag inferior. Schema este semnată de Csilla Hegedus, secretar de stat MIPE din partea UDMR.

- În 21 decembrie 2021, MIPE mai scoate în consultare un proiect de ghid al solicitantului pentru Acțiunea 4.1.1-POC, care aduce modificări substanțiale față de schema de ajutor de stat în vigoare. În mod normal, ar trebui să fie invers: schema de ajutor de stat determină ghidul solicitantului. Consultarea publică se termină pe 4 ianuarie 2022. Între timp, Comisia Europeană a prelungit și cadrul temporar COVID, care permite aceste ajutoare de stat, până pe 30 iunie 2022. Așadar, se intra în linie dreaptă, alte amânări nu mai aveau rost.

- Alt guvern, alt ministru. Noul ministru de la MIPE, Dan Vîlceanu, din guvernarea Ciucă (PNL-PSD-UDMR), dă lansarea apelului de proiecte 4.1.1-POC drept sigură în luna martie 2022. Vîlceanu este și secretar general al PNL, o funcție politică mare, și un apropiat al președintelui partidului, Florin Cîțu. Din punct de vedere politic, ca influență, e comparabil cu premierul Ciucă. Din poziția aceasta, ministrul Vîlceanu face cel puțin 2 declarații cu subiect și predicat privind deschiderea apelului de proiecte:

  • 28 ianuarie 2022: „La începutul lunii martie deschidem apelul. S-a întârziat pentru că, după ce am făcut consultarea patronatelor IMM, a trebuit să retrimitem la Comisia Europeană schema de ajutor de stat”.
  • 8 martie 2022: „Sunt depășite toate etapele, în 21 martie avem call de proiecte care va fi deschis până vineri până pe 26 martie, 5 zile. Tot ceea ce scrie în ghid e public, e în dezbatere publică, e publicat, nu s-a schimbat nimic”.

- Pe 18 februarie 2022, MIPE publică proiectul de ghid al solicitantului în forma consolidată în urma consultării publice. Aici sunt introduse o serie de modificări față de schema de ajutor de stat din Monitorul Oficial. Se introduce un prag minim de 50.000 de euro, ajutor de stat pe proiect, se leagă ajutorul de stat de cifra de afaceri, noua grilă de punctaj, modalitatea de depunere a proiectelor în aplicația IMM Recover și în sistemul MySMIS etc. Tot atunci MIPE avansează data  de 21 marte 2022 pentru deschiderea înscrierilor, apreciind că ghidul definitiv nu va veni cu modificări de substanță, astfel încât solicitanții să aibă timp suficient pentru proiecte.

- Toate aceste promisiuni de la nivelul cel mai înalt au determinat antreprenorii să investească în pregăirea proiectelor, au dat bani consultanților, unii au cumpărat și firme care au fost pe scădere în 2020, să aplice. Numai că la 3 zile după ce ministrul Vîlceanu dădea ca sigură lansarea apelului, tot el a publicat în Monitorul Oficial o modificare de schemă de ajutor de stat care nu se prea potrivea cu ghidul consolidat, pe partea de cheltuieli eligibile.

De fapt au fost 2 modificări, publicate de Vîlceanu în Monitorul Oficial la câteva zile distanță, cu aproximativ o săptămână înainte de data prezumtivă de lansare a apelului:

- Conform unui e-mail postat pe grupul de Facebook Acțiunea 4.1.1-POC, atribuit directoarei Autorității de Management (AM) a Programului Operaționale Competitivitate (POC), Svetlana Gomboș, cea care tehnic ar trebui să se ocupe de aceste apeluri, ea și-a luat concediu de odihnă în perioada 14-25 martie 2022, adică atunci când ar fi trebuit să se lanseze apelul de 358 milioane euro.

- Pe 16 martie 2022, MIPE tot o ținea pe-a lui, că deschide apelul în martie 2022. Atunci, a publicat pe site-ul său un proiect de ordonanță de urgență, iar în nota de fundamentare se preciza că „data de inițierea a apelului de proiecte aferent măsurii  4.1.1. în cauză a fost stabilită pentru luna martie 2022”.

Ca o ilustrație a confuziei create de autorități, pe 16 martie 2022, Ministerul Antreprenoriatului s-a văzut nevoit să pună pe site un anunț oficial în care să reamintească potențialilor solicitanți ai Acțiunii 4.1.1-POC că acest minister NU se mai ocupă de mult cu această măsură de sprijin. „Pentru orice informații cu privire la măsura 4.1.1. “Investiții în activități productive” derulată și administrată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul Programului Operațional Competitivitate, vă rugam să vă adresați direct finanțatorului pe coordonatele de mai jos: https://mfe.gov.ro/contact/

- Pe 17 martie 2022, deja, năuciți și ei de modificările publicate de MIPE în Monitorul Oficial, consultanții din cadrul asociației AMCOR aruncă prosopul și cer amânarea apelului, până se clarifică ghidul și se pune în acord cu ceea ce s-a discutat în consultarea publică. Atenție, în 17 martie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu avea gata ghidul final pentru apelul de proiecte care, teoretic, trebuia să se deschidă peste 4 zile (din care 2 de week-end).

- Atunci, pe 17 martie 2022, premierul Ciucă i-a chemat la guvern pe ministrul Vîlceanu, pe secretarul de stat Csilla Hegedus, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, printre care și Florin Jianu, președintele CNIPMMR. În urma discuțiilor, Guvernul a decis să amâne apelul de proiecte până la o dată neprecizată. Mai mult, a anunțat eliminarea de la finanțare a firmelor care și-au schimbat acționariatul în ultimul an. Practic, antreprenorii care au cumpărat firme cu scădere mare a cifrei de afaceri să aibă șanse la finanțare au luat plasă.

De asemenea, Guvernul „va înlocui criteriul de departajare privind scăderea cifrei de afaceri din 2020 față de 2019 cu alte criterii, considerate a fi mai relevante”, după cum a anunțat pe Facebook Dan Vîlceanu.

Au fost elaborate noi criterii de departajare în caz de punctaj egal, respectiv:

    1.    productivitatea muncii per angajat în anul 2019, exprimată ca raport între cifra de afaceri realizată în acel an și numărul de angajați;
    2.    ponderea valorii utilajelor tehnologice în cadrul proiectului din total grant solicitat;
    3.    numărul de locuri de muncă nou create;
    4.    data și ora înscrierii în program.

Toate aceste modificări au dat din nou peste cap proiectele deja pregătite conform ghidului în forma consolidată. Nu se știe nici când se va mai deschide apelul.

„La propunerea lui Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Guvernul va amâna termenul de lansare până la primirea avizului din partea Comisiei Europene pe noua schemă” - a precizat ministrul Vîlceanu, pe data de 17 martie 2022.

La rândul său, liderul patronilor CNIPMMR, a subliniat responsabilitatea ministrului Vîlceanu. „Daca acest call se rateaza, responsabilitatea este in intregime a ministrului, el e factor decident, nu eu sau voi, degeaba incearca sa fuga de responsabilitate, acest lucru fiind clar subliniat si in cadrul discutiilor de astazi. Ministrul a precizat astazi in fata primului ministru ca NU este nevoie de modificarea schemei de ajutor de stat, sa isi asume modificarea si amanarea lansarii. Cadrul temporar se va prelungi pana la finalul anului, deci nu mai credeti marota cu: Nu mai e timp pentru lansarea call-ului si semnarea contractelor!” - a scris Florin Jianu, pe Facebook.

Parallax

Vizualizari
8399
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
ALEXANDRU
MARINESCU
poza de profil
ALEXANDRU
MARINESCU
Ca de obicei , suntem lasati cu ochii in soare .
Oficial de astazi se deschide apelul , nici un fel de informare de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene si ministrul Vîlceanu care „ sigur sigur ” anunta deschiderea in 21 .
Se pregateste noul lot de beneficiari ....
poza de profil
Office
Pliante
Ar putea sa reduca valoarea maxima a finantarii de la 1 milion de euro la 100.000 sau 200.000 de Euro. Si astfel ar ajuta de aproape 10 ori mai multe firme sa faca proiecte de investitii in utilaje. In loc sa finanteze 350-400 de firme, ar putea finanta aproape 3000-4000 de firme. De asemenea, reducerea plafonului va limita tentatia de a frauda in vreun fel aceste proiecte. O alta idee, ar fi si cresterea procentelor pentru aportul propriu al firmelor la realizarea proiectelor, de la 5-10-15%, la 20-25-30%. In acest fel, firmele care vor participa vor fi firme mai serioase, dispuse sa investeasca si ele in dezvoltarea lor, nu doar sa primeasca pomeni.
poza de profil
Oana
NR
Si totusi nu am vazut nici un trust media care sa analizeze situatia asta.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri