Redacția StartupCafe.ro

Apple dezvoltă cipuri proprii pentru conexiunile de date, Wi-Fi şi Bluetooth

Thumbnail

Produsele Apple vor renunţa în câţiva ani la cipurile Broadcom în favoarea unor cipuri dezvoltate intern, capabile să transfere date prin intermediul principalelor tipuri de conexiuni, potrivit News.ro.

Apple continuă procesul de dezvoltare internă a cipurilor necesare propriilor produse şi lucrează în prezent la un cip pentru Wi-Fi şi Bluetooth, conform Bloomberg, care citează surse din cadrul companiei.

Acest cip ar urma să înlocuiască cipurile Broadcom şi să să fie integrat în produsele companiei până cel târziu în 2025.

Apple va folosi inclusiv propriul modem 5G, din 2024 sau 2025, care îl va înlocui pe cel licenţiat de la Qualcomm, conform aceloraşi surse. Modemul 5G este dezvoltat folosind tehnologia achiziţionată în 2019 de la Intel.

Anterior se credea că modemul 5G dezvoltat de Apple va fi gata în 2023, însă acum noul termen vehiculat este 2025.

Dacă chipset-urile M1 şi M2 pentru Mac şi iPad sunt considerate indicii despre planurile Apple cu noul cip, compania americană poate încerca, din nou, să dezvolte produse mai performante decât cele licenţiate anterior, iar asta cu costuri mai mici.

Parallax

Vizualizari
168
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.588
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.92

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.588

Articole publicate : 907
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri