Luminita Pirvu

Ce trebuie să știi dacă începi o afacere online în 2018  

Thumbnail

Comerțul online din România a înregistrat cea mai mare creștere la nivel european anul trecut iar pentru pentru 2018 se așteaptă să se apropie de pragul de 3 miliarde de euro. Acum este foarte ușor să creezi un magazin online la costuri accesibile și să realizezi campanii de marketing eficiente prin care să ajungi la clienți dar, înainte de a începe o afacere în online, trebuie să ții cont de provocările și trendurile lui 2018.  

1. Provocări legislative

În 2018, comercianții români sau cei care vor să înceapă o afacere trebuie să știe că se vor aplica noi reguli impuse de Uniunea Europeană. Este vorba în special de GDPR, noul regulament european privind protecția datelor personale care va intra în vigoare (și) în România începând cu data de 25 mai 2018. 

Din acel moment, antreprenorii online vor trebui să obțină acordul pentru specific pentru folosirea datelor cu caracter personal ale consumatorilor, aceștia din urmă putând să anuleze acest acord în orice moment. Printre altele, vor fi obligatorii păstrarea unei evidențe a activităților de procesare a datelor cu caracter personal, informarea clienților cu privire la elaborarea de profile pe baza acestor date și comunicarea scopului prelucrării acestor date. 

2. Comerțul transfrontalier

Comerțul transfrontalier se extinde din ce în ce mai mult. Un studiu recent arată că 55% dintre românii care cumpără online au achiziționat deja produse de pe site-uri din alte țări. Motivul principal pentru care aleg să cumpere din afara țării ține de ofertele pe care le găsesc aici. 

Peste 7 din 10 cumpărători online români declară că aleg să cumpere din afara țării datorită ofertelor mai bune sau a brandurilor pe care nu le găsesc local, în timp ce 6 din 10 menționează că prețurile mai accesibile sunt un factor decisiv în acest caz.

,,În același timp, magazinele online din România sunt atractive pentru clienții străini. Anul trecut, top 3 categorii din care s-au achiziționat produse sau servicii de pe platformele locale cu carduri emise în afara țării sunt bilete de avion, telecom și marketplace-uri. Comercianții români trebuie să privească acest lucru ca pe o oportunitate pe care să o ia în calcul în strategia lor de extindere a business-ului,”a declarat Marius Costin, Country Manager PayU România.

3. Inteligența artificială pentru toți

În 2017, cele mai recente instrumente tehnologice precum AI (inteligența artificială), AR (realitatea augmentată) sau VR (realitatea virtuală) au fost utilizate în principal de marii jucători de pe piața de e-commerce, în special din domeniul FMCG. Aplicarea lor în departamentele de marketing permite o mai mare personalizare a unei oferte a magazinului online, le oferă utilizatorilor o experiență de cumpărare complet nouă și permite analiza comportamentului consumatorilor. 

Aplicarea unor soluții precum chatbots, cabine de probă virtuale sau alte modalități de testare virtuală a produselor ar putea deveni în curând un standard în comerțul electronic. Din aceste motive, comercianții care doresc să fie competitivi pe piață ar trebui să țină cont de acest trend în 2018.

4. Mobilul este în continuare ,,rege”

Dacă vrei să-ți faci un site trebuie obligatoriu să-l faci de la început adaptat și pentru mobil. Ultimele statistici arată că aproximativ 70% din vizitele pe site-uri se fac de pe mobil în detrimentul desktop-ului, în creștere cu 20% față de anul 2016. 

Cei care dețin deja magazine online ar trebui să ia în considerare nu doar realizarea unui site ,,mobile friendly”, ci și asigurarea unor metode de plată convenabile pentru utilizatori de pe dispozitivele mobile, așa cum este plata cu un singur click.

5. Noul rol al canalelor de socializare

În 2017 platformele sociale au încetat să aibă doar rol de comunicare și au descoperit potențialul pieței online, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a cumpăra de pe platformele lor. 

Drumul consumatorilor de la verificarea ofertei și până la achiziție ar trebui să fie cât mai scurt posibil, iar canalele de social media precum Instagram sau Facebook sunt instrumente ideale pentru acest scop. Din luna noiembrie a anului trecut, Facebook a lansat propria platformă de cumpărare care permite utilizatorilor să își vândă aici direct produsele. Este posibil ca în 2018 marketplace-ul Facebook să se consolideze pe piață, atrăgând noi vânzători din actualele marketplace-uri.

6. Portofoliu variat de metode de plată

În 2017, 4 din 10 utilizatori de internet din mediul urban au făcut cumpărături online cel puțin lunar. În contextul în care din ce în ce mai multe persoane cumpără online, este important ca magazinele să le ofere posibilitatea de a plăti cu ce au în buzunar. 

În cocnluzie, o afacere de succes în 2018 trebuie să țină cont de legislația în vigoare, să privească în perspectivă spre extinderea internațională, să adopte canale și metode noi de promovare și să aibă alături parteneri de încredere.
 

Parallax

Vizualizari
2384
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri