Răzvan Tătaru

Fabrica de uniforme din București în care lucrează persoane cu dizabilități

Fabrica de uniforme SIVA Uniforms

Silvia Melcescu a plecat din vânzări și a început afacerea sa cu uniforme acum 12 ani. La început, a angajat o croitoreasă care lucra în apartamentul surorii ei și voia să facă haine obișnuite, dar între timp și-a nișat afacerea în domeniul uniformelor, inclusiv cele școlare. StartupCafe.ro a mers la sediul SIVA Uniforms, unde a discutat cu fondatoarea și cu angajații de la fabrică.

Fondatoarea Silvia a pornit afacerea cu haine de la zero și își amintește că, încă aproape de la începutul SIVA, a avut angajați persoane cu dizabilități.

„În primul an am făcut haine pe care urma să le vând în magazin. Mi-am dat seama că nu poți să faci față concurenței care există și în anul următor m-am hotărât să fac uniforme pentru angajații firmelor și să colaborez cu companii. Era ceea ce știam eu să fac, să vând către companii” -  Silvia Melcescu, fondatoare SIVA Uniforms.

Silvia spune că a avut trei lucruri care au determinat-o să devină antreprenoare:

  1. Îmi doream să fac producție, ca să nu depind de nimeni”
  2. Să vând către companii, fiindcă așa cum v-am zis, la asta mă pricepeam cel mai bine”
  3. Să fac croitorie pentru că era o pasiune din copilărie și în adolescență, când mi-am făcut singură (n.r. haine)”

Firmele fac comenzi de uniforme din ce în ce mai mult pentru angajații lor, în special afacerile mici, în opinia fondatoarei, care precizează că acestea vor „să aibă o imagine, să fie mai vizibili în piață”. Cât despre firmele mari, acestea vor o calitate mai bună a materialelor pentru uniformele salariaților.

În cartierul Berceni, la fabrica SIVA Uniforms, lucrează zilnic în jur de 60 de angajați, printre care persoane cu dizabilități și angajați veniți, mai recent, din Sri Lanka. Firma produce aproximativ 1500 de piese vestimentare pe zi, pentru firme și companii din domenii ca HoReCa, Medicină, Comerț și Construcții, atât din România cât și din alte țări europene.

Angajații care au fost de acord să vorbească pentru StartupCafe.ro spun că se simt bine în colectivul în care lucrează. Persoanele cu dizabilități întrebate lucrează, printre altele, la coaserea sau la finisarea hainelor.

I-am tratat întotdeauna egal, am căutat pentru fiecare să poată face o muncă pe măsura posibilităților lui, i-am integrat astfel încât să se simtă parte integrată din echipa noastră și să se simtă utili. La fel și cu persoanele venite acum din Sri Lanka, la fel, i-am integrat și pe ei. Suntem o echipă egală din toate punctele de vedere”, spune Silvia.

Brandul SIVA Uniforms vizează, în continuare, extinderea pe piața internațională, livrându-și deja produsele Franța, Polonia, Cehia, Spania și Republica Moldova. Firma are în jur de 200 de clienți atât din România, cât și din străinătate, iar unul dintre obiectivele lor este vânzarea produselor în locații fizice, cum ar fi în magazine generaliste sau de specialitate.

Urmăriți reportajul video de la fabrica SIVA Uniforms AICI.

Parallax

Vizualizari
3230
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri