Adeline Cozma

7 motive să te promovezi pe Facebook

Thumbnail

Nu mai este un secret faptul că promovarea online funcționează. Avantajele ei sunt multiple: de la posibilitatea țintirii unui segment anume de utilizatori, până la rezultate măsurabile și scalabile. Metodele de promovare sunt diverse, unele gratis, precum simpla prezență pe rețelele de socializare sau un SEO foarte bun al paginii web care să te plaseze în primele rezultate organice ale căutărilor, iar unele plătite, precum Google AdWords sau Facebook Ads.

Dacă vorbim însă de promovare pe rețelele de socializare, atunci Facebook Ads este, nediscutabil, leaderul pe această piață. Iată aici câteva motive pentru care crearea unor reclame plătite cu ajutorul Facebook Ads ar putea să îți surâdă.

1. Peste 2 miliarde de utilizatori activi

Dacă te-ai întrebat vreodată câți oameni folosesc Facebook în mod regulat, află că numărul se ridică la peste 2 miliarde! Anunțul a fost făcut de către Mark Zuckerberg în luna iunie, pe rețeaua de socializare. Astfel, acest număr depășește un sfert din populația întregului glob. De asemenea, Facebook a anunțat în aprilie prezența a peste 5 milioane de companii. Prin urmare, clienții și concurența ta sunt aici!

2. Poți crea o pagină de afaceri

Facebook Business îți perimte să creezi în mod simplu și gratuit o pagină de afaceri, diferită de o pagină de Facebook personală. Acest lucru te va ajuta să stabilești o legătură cu clienții, deoarece fiecare pagină de afaceri vine incorporată cu Messenger și te vei alătura unei comunități de milioane de paginii de afaceri active, iar pagina ta va fi accesibilă și de pe dispozitivele mobile.

3. Facebook îți oferă statistici despre audiență

Accesând fila Stasticile Paginii (Insights), poți vedea numărul de persoane la care au ajuns postările tale, numărul de persoane care au interacționat cu aceste postări, numărul de persoane care au contactat telefonic afacerea ta prin pagina de Facebook, numărul de răspunsuri trimise clienților și rata ta de răspuns, dar și multe altele, în mod gratuit.

4. Îți poți alege audiența

Când vine vorba de instrumentele marketing-ului clasic, persoanele care vor intra în contact cu reclama ta nu pot fi selectate. Însă marketingul digital permite acest lucru. Prin Facebook Ads, îți poți selecta audiența cu ușurință. Printre criteriile de selecție se numără datele demografice (vârstă, sex, situație amoroasă, educație, etc.), locația, interesele și comportamentele.

De asemenea, poți crea o audiență personalizată, formată din clienți actuali și potențiali, vizitatori ai site-ului tău web și/sau utilizatori ai aplicației tale mobile. Ba chiar poți selecta audiență asemănătoare cu clienții și contacte tale (Lookalike Audience).

5. Poți alege canalele de difuzare

Reclama ta poate fi difuzată pe Facebook, pe Instagram, dar și în Audience Network și Messenger. Dacă suntem obișnuiți cu reclamele pe Facebook, Instagram și Messenger, reclamele în cadrul Audience Network presupun plasarea reclamelor pe diferite site-uri web și în diferite aplicații. În funcție de obiectivul pe care îl ai, printr-un click pe reclamă, aceasta poate deschide un link într-o fereastră nouă de browser, poate solicita utilizatorului să instaleze o aplicație sau să deschidă o aplicație deja existentă pe dispozitivul său.

6. Multiple formate de reclamă

Facebook Ads îți oferă posibilitatea să alegi cel mai potrivit format de reclamă pentru tine. Fie că este o imagine atrăgătoare, un video captivant, o înșiruire de imagini sau conținut video (carusel), un video simplificat și eficient (montaj) sau o prezentare de produse (colecție), vei putea da frâu liber imaginației și să atragi atenția și interesul utilizatorilor.

Instagram permite formate foto, video, carusel și stories (acele reclame care apar printre poveștile postate de persoanele urmărite de utilizator). Audience Network permite formate foto, video și carusel, iar Messenger permite foto și carusel.

7. Poți măsura rezultatele reclamelor

Instrumentele de măsurare ale Facebook îți pun la dispoziție statistici detaliate despre rezultatele reclamelor tale, folosind instrumente precum Administrare reclame și Power Editor. Instrumentul Administrare reclame te ajută să creezi reclama propriu-zisă și îți oferă rapoarte în timp real despre reclama ta, iar Power Editor te va ajuta să administrezi mai multe campanii și reclame simultan, dar și să îți persoanalizezi interfața și rapoartele.

Dacă încă nu ai o pagină de afaceri Facebook sau nu ai rulat o reclamă pe Facebook, acum ai toate motivele să o faci! Te invit cu drag să descoperi cât mai multe avantaje și să testezi performanța acestor reclame.

Nu uita că aceste reclame se adresează tuturor bugetelor, așa că dacă nu ești încă sigur de randamentul lor, poți începe cu o sumă inițială modică pe care să o ajustezi pe parcurs în funcție de nevoile și obiectivele tale.

Mult succes!

Parallax

Vizualizari
181
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.988
Just for testing :

interaction: 1.06

popularity: 2.57

publishing: 2.53

expertise: 1.25

rating: 1.988

Marketing
Articole publicate : 4
Adauga comentariu
poza de profil
Articol foarte bun !

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri