Denisa Crăciun
În acest moment încă există influenceri care refuză să marcheze conținutul publicitar, a spus Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care mai susține că în acest context, creatorii de conținut riscă închiderea conturilor de pe platformele sociale pe care activează.
„Va veni un moment în care vom ajunge la măsuri, vom depăși faza de consiliere și prevenție și vom merge chiar până la a închide conturile”, a declarat Paul Anghel la o conferință organizată de Consiliul Român pentru Publicitate, ce a avut loc miercuri, 15 mai. Acesta susține că sunt influenceri care refuză să-și marcheze publicitate, dar sunt dispuși să-și asume sancțiuni.
Amintim că StartupCafe.ro a mai scris în 2023 despre verificarea influencerilor români care nu își marchează publicitatea. ANPC susținea pe atunci că a trimis scrisori către 10 creatori cu unele dintre „cele mai mari comunități de urmăritori pe Instagram” pentru a vedea dacă etichetează conținutul publicitar.
„Scopul acțiunii este de a contracara difuzarea prin intermediul rețelelor sociale a unor mesaje care nu prezintă în mod transparent natura lor promoțională”, spunea ANPC într-un comunicat către redacție.
Acum, la conferința de pe 15 mai, reprezentanți ai CNA, ANPC și influenceri români au discutat implicații în autoreglementare, reglementare și implementare în campaniile comerciale de influencer marketing.
„Autoreglementarea este foarte importantă, pentru că este o responsabilitate şi o educare a influencerilor şi a publicului. Suntem deschişi să lucrăm împreună în acest sens”, a declarat Orsolya Borsos, CNA. „Nu vânăm influenceri, dar avem teme precum protecţia minorilor, de care ne ocupăm foarte serios”, a mai spus Borsos.
Alina Eremia, artistă și influencer, a declarat că responsabilități sunt atât pentru creatorii de conținut și jucătorii implicați, cât și pentru consumatorul de conținut.
„În ceea ce privește educarea consumatorului, noi nu deținem adevărul absolut și cred că ar trebui să existe un filtru pentru toată lumea ca sa verifice informația din mai multe surse. Cred că trebuie să ne așezăm la o masă, să existe o discuție, să fie argumente din mai multe părți, doar așa se poate ajunge la un consens. Eu susțin inițiativa de a forma o asociație- acum nu știu dacă toată lumea se va alinia, dar ar fi frumos să avem cu toții o conduită fair față de toată lumea implicată”, a spus Alina Eremia.
Bogdan Tomoiagă, Președinte GRF+, susține că situația actuală se prezintă mai bine decât ne așteptăm: „Contrar așteptărilor, în comunicările comerciale făcute de brandurile mari, autoreglementarea funcționează foarte bine. Avem reguli care funcționează, dar problemele apar când ieșim din zona brandurilor și influencerilor mari, la microinfluenceri și nanoinfluenceri”.