Claudiu Zamfir

Șef din Ministerul Economiei: Plățile către beneficiarii de ajutoare de stat încep la sfârșitul acestei săptămâni - începutul săptămânii viitoare

Thumbnail

Ministerul Economiei, prin agențiile sale pentru IMM-uri, urmează să înceapă, la finalul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, plata ajutoarelor de stat pentru firme, PFA, PNG și cabinete medicale calificate la fnanțare pentru redresarea din criza COVID-19, a declarat, luni, pentru StartupCafe.ro, secretarul de stat din Ministerul Economiei

El a menționat și când se va deschide sesiunea de depunere de proiecte la Măsura 3 - granturi de investiții, dar pentru aceasta este nevoie ca Guvernul să aprobe mai întâi un nou proiect de ordonanță de urgență.

„La sfârșitul acestei săptămâni, începtul săpămânii viitoare începem plata microgranturilor de la Măsura 1 pentru aplicanți. La sfârșitul săptămânii celeilalte - începutul următoareia, pornim plățile de granturi de capital de lucru de la Măsura 2 și, tot așa, peste încă o săptămână, înscrierile la Măsura 3 - granturi de investiții” - a spus secretarul de stat Liviu Rogojinaru, pentru StartupCafe.ro.

La Măsura 1 se acordă microgranturi de capital de lucru de câte 2.000 de euro microîntreprinderilor, PFA, ONG și cabinetelor medicale individuale eligibile. La Măsura 2 sunt granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro pentru IMM-uri și ONG-uri (din educație).

Beneficiarii declarați admiși vor fi anunțați tot pe computer, online, așa cum s-au și înscris. Primesc contractul care trebuie semnat digital, îl trimit înapoi semnat, banii sunt la bancă și beneficiarii primesc banii de la bancă”, a mai spus oficialul, pentru StartupCafe.ro.

Referitor la o nouă sesiune de înscrieri la Măsura 1 - microgranturi, el a arătat că Ministerul Economiei vrea să redeschidă „cât mai repede”, dar a evitat să avanseze o dată orientativă, în condițiile în care ministerul nu dispune de personal suficient.

Încă de joia trecută, 12 noiembrie, în sistemul de înscrieri oficial, granturi.imm.gov.ro , autoritățile au anunțat începerea verificărilor administrative asupra aplicanților de la Măsurile 1 și 2, aceștia trebuind să fie atenți dacă primesc cereri de clarificare asupra unor aspecte legate de aplicațiile lor, să răspundă urgent.

„Având în vedere că pentru măsurile 1 și 2 au început verificările administrative și de eligibilitate, începând de astăzi, 12.11.2020, sunt disponibile funcționalitățile de răspuns la eventualele clarificări, precum și depunerea contestațiilor, în cazul în care nu veți fi de acord cu decizia primită. Răspunsurile la cererile de clarificare, precum și contestațiile, se vor transmite numai prin intermediul aplicației electronice de înscriere” - este mesajul oficial din sistemul electronic.

Din informațiile pe care le avem, până la transmitgerea acestei știri nu au fost transmise solicitări de clarificări beneficiarilor, dar solicitanții trebuie să fie cu ochii pe canalele de comunicare prevăzute în proceduri.

Principala platformă de comunicare a procedurilor este aplicația electronică granturi.imm.gov.ro , dar trebuie urmărite și e-mailul cu care s-a înscris fiecare aplicant, adresa de corespondență fizică comunicată în aplicație, precum și site-ul oficial al Ministerului Economiei (pe zona de IMM).

Atenție la pași și la termenele din procedurile de implementare ale Măsurilor 1 și 2:

1. Adresa de e-mail (folosită la înscriere) trebuie să aparțină beneficiarului și să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă va fi folosită pentru toată corespondența pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a programului. Aplicația va trimite pe toată perioada de implementare a măsurii automat pe adresa de e-mail a solicitantului mesaje de avertizare asupra corespondenței cu MEEMA/AIMMAIPE, corespondență prin care aplicanții vor fi informați asupra acțiunilor ulterioare înscrierii precum contract aprobat,  clarificări, mesaje de încărcare documente etc.

2. Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la program postate pe site-ul ministerului. Se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Scrisoare de solicitare clarificări pe adresa de email înregistrată în aplicația electronică. Clarificările solicitate se trimit la emitent în 3 zile lucratoare de la transmitere. Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.

3. Dacă în urma analizei documentației înscrise integral completate se constată neconcordanţe sau că informaţiile declarate de solicitant nu sunt complete/ corecte/reale, solicitantul va primi Scrisoare de înştiinţare a respingerii.

4. Solicitantul se poate adresa MEEMA/AIMMAIPE de care aparține, formulând o contestaţie, în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condiţiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în formularul de înscriere on-line cu documentele justificative depuse.

Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
⦁    datele de identificare ale solicitantului;
⦁    obiectul contestaţiei;
⦁    motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia;
⦁    dovezile pe care se întemeiază;
⦁    semnătura reprezentantului legal.
Contestația se poate formula în orice etapă de implementare (verificare, semnare contract de finanțare, depunere decont, certificare cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare).

5. Pentru soluţionarea contestaţiilor, se va constitui o Comisie de contestaţie din cadrul MEEMA/AIMMAIPE, formată din membri care nu au participat la procesul de verificare al documentației pentru care s-a depus contestație Termenul de soluţionare este de 3 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Comunicarea soluţionării contestaţiei se va face prin email/front office (portalul de înscriere).

6. Pentru aplicanții acceptați în urma verificărilor administrative și de eligibilitate în limita bugetului alocat măsurii, aplicația informatică va genera contract de finanțare care se va regăsi în front office și va trimite pe adresa de corespondență un mesaj de atenționare în acest sens.

7. Atenție! Termen scurt la Măsura 1 pentru semnarea contractului.  Aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație în maxim 5 zile de la primire. După semnarea acestuia de către ordonatorul terțiar de credite și reîncărcarea în aplicație a contractului semnat de ambele părți, instituția de credit parteneră selectată de către aplicant la înscriere va fi înștiințată electronic că poate face plata ajutorului financiar nerambursabil.

La Măsura 2, aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație în maxim 20 zile de la primire, dar nu mai târziu de data limita prevăzută in schema de ajutor/OUG nr 130/2020, împreună cu dovada co-finanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit).

8. Aplicantii/solicitantii care nu semnează și nu transmit contractul de finanţare până la termenul limită vor primi  Decizie de respingere semnata electronic de Directorul AIMMAIPE, transmisă prin contul din aplicație.

9. Beneficiarii eligibili declaraţi admişi vor deschide conturi curente disticte la instituţia parteneră, care vor fi utilizate exclusiv pentru implementarea proiectului pe perioada de derulare a acestuia.

10. Ministerul Economiei, prin AIMMAIPE, va transfera în contul de tranzit deschis la instituția parteneră selectată, cu rol de agenție de implementare,  sumele reprezentând ajutor de stat aferente contractelor de finanțare.  

11. La Măsura 1 - microgranturi, în termen de maxim 90 de zile din momentul plății ajutorului financiar către beneficiar acesta are obligația efectuării cheltuielilor. De asemenea, în același termen de maxim 90 de zile din momentul încasării ajutorului financiar de către beneficiar acesta are obligația încărcării în aplicație a facturilor, documentelor de plată și raportului de progres, în caz contrar ajutorul acordat fiind recuperat.

La Măsura 2 - termenul este de 180 de zile.

12. În cazul în care AIMMAIPE constată că nu se depun documentele pentru contestație sau nu semnează contractul de finanţare până la termenul limită prevăzut de procedură, solicitanţii vor primi Scrisoare de înştiinţare a recuperării ajutorului acordat, transmisă automat de către aplicație.

13. Contractul de finanţare va fi reziliat şi alocaţia financiară nerambursabilă acordată, împreună cu dobânzile aferente, vor fi recuperate şi în cazul în care obiectele/bunurile finanţate în cadrul acordului nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile.

Pentru mai multe amănunte, parcurgeți cu atenție procedurile pentru Măsura 1 și Măsura 2.

Parallax

Vizualizari
10053
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Dan
G
Deci grija guvernului pentru IMM-uri este aceeasi: 6,5 minute. PUNCT.
Mult trambitata suplimentare pe Masura 2 ... DOAR o alta promisiunie electorala.
Guvernanti vei simti pe 6 decembrie. Acum suntem pe ... online. Investitori si salariati. Permanent in asa fel incat sa vina altii.
poza de profil
Alex
Consultant
Se va lansa Masura 3 in 3 saptamani, dar cand se publica documentatia finala? Inca nu avem machetele pentru previziunile financiare, cash-flow!!!!???
poza de profil
Calin
C
Cum incep platile la sfarsitul saptamanii cand inca nu au inceput sa trimita aprobari/clarificari si trebuie sa mai treaca si 5 zile din momentul emiterii contractului?
Claudiu
Zamfir
Nu e nevoie de clarificari la toti aplicantii si nu trebuie sa treaca 5 zile de la emiterea contractului. In termen de 5 zile de la emiterea contractului trebuie beneficiarul sa-l semneze digital si sa-l trimita inapi, dar el poate foarte bine sa faca acest lucru imediat, tocmai ca nu trebuie sa treaca 5 zile. Asta inseama termen: ca trebuie semnat si trimis pana in 5 zile. Practic, daca un aplicant are totul in regula si nu e nevoie sa dea clarifiacari suplimentare privind situatia sa, totul poate merge rapid
poza de profil
Calin
H
Buna ziua,
Se poate un link oficial pentru cei 13 pasi ?
Claudiu
Zamfir
Scrie si la finalul articolului: „Pentru mai multe amănunte, parcurgeți cu atenție procedurile pentru Măsura 1 și Măsura 2” si aveti acolo link-uri catre aceste proceduri. Toti acesti pasi sunt prevatuti in procedurile oficiale aprobate prin ordine de ministru, publicate in Monitorul Oficial
poza de profil
Stanciu
Daniel
Salut Claudiu!
Pentru masura1 daca vrei sa folosesti grantul pentru a achita un bun care e dublu fata de valoarea grantului (2000 EURO), poti complete tu in contul bancar in care primesti grantul suma diferenta pentru a putea face achizitia?
Claudiu
Zamfir
Salut, Daniel! Nu sunt sigur, dar nu vad de ce nu ai putea, din moment ce reprezinta cheltuiala eligibila. - Este acest articol: „Ajutor Financiar Nerambursabil sub formă forfetară – maxim 2000 euro/beneficiar, la cursul InfoRegio valabil în luna deschiderii înscrierii, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente măsurii” (4.2 din procedura). „Poate reprezenta 100%”, dar nu spune ca tu trebuie sa te incadrezi cu cheltuielile la cei 2.000 de euro, doar 2.000 de euro iti da statul din cheltuiala eligibila. Ceilalti 50% reprezinta o cofinantare pe care tu o asiguri fara sa fii obligat, ceea ce e bine, nu vad de ce ar fi rau pt stat. Singurul lucru rau care ti s-ar putea intampla ar fi in cazul in care dintr-un motiv sau altul (inchidere operationala, faliment etc) se va recupera ajutorul de stat si atunci statul iti va lua bunul cu totul, sa-l valorifice, ca nu poate sa ia jumate din el.
poza de profil
Stanciu
Daniel
Multumesc de raspuns Claudiu!
Spor la treaba si toate bune!
poza de profil
Andrada
Munteanu
Din tipurile de cheltuieli eligibile se deduce ca nu se pot achiziționa mijloace fixe, astfel ca eu sunt de părere ca nu se pot achiziționa bunuri cu valoare peste 2500 fără TVA.
poza de profil
George
Alexandu
bre nea, Liviu Rogojinaru ciudata coincidenta cade fix inainte de alegeri, adica voi dupa 12 oct nu puteați sa verficați firmele inscrise... v-ati apucat dupa o luna pe 12 noiembrie, bre nea Liviu Rogojinaru !

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri