Claudiu Zamfir

Bard, robotul AI Google, preia sarcini de programare și dezvoltare software, în C++, Java, Python și alte limbaje

bard

Robotul conversațional de inteligență artificială Bard, lansat de Google deocamdată experimental, în SUA și Marea Britanie, poate acum să ajute la sarcini de programare IT și dezvoltare de software, în peste 20 de limbaje de programare, printre care C++, Go, Java, Javascript, Python și Typescript, a anunțat, vineri, gigantul tech american.

Printre sarcinile de coding pe care Bard le poate prelua se numără generarea de cod, debugging  și explicarea codului, a precizat Google pe blogul său oficial.

Foarte util mai ales pentru cei care învață programare pentru prima dată, tehnologia AI a Google va putea să explice fragmente de cod, de exemplu.

Pe partea de debugging, dacă programatorii sau alți utilizatori se confruntă cu o eroare într-un soft, vor putea să-i spună robotului AI doar atât: „Acest cod nu a funcționat, te rog să-l repari”, iar Bard îi va putea ajuta să elimine bug-urile respective - spune Google acum.

Google dezvoltă tehnologii de inteligență artificială sofisticate, de mult timp, dar acum a lansat robotul conversațional Bard după ce Microsoft a început să colaboreze cu compania OpenAI pentru a aduce tehnologia ChatGPT pe motorul său de căutare, Bing.

Momentan Bard nu este disponibil în România, fiind lansat experimental în SUA și Marea Britanie, dar Google spune că în curând va extinde serviciul AI și în alte țări.

Vezi mai jos un scurt video de prezentare a Bard:

Parallax

Vizualizari
5571
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri