Denisa Crăciun

O platformă edtech din Singapore a obținut o finanțare 650 de milioane de dolari

Thumbnail

Emeritus, o platformă edtech fondată în Singapore, a obținut 650 de milioane de dolari într-o rundă de finanțare condusă de fondurile de investiții SoftBank și Accel. Platforma este utilizată de unele dintre universitățile de top din lume și de instituții de învățământ care predau cursuri online.

Compania este acum evaluată la 3,2 miliarde de dolari, valoare de 4 ori mai mare față de ultima rundă de finanțare din august 2020. Investiția vine în contextul în care pandemia a impus sistemului educational și companiilor să își treacă activitatea în online.

Emeritus a fost fondată în 2015 și colaborează cu peste 50 de universități din Statele Unite, Europa, America Latină, Asia de Sud, India și China. Business-ul este parte a grupului Eruditus și are peste 1.400 de angajați la nivel global.

Veniturile obținute în urma rundei de finanțare vor fi utilizate pentru achiziționarea iD Tech, o platformă pentru predarea științei și tehnologiei, în valoare de 200 de milioane de dolari, dar și în dezvoltarea de noi cursuri.

Emeritus este asemănătoare cu Coursera Inc, din Silicon Valley. Diferența este că platforma singaporeză permite ca orele de curs să fie mai scurte și mai interactive, comparativ cu cea americană.

SoftBank, unul dintre principalii finanțatori, a mai făcut investiții majore în sectorul edtech, în ultimii doi ani: spre exemplu, în startup-ul AI din Coreea de Sud, Riiid Inc și Class Technologies Inc, care realizează instrumente ce pot fi utilizate cu programe de teleconferință făcute de Zoom Video Communications Inc.

Fenomenul edtech în România

Și în România, odată cu restricțiile impuse de pandemia COVID-19, fenomenul edtech a luat amploare. Platformele online au ajutat elevii, studenții, profesorii și companiile să își ducă activitățile la bun sfârșit, deși e drept că interacțiunea față în față a lipsit.

La noi au avut succes aplicațiile de tip quiz, spre exemplu IziBac, în care elevii pot să își aleagă materiile pe care le dau la bacalaureat și să răspundă la întrebări. Fondatorii aplicației anunțau anul trecut că startup-ul a ajuns să valoreze 2 milioane de dolari.

Un alt exemplu este VreauLa.ro, o platformă care acoperă o lacuna majoră în sistemul de educație din România. Creată de doi studenți de la Politehnică, Mihai Pîrvuleț și Codruț Lemeni, VreauLa.ro ajută liceenii să se pregătească gratuit pentru examenul de admitere la facultate, online și într-un mod interactiv.

Din listă face parte și startup-ul românesc Code of Talent, care integrează stimulente – token, mini-lecții și comunicare direct între toți utilizatorii săi, profesori și elevi deopotrivă.

Școala digitalizată a însemnat o pregătire mai intensă decât în mod obișnuit, cu un efort depus din ambele părți, elevi și cadre didactice. Ceea ce au făcut aceste platforme a fost să vină în sprijinul utilizatorilor, în așa fel încât să îi pregătească pentru examenele sau testele finale.

Astfel, din categoria platformelor care au făcut acest lucru face parte Brio, care ajută elevii să parcurgă teste de matematica și limba română, realizată de o echipă de profesori și specialiști în marketing și psihometrie.

Există și platforme educaționale care creează conținut video pentru ca interacțiunea cu utilizatorii să fie mai specială. Așa face și Eduboom.ro, care oferă lecții video și teste la Limba și literatura română sau Matematică pentru elevii din clasele V-XII.

Parallax

Vizualizari
312
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri