Claudiu Zamfir

Uniunea Europeană face modificări la mecanismul fondurilor UE

Thumbnail

Beneficiarii de fonduri europene, inclusiv din România, vor parcurge proceduri mai simple pentru atragerea banilor UE, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene, adoptate recent de Parlamentul European.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, transmis vineri StartupCafe.ro, propunerea de revizuire a regulilor în ceea ce privește gestionarea fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, recent adoptată de Parlamentul European, are ca scop reducerea la jumătate a numărului de reglementări actuale, în paralel cu simplificarea și clarificarea acestora în vederea aplicării la toate nivelele.

În termeni practici, acest lucru va avea ca rezultat o mai mare flexibilitate, mai puține formalități, precum și facilitarea sinergiilor cu Planul Juncker - afirmă CE.

"Simplificarea regulilor referitoare la obținerea de fonduri europene a fost o prioritate pentru mine încă din prima zi de mandat, atât în ceea ce privește perioada actuală de programare, 2014 – 2020, cât și în ceea ce privește politica de coeziune post-2020. Obiectivul nostru prin această propunere este să venim în sprijinul autorităților locale și beneficiarilor de fonduri, în special al IMM-urilor", a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.

Principalele schimbări ale regulilor, care vor intra în vigoare de la finalul lunii iulie 2018, se referă la:

  • creșterea oportunităților de combinare a Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), pilonul principal al Planului Juncker, cu fondurile politicii de coeziune: nu va mai fi nevoie de cofinanțare națională, când acestea din urmă vor fi investite într-un proiect cu sprijin FEIS și va fi posibilă acoperirea primei tranșe de capital de risc;
  • reducerea formalităților de îndeplinit de beneficiarii de fonduri: aceștia vor putea obține mult mai ușor rambursarea cheltuielilor din partea UE.

Astfel, beneficiarii și autoritățile de management se vor putea concentra mai mult pe rezultatele ce urmează a fi obținute și mai puțin pe obținerea și verificarea documentelor financiare - susține CE.

Principiul "auditului unic" va fi extins, iar Comisia se va putea baza mai mult pe evaluările realizate de partenerii internaționali și de statele membre.

În plus, regulile revizuite vor permite statelor membre să finanțeze mai ușor proiecte ce vizează integrarea migranților, prin intermediul alocărilor pentru politica de coeziune 2014-2020, precum și să combată în mod eficient fraudele.

Parallax

Vizualizari
2000
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri