Smile Media
Cel mai îndrăgit sport din lume este fotbalul, sportul rege, care ne aduce pe stadioane, ne ține cu sufletul la gură în fața ecranelor de televizor, telefon, tabletă, laptop sau desktop. Tehnologiile au evoluat, dragostea noastră pentru fotbal a rămas la fel de puternică. Aflați în continuare de ce iubim fotbalul: emoționantul, surprinzătorul, capriciosul, irezistibilul nostru sport cu balonul rotund.
Sunt nu mai puțin de 211 de țări afiliate la FIFA (Fédération Internationale de Football Association). Înființată în anul 1904, FIFA este forul mondial al sportului rege și organizează cele mai importante competiții la nivel internațional, dintre care cea mai cunoscută este FIFA World Cup. Federația are sediul la Zurich, în Elveția și reprezintă una dintre cele mai puternice organizații, rivalizând cu uniuni politice și forumuri economice mondiale. Doar în ultimii ani au fost câteva decizii FIFA care au influențat major fotbalul internațional: introducerea VAR, cinci schimbări într-un meci, plus a șasea dacă jocul intră în prelungiri ș.a.
Aventura World Cup a început în 1930, cu ediția din Uruguay. Au urmat turneele finale din 1934 în Italia, 1938 în Franța, 1950 în Brazilia, 1954 în Elveția - prima ediție televizată. Apoi turneele din 1958 în Suedia, 1962 în Chile, iar în 1966, în Anglia, fotbalul era deja rege și la televizor. De atunci, miliarde de oameni de pe toate meridianele lumii urmăresc meciurile echipelor favorite și sunt conectați la fotbal prin intermediul micilor ecrane. Fotbalul ne-a bucurat de-a lungul timpului la Cupele mondiale din Mexic 1970, Germania 1974, Argentina 1978, Spania 1982, Mexic 1986, Italia 1990, SUA 1994, Franța 1998, Coreea de Sud și Japonia 2002, Germania 2006, Africa de Sud 2010, Brazilia 2014, Rusia 2018. Nu-i de mirare că la ediția din Qatar, care a avut loc în 2022, s-a înregistrat un record absolut, de 16,783,000 de telespectatori.
Ronaldo Nazario, Ferenc Puskas, Franz Beckenbauer, George Best, Johan Cruyff, Zinedine Zidane, Pele, Cristiano Ronaldo, Diego Maradona, Lionel Messi formează top 10 jucători de fotbal din toate timpurile, conform unui sondaj realizat recent de ziariști sportivi din mai multe țări ale lumii. Desigur, clasamentul este subiectiv, îi vedem acolo și pe Gheorghe Hagi, Alfredo Di Stéfano, Franz Beckenbauer, Paolo Maldini, Michel Platini ori alte nume sonore din istoria fotbalului. Fiecare generație are eroii ei pe gazonul cu bucurii și emoții. Iar pasionații de pariuri sportive aleg de cele mai multe ori mize pe jucători, goluri, golgheteri în funcție de faima acestor cavaleri ai balonului rotund.
Alte criterii de evaluare a performanței în fotbal sunt trofeele Balonul de aur (acordat anual de publicația France Football pentru cel mai bun fotbalist din lume în sezonul respectiv) și Gheata de aur (pentru fotbalistul cu cele cele mai multe goluri marcate într-un sezon fotbalistic din toate campionatele naționale ale Europei). Pasiune și emoție, bucuria victoriei și așteptarea meciurilor importante - acesta este fotbalul, sportul rege. Iar marii fotbaliști sunt acei magicieni de pase rapide, faze în viteză, driblinguri pline de fantezie și goluri memorabile.