Denisa Crăciun

Compania românească de imobiliare One a atras 71 milioane lei de la acționarii existenți

Thumbnail

Compania românească de imobiliare One United Properties închide prima etapă a operațiunii de majorare a capitalului social, în urma căreia a atras 71 milioane de lei.

Operațiunea de majorare a capitalului va continua cu a doua etapă – plasamentul privat, care vizează investitorii instituționali locali și internaționali, a transmis compania, vineri, într-un comunicat către StartupCafe.ro.

„Rezultatul excelent al subscrierilor acționarilor existenți, peste estimările noastre inițiale, confirmă încrederea pe care am reușit să o construim de-a lungul anilor. Pe măsură ce continuăm operațiunea de majorare a capitalului social printr-un plasament privat, reconfirmăm perspectivele bune pentru sectorul imobiliar românesc, precum și existența unor oportunități unice pe piața de astăzi”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.

„În ciuda provocărilor globale, performanța pe care am înregistrat-o până acum în 2022 este dovada că atât segmentul rezidențial, cât și cel de birouri continuă să crească în România și suntem pe cale să livrăm rezultatele pe care le-am promis acționarilor noștri la începutul acestui an. Mai mult decât atât, chiar dinainte de închiderea majorării de capital, am reușit să valorificăm oportunități rare în piață, extinzându-ne portofoliul rezidențial cu două noi dezvoltări în care vom construi peste 1.100 de apartamente și portofoliul comercial cu 12.000 mp de birouri de calitate, închiriate integral”, a mai spus acesta.

Capitalul atras în cadrul operațiunii de majorare va sprijini strategia de creștere a companiei.

Noul capital propriu va fi investit cu prioritate în noi dezvoltări rezidențiale situate în principal în București. Compania de imobiliare își propune să investească capitalul atras în zece noi dezvoltări.

Primele acorduri, pentru două locații din București, au fost deja semnate în ultima lună.

Dezvoltările care vor fi construite pe acele terenuri sunt One City Club, situat in sectorul 2 al Bucureștiului, care va găzdui aproximativ 200 de apartamente organizate într-o comunitate cu regim redus de înălțime, precum și One Herăstrău City, localizat în sectorul 1 al Capitalei, unde One United Properties intenționează să construiască 900 de apartamente organizate în șapte turnuri înalte.

Pe lângă investițiile în noi dezvoltări rezidențiale, compania a achiziționat și o nouă clădire de birouri, One Victoriei Plaza.

În prima etapă a operațiunii, acționarii existenți au subscris acțiuni nou emise în baza drepturilor de preferință ONER01.

Investitorii au subscris un total de 50.021.464  acțiuni ONE. În etapa 1 a operațiunii de majorare a capitalului social, prețul de subscriere pentru o acțiune nouă a fost stabilit la un preț de maximum 1,42 lei, dar prețul final de subscriere pentru o acțiune nou subscrisă în etapa 1 va fi publicat după închiderea etapei 2.

În cazul în care prețul final de subscriere în etapa 1 este stabilit ca fiind mai mic decât prețul maxim de subscriere, compania va returna investitorilor diferența dintre prețul maxim și prețul final.

Prima etapă a majorării capitalului social a avut loc între 27 iunie și 27 iulie.

Operațiunea de majorare a capitalului social care se desfășoară în prezent este a cincea majorare de capital pentru One United Properties, care în iulie 2021 s-a listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, în urma unui IPO finalizat cu atragerea a 252 milioane de lei.

La un an de la IPO, investitorii au tranzacționat acțiuni ONE în valoare de peste 362 milioane de lei, compania devenind astfel al nouălea cel mai tranzacționat emitent de la Bursa de Valori București între iulie 2021 și iulie 2022.

Parallax

Vizualizari
494
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri