Claudiu Zamfir

ANAF, anunț către firme: termene 2022 pentru declarațiile de impozit

Thumbnail

Într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează vineri firmele asupra termenelor pentru depunerea declarațiilor pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii.

Termenele pentru depunerea declarațiilor sunt cele prevăzute la art. I alin. (13) din acest act normativ și anume:

  • pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 şi 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei anuale  privind impozitul pe profit (formular 101 - Declarație privind impozitul pe profit) şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, iar pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin.(5) din Codul fiscal până la data de 25 a celei de-a şasea luni, inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat;
  • pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente trimestrului IV (formular 100 - Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor;
  • pentru plătitorii de impozit specific unor activităţi, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, cu completările ulterioare, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente semestrului II (formular 100 - Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.

Potrivit prevederilor art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020, nu intră sub incidența prevederilor acestui articol contribuabilii pentru care reglementările contabile sunt emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Contribuabilii pot solicita asistență cu privire la modul de completare și de depunere a declarațiilor fiscale prin Formularul de Contact sau prin apelarea Call-Center-ului la nr. de telefon +40314039160 .

Parallax

Vizualizari
23828
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri