Răzvan Tătaru
Startup-ul de inteligență artificială xAI, deținut de Elon Musk, a anunțat o nouă versiune a modelului Grok, Grok-1.5, care va fi folosit în chatbot-ul cu același nume în următoarele zile.
Noul model IA are un „raționament mai bun” în ceea ce privește rezolvarea cerințelor legate de programare și matematică, potrivit unei postări de pe blogul oficial.
Totodată, startup-ul xAI susține că acesta poate înțelege un context mai larg, de până la 16 ori mai mare decât versiunea precedentă. Astfel, modelul AI poate oferi răspunsuri mai bune bazate pe documente mai mari.
Diferențiatorul dintre Grok și ceilalți „roboți” conversaționali este deschiderea acestuia către oferirea de răspunsuri la cerințe mai „controversate”, cum ar fi cele despre conspirații. În plus, acesta are acces la platforma X/Twitter și poate genera răspunsuri „cu puțin umor”, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro.
Acum câteva săptămâni, modelul din spatele Grok a fost lansat în mod open source pentru dezvoltatori, iar săptămâna aceasta, Elon Musk a spus că chatbot-ul va fi disponibil și pentru abonații X Premium, potrivit TechCrunch.
Până acum, „robotul” AI a fost limitat pentru abonații X Premium+, dar acest lucru se va schimba în curând.