Redacția StartupCafe.ro
Dacia a prezentat mașina electrică Spring, un model concept a cărui versiune de serie, cu autonomie de 200 km, ar urma să fie lansată în 2021, promite compania.
”Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uși și 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică.
Ușoară și compactă, versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, fapt care garantează o utilizare polivalentă, atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane.
Modelul de serie va fi disponibil în 2021”, promite compania.
Dacia electrică Spring are la bază micul SUV Renault K-ZE, lansat în China, cu preț de la 8.000 de euro, scrie Hotnews.ro.
În Europa, prețul pentru Dacia electrică ar putea porni de la 15.000 de euro.
are cinci uși, 3,73 metri lungime, cu 34 de cm mai puțin decât Sandero. Dimensiunile reduse îl recomandă ca soluție ideală pentru o utilizare zilnică;
caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente;
protecții laterale și scuturi integrate în barele față și spate;
gardă la sol supra-înălțată și bare de pavilion care subliniază aspectul de SUV;
în partea frontală, farurile100% LED sunt divizate în două niveluri: o linie orizontală în partea superioară și o serie de elemente grafice integrate în bara de protecție.
în spate, cele 4 blocuri optice, de asemenea 100% LED, formează un dublu Y, anunțând viitoarea identitate luminoasă a modelelor Dacia.