10 startup-uri româneşti de urmărit în 2021
Raluca Abrihan

10 startup-uri româneşti de urmărit în 2021

Thumbnail

Au obţinut finanţări importante în acest an, au participat la competiţii dedicate startup-urilor, la nivel mondial, au fost premiate, şi-au lansat produsele sau vor să se extindă şi în pieţele de afară – StartupCafe a făcut o selecţie de câteva startup-uri româneşti, care au deja experienţa în piaţă sau care abia s-au lansat, dar care au atras atenţia în 2020 şi merită urmărite îndeaproape şi în următorul an.

1. Neurolabs

Neurolabs a fost fondat în anul 2018, în Marea Britanie, de 3 antreprenori români: Paul Pop (CEO), Remus Pop (COO) și Patric Fulop (CTO). În prezent, firma are birouri în România și Scoția și a obținut până acum finanțări de capital de risc de 1,3 milioane de euro. Neurolabs își propune asfel „democratizarea Computer Vision depășind barierele de adopție a acestei tehnologii”. Neurolabs înlocuiește datele reale necesare antrenării algoritmilor Computer Vision, date care sunt greu de obținut și costisitoare. În schimb, Neurolabs utilizează date generate sintetic care oferă seturi masive de date diverse la costuri semnificativ reduse și într-o  fracțiune de timp. Tehnologia proprie, propulsată de un motor de generare de date sintetice, permite dezvoltarea rapidă de soluții de recunoaștere a obiectelor în diverse scenarii și industrii, accelerând automatizarea sarcinilor vizuale repetitive.

Recent, Startup-ul a câștigat premiul Start-up Automation, la competiția UiPath Automation Awards CEE & Turkey 2020.

2. XVision

XVision este o aplicație românească realizată de studenți de la Timișoara în urmă cu 2 ani. Platforma medicală analizează radiografiile pulmonare folosind inteligența artificială. Startup-ul a  fost fondat în 2018 de echipa Mindfully Technologies, de la Universitatea Politehnică Timișoara, formată din studenții Bogdan Bercean, Cristian Avramescu, Ștefan Iarca şi Andrei Tenescu, sub coordonarea profesorului Sebastian Fuicu. În 2018, cei 4 studenți au fondat firma Mindfully Technologies SRL și au obținut investiții de la un angel investor, Ciprian Man, și de la fondul de investiții GapMinder, care au intrat în firmă ca asociați.

Soluția, oferită pro bono, a devenit parte a laboratoarelor mobile pentru detecția coronovaris amplasate în spațiile exterioare aferente Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București, respectiv al Unitații de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara.

3. Oncochain

Oncochain este o platforma medicală de colectare și analiză a datelor în domeniul oncologic. Startup-ul a fost lansat în Timișoara la începutul lui 2019 de către soții Mădălin Margan (32 de ani) și Roxana Margan (32 de ani), ambii fiind medici specializați în obstetrică - ginecologie. Datele colectate din practica clinică de zi cu zi sunt oferite profesioniștilor din domeniul sănătății oncologice, institutelor de cercetare și companiilor farmaceutice sub formă de analize statistice. Informațiile sunt anonime și au ca scop să genereze evidențe care pot orienta cercetarea și crește calitatea serviciilor medicale. De la lansare și până acum Oncochain a primit investiții de aproximativ 80.000 de euro: investiția co-fondatorilor, fonduri europene, granturi de la companii și un business angel. Iar în luna octombrie s-a listat pe platforma de equity crowdfunding pe SeedBlink pentru o finanţare de 200.000 de euro.

4. Neobility

Neobility dezvoltă tehnologii care sprijină noul val de soluții de mobilitate urbană la nivel global, cu obiectivul de a îmbunătăți radical capacitatea şi viteza de deplasare a locuitorilor oraşelor. Startup-ul Neobility, înființat şi condus de Mihai Rotaru, un antreprenor cu state vechi în tehnologia dedicată mobilității, a primit recent o finanţare de peste jumătate de milion de euro de la fondul de investiţii Early Game Ventures (EGV). Anterior Neobility, Mihai Rotaru a înființat şi condus Clever Taxi, achiziționat recent de grupul Daimler. "Viziunea pe termen lung a Neobility este să devină o platformă pe care oraşele să o adopte pentru a-şi optimiza transportul public – aceasta presupunând şi o integrare perfect funcțională cu celelalte soluții de transport personal", spune fondatorul startup-ului.

5. CODA Intelligence

CODA Intelligence este un startup de tehnologie din zona de cyber security, care a creat CODA Footprint, o platformă de cyber security dedicată IMM-urilor. Aplicaţia analizează sistemul informatic al companiei utilizatoare, folosind tehnologii de tip Machine Learning si Big Data, și îi alcătuiește o amprentă dinamică de securitate, care ține cont inclusiv de fluxurile de informații electronice care circulă în sistem zi de zi.

Recent, startup-ul fondat de antreprenorii Mihnea Călin şi Cristian Săndescu a primit o finanţare 800.000 de euro, la care au participat Early Game Ventures, ROCA X și Marius Alexe ca angel investor.

6. KFactory

KFactory vrea să ajute companiile din zona de producţie să-şi crească performanța utilajelor industriale și a operatorilor. Tehonologia creată de startup-ul românesc are la bază conceptele de Industrial Internet of Things (IIoT) și Machine Learning. Platforma monitorizează și învață felul în care echipamentele industriale, operatorii, comenzile și echipele de suport se comportă și interacționează în timpul procesului de producție, astfel încât managerii să poată avea vizibilitate totală asupra întregului proces și să poată lua decizii rapide și informate. Fondatorii startup-ului sunt Adrian Dima, Vlad Caza şi și Dragoș Metea, antreprenor cu peste 15 ani experiență atât pe piața internă, cat și pe piața internațională. Startup-ul a primit în vară o finanțare de 215.000 de euro pentru dezvoltarea și implementarea planului de afaceri pe urmatorii ani. Finanțarea a fost coordonată de Sparking Capital, în calitate de Lead Investor, în parteneriat cu platforma de equity crowdfunding SeedBlink și investitori privați (business angels).

7. Innoship

Startup-ul Innoship, dezvoltatorul soluției de tip SaaS (software as a service) cu același nume, care permite afacerilor din retail și ecommerce să administreze eficient propriile contracte de curierat și multiplele opțiuni de livrare. Firma a implementat soluția Innoship pentru primii clienți la începutul anului 2020 și gestionează în acest moment aproximativ 20.000 de comenzi zilnice. Soluția Innoship poate fi integrată cu toate platformele mari de comerț electronic, warehouse management system, ERP (enterprise resource planning), fulfillment și marketplace active în România și la nivel regional. Startup-ul Innoship a fost fondat în 2019 de o echipă de seniori în sectorul de retail, supply chain, curierat și IT. Partenerii-fondatori - Daniel Nicolae, Andrei Paul, Dan Ungureanu și Robert Tănase. Recent, firma a primit o finanţare de 550.000 de euro de la fondul de investiţii de la GapMinder VC.

8. UniApply

UniApply  (vreaulafacultate.ro) este un startup ce construiește o platfomă care facilitează managementul relației dintre facultăți și studenți, procesul de selectare a unei facultăți și aplicarea propriu-zisă. Startup-ul are target global, cu atenție deosebită acordată studenților din China și India care aplică la facultăți din Europa de Vest. Pe piața românească, UniApply operează sub denumirea vreaulafacultate.ro și are ambiția de a deveni platforma de referință pentru admiterea noilor studenți în ciclul de învățământ universitar. "“Vrem sa liberalizăm educația și să oferim o șansă corectă fiecărui student în a își găsi universitatea potrivită", spune Andrei Nicolae, unul dintre fondatorii UniApply.

9. yeParking

yeParking este o aplicație de parksharing și furnizor IT de soluții pentru eficientizarea spațiilor de parcare. yeParking a luat naștere la inițiativa echipei Digital Republic, cu o largă experiență în software și produse digitale, cu sediul în Cluj-Napoca. Aplicaţia este disponibilă în Cluj, Oradea, Iaşi şi Braşov şi adună o comunitate cu mii de conducători auto, dispuși să își distribuie locurile de parcare atunci când nu le folosesc. La rândul lor pot parca gratuit pe sute de locuri disponibile în yeParking.Conducătorii auto, care ajută comunitatea oferind un loc de parcare, sunt recompensați cu monede virtuale (parkCoins), cu care pot beneficia de reduceri la diverse produse și servicii ale partenerilor noștri, precum si reduceri la parcări private ce au inceput sa se listeze în comunitate. Prima dintre ele este Parcarea Aeroportului din Cluj-Napoca.

10. Meshine Tech

Meshine Tech este un startup ce dezvoltă o platformă de analiză a datelor colectate de la senzorii instalați pe mașinile agricole. Startup-ul este în stadiul de construire a prototipului, având ca obiectiv să finalizeze produsul (MVP) până la finalul trimestrului al doilea al anului viitor. “Experiența noastră în domeniul blockchain, dovedită anterior prin Hive, ne va fi de mare ajutor la Meshine. Planul nostru este să punem la punct un sistem de colectare a datelor de la echipamentele agricole și să analizăm aceste date, astfel încât fermierii să aibă control asupra operațiunilor și o imagine coerentă, de ansamblu, a activităților din fermă. Toate aceste date sunt păstrate într-un ledger blockchain care va reprezenta o istorie detaliată a operațiunilor efectuate în fermă, garantând astfel originea produselor și respectarea normelor și a certificărilor", spune Tudor Stomff, CEO-ul Meshine.  Startup-ul a primit o investiţie din partea fondului EGV.

 

 

 

Parallax

Vizualizari
9152
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri