Raluca Abrihan

Softul românesc Innoship ce ajută magazinele online să administreze mai bine contracte de curierat primește o investiţie 550.000 de euro

Thumbnail

Startup-ul Innoship, dezvoltatorul soluției de tip SaaS (software as a service) cu același nume, care permite business-urilor din retail și ecommerce să administreze eficient propriile contracte de curierat și multiplele opțiuni de livrare, anunță o investiție de tip Seed de la GapMinder VC în valoare de 550.000 de euro, la doar șase luni de la lansarea comercială a platformei.

Compania a implementat soluția Innoship pentru primii clienți la începutul anului 2020 și gestionează în acest moment aproximativ 20.000 de comenzi zilnice. Soluția Innoship poate fi integrată cu toate platformele mari de comerț electronic, warehouse management system, ERP (enterprise resource planning), fulfillment și marketplace active în România și la nivel regional. Printre clienții săi se numără cele mai cunoscute nume din ecosistemul local de ecommerce și distribuție precum Miniprix, Kalapod, OLX , Depanero, Network One Distribution, Dentstore, Oralix, Topline, xpertbeauty.ro, Arco Expert, Algernon, green-future.ro, mezoni.ro, Generalmotor, precum și mulți alții.

Runda de tip Seed Investment primită de la GapMinder VC va stimula creșterea accelerată de adopție a Innoship în rândul retailerilor activi pe piața românească, dar și primii pași ai startup-ului spre internaționalizare, accelerând totodată dezvoltarea de noi funcționalități pentru platforma sa.

Innoship optimizează interacțiunile dintre retaileri și curieri, eficientizând costurile aferente serviciilor de curierat cu până la 25% și crescând performanța de livrare cu până la 15%  printr-o alocare dinamică a comenzilor în funcție de criteriile selectate de retailer în platformă. Tehnologia Innoship crește calitatea experienței serviciilor de curierat, asigură accesul facil la noi opțiuni de livrare rapidă, în același timp reducând substanțial costurile cu acest serviciu.

Algoritmii avansați de machine-learning ai soluției analizează performanța diferitelor opțiuni de livrare din întreaga arie geografică relevantă și punctele de livrare ale unui retailer pentru a aloca comenzile de livrare pe baza unor criterii personalizate și a abordării stabilite de fiecare retailer.

Prin aceasta, Innoship facilitează accesul comercianților de toate dimensiunile la o soluție de gestiune optimă a livrărilor, care, până acum, era disponibilă doar pentru marile platforme de comerț electronic.

„Cererea consumatorilor pentru mai multe opțiuni de livrare și o calitate mai bună a serviciilor de transport reprezintă provocări uriașe pentru companiile din retail și ecommerce. Am creat platforma Innoship pentru a ajuta retailerii să câștige încrederea consumatorilor printr-un serviciu de livrare de mai bună calitate și să impulsioneze comenzile multiple ale unui utilizator, creând astfel loialitate. Cel mai important, Innoship este rapid și ușor de adoptat de către companiile de retail și ecommerce fiind, pe de o parte, integrat cu toate companiile de curierat, iar pe de altă parte, cu cele mai importante platforme de comerț electronic, ERP, WMS folosite deja în procesele existente”, spune Daniel Nicolae, CEO și co-fondator al Innoship.

Startup-ul Innoship a fost fondat în 2019 de o echipă de seniori în sectorul de retail, supply chain, curierat și IT. Partenerii-fondatori - Daniel Nicolae, Andrei Paul, Dan Ungureanu și Robert Tănase - au o experiență îndelungată în companii precum Orange, Penny și Urgent Cargus. Cătălin Grigorescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați specializați în tehnologie din țară și din regiune s-a alăturat echipei în 2020, în calitate de investitor și advisor strategie și afaceri.

GapMinder este un fond de capital de risc de 45 de milioane de dolari, care investește în companii de tehnologie create în România și Europa Centrală care cresc rapid la nivel internațional, aflate în faza de Seed sau Serie A. Partenerii GapMinder au o abordare directă ca investitori, ajutând companiile să crească prin consultanță strategică și implicare directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară. Portofoliul GapMinder include companii precum FintechOS, TypingDNA, SmartDreamers, Deepstash, Frisbo sau Planable.

Parallax

Vizualizari
1558
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri