Claudiu Zamfir

Afacere IT din Republica Moldova, preluată de belgienii de la Cegeka

Thumbnail

Firma IT DAS Solutions, din Republica Moldova, își vinde afacerile către compania belgiană Cegeka, prezentă și în  România.

Cegeka, furnizor de soluții IT&C, a încheiat un parteneriat de tip asset deal cu DAS Solutions, de la Chișinău, prin care preia de la firma moldovenească 25 de angajați și 12 contracte cu clienți la nivel internațional. Părțile nu au dezvăluit prețul tranzacției.

DAS Solutions, fondată în anul 2013, de antreprenorii moldoveni Elena Zamsa și Alex Ciubuc, creează și dezvoltă produse software funcționale pentru clienți internaționali din domeniul finanțelor și al asigurărilor, instituții de stat și e-commerce.

„Prin colaborare putem asigura o dezvoltare mai rapidă în cadrul Grupului Cegeka. Drept urmare, această tranzacție este pentru DAS Solutions o etapă importanta de care suntem foarte mândri”, a spus Elena Zamsa, CEO DAS Solutions.

„Această achiziție înseamnă o consolidare a poziției noastre în Moldova. Prin această colaborare, ne extindem echipa din Moldova cu noi colegi calificați care au cunoștințe tehnologice avansate”, a afirmat, la rândul lui, Stijn Bijnens, CEO Cegeka.

În viitor, Cegeka va continua să se concentreze asupra creșterii și extinderii sale la nivel european, inclusiv în România și Moldova. Cegeka dorește să devină un jucător important pe piața IT locală din Moldova.

„Ne dorim, printre altele, să încheiem parteneriate cu universități și alte organizații IT. Ambiția noastră este ca în următorii 3 până la 5 ani să ne extindem echipa din Moldova la 200 de angajați. Tot în acest interval ne dorim și să creștem în România și Moldova, și să ajungem împreună la o echipă de 1.000 de angajați ”, declară Tom De Vos, director Cegeka European Delivery Center.

La nivel internațional, Cegeka are 5.000 de angajați.

Parallax

Vizualizari
387
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri