Claudiu Zamfir

Calendar fonduri europene 2021: Lansare submăsuri 6.2 și 6.4-PNDR - finanțări de max. 70.000 Euro și max. 200.000 Euro pentru afaceri neagricole la sate

Thumbnail

După ce a ratat calendarul orientativ în care anunțase pentru septembrie lansarea submăsurilor 6.2 și 6.4 - PNDR, statul a publicat un alt calendar, tot estimativ, în care promite că încearcă deschiderea sesiunii de înscrieri la fondurile europene de maximum 70.000 de euro, respectiv 200.000 de euro pentru afaceri neagricole la sate.

În luna octombrie 2021 ar urma să fie deschise, până la urmă, sesiunile de înscrieri la cele două linii de finanțare, atât de așteptate de antreprenorii care vor să deschidă sau să extindă afaceri neagricole la sate, potrivit noului calendar estimativ publicat recent de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Calendar estimativ- principalele linii de finanțare PNDR așteptate de antreprenori:

  1. Submăsura 6.2 - Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale - octombrie 2021. Buget: 50 milioane euro. Ajutorul public nerambursabil va fi de 50.000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/ proiect. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară în funcție de tipul investiției, respectiv, 50.000 euro sau 70.000 euro. Nu se alocă sume intermediare.Grila de punctaj favorizează cabinetele medicale, afacerile din producție și antreprenorii în IT. De asemenea, pe zona de servicii, deși sunt excluse de la finanțare pensiunile noi, vor fi favorizate afacerile în agrement și alimentație publică, în zonele cu potențial turistic ridicat.
  2. Submăsura 6.4 - Sprijin pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole- octombrie 2021. Buget: 100 milioane euro. Sprijinul public nerambursabil ar urma să fie de 200.000 de euro pentru un proiect, cu intensitate de 70% sau de 90%, fără niveluri intermediare.Astfel, beneficiarul va trebui să asigure restul de 10% sau 30% din cheltuielile eligibile, plus cheltuielile neeligibile în totalitate. Așa cum criteriile de selecție vor fi favorizate afacerile în producție. Dacă se includ și acțiuni de protecție a mediului, se obține punctaj suplimentar consistent.
  3. Submăsura 4.1 - Investiții în exploatații agricole - octombrie 2021. Buget: 760 milioane euro. Fermierii români vor putea obține noi fonduri europene, cu valori maximale de câte 350.000 de euro - 1,5 milioane de euro pe proiect, pentru achiziții de utilaje agricole, instalații pentru irigații și energie, amenajări, softuri specifice și altele.

 

Thumbnail

Urmărește mai jos un webinar video pentru accesarea Submăsurilor 6.2 și 6.4 - PNDR - fonduri UE pentru afaceri neagricole în mediul rural.

Parallax

Vizualizari
19843
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri