Ministrul fondurilor UE: La începutul lunii martie 2022 deschidem apelul 4.1.1 - max. 1 milion euro pentru firme

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) urmează să deschidă la începutul lunii martie 2022 apelul de proiecte în cadrul Acțiunii 4.1.1 - investiții în activități productive, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) românești vor putea obține fonduri nerambursabile de maximum 1 milion euro pe proiect, a declarat, vineri, pentru StartupCafe.ro, ministrul Dan Vîlceanu.

 
 

El a infirmat asfel un zvon potrivit căruia s-ar anula acest apel de proiecte în valoare totală de aproape 360 de milioane de euro.

Acest zvon este fals. La începutul lunii martie deschidem apelul. S-a întârziat pentru că, după ce am făcut consultarea patronatelor IMM, a trebuit să retrimitem la Comisia Europeană schema de ajutor de stat” - a declarat, pentru StartupCafe.ro, Dan Vîlceanu.

 
 

Acțiunea 4.1.1 din cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) ar trebui să înlocuiască fosta Măsură 3 - granturi de investiții pentru IMM-uri, anulată de guvern. În 21 decembrie 2021, MIPE a scos în consultare publică un al doilea proiect de ghid al solicitantului pentru Acțiunea 4.1.1 - POC. perioada de consultare s-a terminat pe 4 ianuarie 2022, iar acum potențialii aplicanți așteaptă ghidul final și deschiderea apelului de proiecte.

Așa cum arată acum propunerea oficială de ghid, apelul va fi deschis timp de 5 zile calendaristice - atât vor avea solictanții la dispoziție să-și depună proiectele în sistemul electronic.

Solicitanții vor aplica în aplicația IMM RECOVER (portalul de granturi IMM adminstrată de STS și Ministerul Economiei). Ulterior, pentru contractare aplicantul selectat la finanțare va primi de la MIPE solicitarea de a încărca în platforma electronică MySMIS proiectul și toate documentele pe baza cărora s-a făcut evaluarea în platforma IMM RECOVER. Practic, se va lucra pe ambele platforme - portaul de granturi IMM și sistemul MySMIS-2014, de gestionare a fondurilor europene, conform proiectului de ghid.

Cei care vor dori să se înscrie au la dispoziție și o aplicație electronică realizată de un startup românesc, SMIS.ro, prin care se pot genera o serie de documente. Scrierea proiectului în această aplicație, POCSketch, se poate face gratuit, iar generarea documentelor se face prin achizitia unei licente, preturile incepand de la 700 lei.