Claudiu Zamfir

Nou fond Sequoia, de 195 milioane dolari, pentru startup-uri IT europene și americane. Luciana Lixandru: E momentul antreprenorilor care doresc să rezolve o problemă

luciana lixandru

Firma americană de investiții Sequoia, în care activează și investitoarea româncă Luciana Lixandru, a lansat un nou fond de capital de risc, de 195 de milioane de dolari, pentru finanțarea startup-urilor de tehnologie din SUA și Europa.

Acesta este cel de-al cincilea fond de investiții seed al legendarei firme de capital din Silicon Valley, cunoscută mai ales pentru investițiile sale timpurii în Apple și Google, pe când acești giganți tech erau mici startup-uri.

Cu noul său fond de investiții, Sequoia spune că va susține „următoarea generație de antreprenori aflați la început de drum (early-stage)”. Fondul va finanța companii tinere din Europa și SUA, inclusiv prin acceleratorul de startup-uri Arc, lansat de Sequoia pentru America și Europa.

De altfel, în această perioadă, până pe 5 februarie 2023 se fac înscrieri la o nouă cohortă a programului Arc America, ce se va derula între 6 martie și 19 aprilie 2023 pentru echipe cu sediul în America. Startup-urile acceptate în programul de accelerare din primăvară vor putea obține investiții de câte 500.000-1 milion de dolari.

„Datorită inteligenței artificiale, automatizării și capacității de a demara o afacere legendară de oriunde, suntem la începutul unei schimbări fundamentale în ceea ce tehnologia va elibera pentru companii și consumatori. Acesta este un moment minunat pentru fondatorii excepționali, cu o dorință profundă de a rezolva o problemă, care nu privesc lucrurile din lumea aceasta din perspectiva a cât de ușor s-ar putea face ceva, atunci când își construiesc compania.

Cu fiecare fondator aflat la început de drum, mă întreb: care este scenariul de vis? Dacă stelele se aliniază, ce ar putea realiza această companie? Experiența și istoria arată că inovația are loc în toate ciclurile – sunt încântată de antreprenorii care apar din acest ciclu” - a declarat românca Luciana Lixandru, partener în cadrul Sequoia Capital.

Parallax

Vizualizari
1907
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Rares
Tohanean
Citez din link-ul indicat:
— Arc America Spring ‘23 is open to companies headquartered in the Americas only.
Ce fel de știre e asta?
Claudiu
Zamfir
Mai cititi o data si veti vedea ca stirea nu este despre cohorta Arc America, ci despre noul fond seed al Sequoia, care va acorda finantari inclusiv startup-urilor din programul sau Arc, inclusiv pt Arc America, dar si pentru viitoarele cohorte Arc, adica si pt cohortele din Europa, asa cum a fost cea de anul trecut, fara a se limita la programul Arc. Am ales sa mentionez si sesiunea Arc America in background, pt a arata dimensiunea investitiilor din acest program, care are cohorte si in Europa (am scris deja o stire despre asta, exista un link si in aceasta stire, nu putem relua la nesfarsit). Mai sunt linkuri in stire, accesati-le pe toate, ca va ajuta, mult de atat nu va pot ajuta

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri