Smile Media

[P] STUDIU MSP – Care este situația actuală în ceea ce privește relația dintre actorii din ecosistemul de cercetare-dezvoltare-inovare din România în context regional?

antet

În cadrul proiectului „CONNECT – Dezvoltarea publică locală prin inovare și conectarea părților interesate”, Asociația Măgurele Science Park a inițiat și realizat un studiu de documentare cu scopul de a oferi o imagine de ansamblu a situației actuale în ceea ce privește relația dintre actorii din ecosistemul de cercetare-devoltare-inovare din România (autorități publice, mediul de cercetare, mediul academic, mediul de business și societatea civilă) în context național, regional și local.

Cercetarea care a stat la baza studiului a fost realizată în perioada septembrie  – noiembrie 2022 pe un eșantion de 80 de stakeholderi din comunitatea Măgurele Science Park.  Au fost aplicate trei tipuri de chestionare – unul pentru mediul de afaceri, unul pentru mediul de cercetare și unul pentru oganizații suport. Rolul acestora a fost acela de a obține informații despre profilul și activitatea acestora, cât și despre implicarea lor în activități de CDI.

Concluziile rezultate în urma realizării acestui studiu de documentare privind capacitatea actorilor din comunitățile locale din regiunea București-Ilfov de a susține procesul de dezvoltare a ecosistemului CDI sunt grupate în jurul unor serii de dimensiuni identificate ca fiind teme majore de interes în acest sens: finanțare; cadru legislativ, normativ și de politici; colaborare, comunicare și relaționare actori din ecosistem; resursă umană.

Oportunitățile identificate la nivel regional în vederea dezvoltării unui ecosistem CDI sustenabil au fost accesarea multiplelor surse de finanțare disponibile, potențialul economic ridicat al regiunii București-Ilfov, infrastructura de cercetare pusă la dispoziție de ElI-NP, precum și buna guvernanță a anumitor autorități regionale și rolul acestora în dezvoltarea regiunii. 

De asemenea, respondenții chestionarelor au enumerat și aspecte care pot fi îmbunătățite, precum înmulțirea resurselor pe piața de capital privat, investiții în infrastructuri majore moderne, existența unor finanțări la nivel pre-seed, pauze mai scurte între apelurile de proiecte, dar și mai multe linii de finanțare care adresează parteneriatele dintre firme și organizațiile de cercetare ș.a.

În concordanță cu recomandările menționate în cadrul studiului, Asociația Măgurele Science Park poate reprezenta un instrument de implementare a politicilor pentru dezvoltarea regională și, implicit, a ecosistemului de cercetare-dezvoltare-inovare.

Prin prisma proximității față de actorii din mediul de business și știintific, MSP poate oferi un spațiu colaborativ cu acces la resurse fizice, umane și de cunoaștere, în care să se restabilească un climat de încredere în rândul actorilor implicați, prin demersuri de tipul: organizarea de  evenimente de netwoking prin care să promoveze actorii cheie și colaborare dintre aceștia, crearea de baze de date cu informații utile, platforme colaborative, oferirea de spații și infrastructură pentru sprijinirea comunicării și stabilirii de legături între grupurile țintă, identificarea surselor de finanțare oportune colaborărilor etc.

Întregul studiu poate fi consultat aici. 

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactați Paula Bădinu, paula.badinu@magurelesciencepark.ro, 021.212.56.95. 

***

Obiectivul general al proiectului „CONNECT – Dezvoltarea publică locală prin inovare și conectarea părților interesate” îl reprezintă creșterea capacității Asociației Măgurele Science Park de a elabora și fundamenta mecanisme pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local și de interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice, prin inovare și adaptabilitate față de nevoile ecosistemului de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI).

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-202”, 151440.

  • Valoarea totală a proiectului: 423.180,84 de lei
  • Valoarea cofinanțării UE: 331.773,79 de lei
  • Dată începerii proiectului: 23.06.2022
  • Dată finalizării proiectului: 22.08.2023
  • Cod MySmis/cod proiect: 960/151440

footer

Parallax

Vizualizari
165
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.436
Just for testing :

interaction: 0.86

popularity: 0.46

publishing: 2.89

expertise: 0.08

rating: 1.436

Content Marketing
SmileMedia nu ofera doar campanii. Functionam ca un digital newsroom capabil să creeze conținut de orice tip: grafic, text, foto, audio sau video.
Articole publicate : 1, 366
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri