Denisa Crăciun

Platforma Patreon, folosită și în România, face concedieri

Patreon-dreamstime-2022

Compania americană Patreon, care a lansat platforma online de finanțare Patreon, folosită și în România de artiști și bloggeri pentru a obține dontații de la fani, concediază o parte din angajați.

Patreon concediază 80 de angajați din Europa și SUA, adică 17% din personalul companiei, potrivit unei scrisori pe care co-fondatorul platformei, Jack Conte, a trimis-o către echipa sa.

„Astăzi vom concedia 80 de colegi din echipa Patreon din departamentele Go-to-Market, operațiuni, finanțe și departamentul People”, i-a anunțat Jack Conte pe angajații săi în scrisoarea care a fost de asemenea publicată pe blogul companiei.

Așa cum reiese din explicațiile co-fondatorului platformei, motivul acestor disponibilizări ar fi că Patreon trebuie să schimbe modul în care operează, odată cu modificările impuse de pandemia COVID-19 și, totodată, să se adapteze la modul în care funcționează acum „economia” creatorului de conținut.

Ce ar însemna aceste schimbări pentru platforma online? Acum compania vrea să își crească echipa de produs, IT și design și să îmbunătățească partea de marketing în așa fel încât echipa să se concentreze pe „actualizarea brandului, dezvoltarea resurselor pentru creatori și lansarea de noi produse”.

Totodată, intenționează să reducă dimensiunea operațiunilor sale și să recruteze mai puțini angajați în viitor.

Patreon închide, odată cu aceste disponibilizări, birourile din Dublin și Berlin. Compania spune că va oferi pachete de relocare în SUA angajaților care se ocupau cu partea de Inginerie în Dublin.

Toți angajații afectați de aceste disponibilizări, atât cei din Europa, cât și din SUA, vor primi salarii compensatorii pentru cel puțin trei luni. Cei din SUA vor beneficia de asigurare de sănătate până la sfârșitul anului.

Am mai scris și noi pe StartupCafe.ro despre concedierile de la Patreon.

Spre exemplu în 2020 compania a disponibilizat 30 de angajați, adică 13% din personalul său la acea vreme.

Patreon a fost înființat în anul 2013 de către Jack Conte și Sam Yam, la San Francisco. Până în prezent, a obținut investiții totale de peste 473 de milioane de dolari, conform datelor de pe Crunchbase.

Parallax

Vizualizari
250
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri