Claudiu Zamfir

Platforma de finanțare Patreon a obținut o investiție de 60 de milioane de dolari

Thumbnail

Platforma Patreon, folosită inclusiv de artiști și jurnaliști români pentru a strânge donații din partea fanilor, a obținut o finanțare de 60 de milioane de dolari, din partea unor investitori, pentru a se extinde.

Runda de finanțare de serie D a fost condusă fondul de investiții Glade Brook Capital, a anunțat marți Patreon.  La această rundă au mai participat și investotori mai vechi: Thrive Capital, Initialized, Index Ventures, DFJ, Freestyle Capital, Charles River Ventures, Otherwise.

Patreon spune că va folosi banii de la investitori pentru a introduce monede, metode de plată și mai multe limbi de comunicare, pe platforma de finanțare.

De asemenea, platforma americană și-a început extinderea internațională prin deschiderea unui birou la Porto, Portugalia, și anunță că vrea să deschidă birouri ți în alte țări, pentru a putea să „servească cel mai bine creatorii”.

Patreon a fost înființat în anul 2013 de către Jack Conte și Sam Yam, la San Francisco. Până în prezent a obținut finanțări totale de 165 de milioane de dolari, cu cea de marți.

Platforma americană este preferată de activiștii civici, de artiști și de jurnaliștii independenți, pentru a se finanța prin donații directe de la fanii lor, care devin astfel „patroni ai artelor”.

Parallax

Vizualizari
851
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri