Adi Iacob

Facebook vs 26 de bănci internaționale: Reţeaua de socializare răspunde la întrebările despre criptomoneda Libra

Thumbnail

Autorităţile de reglementare la nivel mondial vor interoga, luni, Facebook despre criptomoneda pe care intenționează să o lanseze — Libra — pe fondul preocupărilor guvernelor Uniunii Europene cu privire la ameninţarea pe care moneda digitală o reprezintă pentru stabilitatea financiară.

Reprezentanții a 26 de bănci centrale, inclusiv Rezerva Federală a Stetelor Unite și Banca Angliei, se vor întâlni luni cu reprezentanții proiectului Libra în Basel, potrivit publicației Financial Times, citată de Reuters.

Reprezentanții Libra vor răspunde și la întrebări cheie cu privire la scopul și designul criptomonedei.

Facebook nu a dorit să comenteze situația. 

Mai multe țări, inclusiv Franţa şi Germania, au criticat public proiectul Libra al gigantului social media, spunând că acesta prezintă riscuri pentru suveranitatea statelor UE. Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a declarat săptămâna trecută că Libra nu poate opera în Europa în condițiile curente, din cauza riscurilor financiare și de suveranitate.

Pe de altă parte, Elveţia a anunțat că este dispusă să colaboreze cu alte ţări pentru a asigura supravegherea proiectului criptomenedei Libra al Facebook , potrivit autorității elvețiene de reglementare financiară — FINMA.

Banca Națională a României nu raspuns solicitarii StartupCafe de a-și afirma poziția față de proiectul Libra, până la data publicării acestui articol.
 

Parallax

Vizualizari
608
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri