Denisa Crăciun
O companie românească de tip holding, care activează în sectorul imobiliar, a debutat, luni, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB).
Compania Meta Estate Trust a debutat pe 29 august pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București.
Acțiunile Meta Estate Trust se tranzacționează sub simbolul bursier MET, se arată într-un comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Listarea companiei a fost precedată de o ofertă publică inițială, derulată în perioada 20 iulie – 2 august în urma căreia compania a atras 14 milioane de lei de la investitori.
Compania fondată de un grup de antreprenori români cu experiență în piața de capital și cea de real estate, și-a început activitatea acum un an.
„Ne bucurăm să avem începând de astăzi un nou emitent la Bursa de Valori București. Meta Estate Trust este a 11-a companie care se listează pe piața AeRO de la începutul acestui an. Îi felicit pentru decizia de atragere de finanțare prin intermediul pieței de capital pentru a-și pune în aplicare planurile de dezvoltare a companiei. Totodată, listarea holdingului Meta Estate Trust consolidează prezența sectorului imobiliar la bursă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
De cealaltă parte, Eugen Voicu, Președinte al CA Meta Estate Trust, spune că „astăzi, 29 august 2022, este o zi foarte importantă pentru echipa și acționarii Meta Estate Trust. Odată cu listarea acțiunilor MET pe piața AeRO, la puțin peste un an de la înființare, facem încă un pas în dezvoltarea companiei, continuând drumul spre țintele propuse: transferul pe piața principală a BVB și atingerea unui volum de active de 100 milioane euro”.
„Avem un model de business care ne diferențiază de alți emitenți listați și suntem bucuroși că ne îndeplinim misiunea asumată de a democratiza investițiile imobiliare. Am creat premisele ca investitorii să devină parteneri de lungă durată și vom folosi mecanismele pieței de capital pentru a aduce plus valoare acționarilor. Astfel, în urma deciziei Adunării Generale a Acționarilor din aprilie, intenționăm să lansăm două emisiuni de obligațiuni în trimestrul IV al acestui an” - a mai spus acesta.
Compania a desfășurat oferta publică de vânzare în perioada 20 iulie – 2 august, în urma căreia a atras suma de 14 milioane de lei.
Capitalul social subscris și vărsat al companiei este de 87 milioane RON, divizat în 75,7 milioane acțiuni ordinare reprezentând 87,1% din capitalul social total și 11,2 milioane acțiuni preferențiale, fără drept de vot, reprezentând 12,9 % din capitalul social total.
„Strategia companiei până la finalul acestui an este de diversificare prin extinderea prezenței și pe alte segmente de real estate și estimăm noi investiții în active de peste 15 milioane de euro. Un alt obiectiv este realizarea unei comunicări foarte bune cu investitorii și menținerea unor standarde de guvernanță corporativă la cel mai înalt nivel. În același timp, vom acorda mare atenție lichidității și creșterii capitalizării companiei”, a precizat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.