Claudiu Zamfir
Un dezvoltator de proiecte imobiliare a obținut circa 14 milioane de lei (2,8 milioane de euro) de la investitori, prin vânzare de acțiuni nou-emise, în cadrul unei oferte publice inițiale (IPO) finalizate marți.
Meta Estate Trust SA urmează să se listeze pe piața alternativă pentru IMM-uri, AeRO, a Bursei de Valori București, în următoarele săptămâni - a anunțat firma imobiliară, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Companie de tip holding ce derulează proiecte rezidențiale urbane, Meta Estate Trust a emis 25 de milioane de acțiuni noi, din care au fost subscrise 48%, în cadrul IPO-ului la care au participat peste 160 de investitori, în perioada 20 iulie-2 august 2022.
„Le urăm bun-venit noilor investitori Meta Estate Trust și ne bucurăm că se alătură acționariatului companiei. Așa cum am enunțat încă de la înființarea companiei, avem planuri ambițioase de dezvoltare a business-ului, iar capitalul obținut în urma IPO-ului ce tocmai s-a încheiat ne va permite să dăm curs oportunităților aflate în pipeline”, a declarat Raluca Drăgan, CFO (director financiar) al Meta Estate Trust.
Capitalul social al firmei depășește astfel 87 de milioane de lei, iar Consiliul de Administrație intenționează să propună acționarilor o nouă majorare de capital social până la finalul anului 2022, din primele de emisiune acumulate.
„Am derulat IPO-ul în condiții dificile de piață, când majoritatea companiilor au ales să amâne acest lucru. Vizăm în continuare creșterea volumului de active totale la 100 milioane euro în următorii 3 ani. Conform strategiei de business, pentru a obține un efect de levier, în etapa următoare vom lansa o primă emisiune de obligațiuni denominate în euro care la rândul ei va fi listată. De asemenea, vom pune bazele extinderii prezenței și pe alte segmente ale pieței de real estate, în special pe orientarea spre acele active generatoare de venit cum ar fi clădirile de birouri, spațiile logistice și de retail”, a spus Eugen Voicu (foto), președinte al Consiliului de Administrație al companiei.
Meta Estate Trust și-a început activitatea în anul 2020, iar până acum a derulat două plasamente private. Firma a investit peste 17 milioane de euro în 22 de proiecte imobiliare, realizând până acum exit total din 5 dintre acestea.
Înainte de IPO, compania imobiliară era deținută de Eugen Voicu (prin firma Meta Management Team SRL), de fostul șef Kaufland România Adrian Vasile Viman (prin firma Adivi Estate SRL), Ciprian Ladunca (prin LCL Grup SRL), Dragoș Bonea (prin Delta Studio SRL), Alin Ionuț Nicolescu (NKS Management Team SRL), Adrian Stanciu și Cosmin Alexandru Mizof (ambii prin firma Meta Management Team SRL).
În anul 2021, Meta Estate Trust a avut o cifră de afaceri de 1,9 milioane de lei, iar veniturile totale operaționale s-au ridicat la 3 milioane de lei. Firma a făcut însă cheltuieli de 5,4 milioane de lei, terminând anul cu pierderi de 2,4 milioane de lei.