Românii ar trebui să fie atenți la o nouă tentativă de fraudă online, care încearcă să exploateze folosirea serviciilor de curierat odată cu perioada reducerilor, a transmis, miercuri, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Infractorii cibernetici trimit, de această dată, SMS-uri în care anunță oamenii că au câștigat premii, fără a le oferi detalii suplimentare, spune sursa citată într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Iată cum funcționează noua tentativă de fraudă online:
- Mesajul primit pe telefon conține un link care, odată accesat redirecționează către un site de phishing.
- Site-ul copiază elementele de identitate vizuală ale serviciului de curierat FedEx, pentru a oferi utilizatorului impresia că se află pe un canal de comunicare oficial al companiei.
- Apoi, site-ul solicită introducerea informațiilor personale precum adresa sau datele cardului persoanei vizate.
Recomandări pentru astfel de situații, conform DNSC:
- Fiți vigilenți și analizați cu atenție informațiile primite, înainte de a furniza date online.
- Evitați accesarea link-urilor sau atașamentelor din mesaje nesolicitate, venite din surse necunoscute.
- Evitați furnizarea la cerere de date personale, date financiare sau date de autentificare, după accesarea unor link-uri venite prin sms, e-mail sau platforme de mesagerie. Tastați numele site-ului pe care doriți să introduceți astfel de date manual în browserul de internet, pentru siguranță.
- Analizați cu atenție corectitudinea gramaticală și de exprimare a textului în limba română.
- Verificați existența promoțiilor și concursurilor pe canalele oficiale ale companiilor care le organizează.
- Nu uitați că nu puteți câștiga un premiu la un concurs la care nu v-ați înscris și nu ați participat.