Denisa Crăciun

Înscrieri: Competiție cu premii în bani pentru studenții din România care dezvoltă jocuri video

Jocuri video

Studenții de la toate facultățile din România se pot înscrie la o competiție de dezvoltare de jocuri video, cu premii în bani, unde vor beneficia de cursuri, webinarii și mentorat. 

La concursul „Learn.Build.Play!” organizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) se pot înscrie studenții de licență sau master, în echipe de maximum 6 persoane.

Înregistrarea se face AICI, până pe 20 decembrie 2022.

Competiția pune la bătaie un premiu în valoare de 5.000 de euro pentru cel mai bun joc video. Totodată, vor mai fi două premii, de 3.000 euro și 2.000 euro, pentru jocurile considerate promițătoare.

Concursul se desfășoară până pe 6 mai 2022 și se pot înscrie studenții de la facultăți precum Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Transilvania din Brașov și multe altele, conform RGDA. 

Sunt, de asemenea 7 categorii de concurs:

  1. Cel mai bun joc video
  2. Cel mai bun joc de PC
  3. Cel mai bun joc mobile
  4. Cel mai bun game design
  5. Cel mai bun joc din punct de vedere tehnic
  6. Cea mai bună grafică
  7. Cea mai bună prezentare

Depunerea variantei finale de joc va fi pe 24 aprilie 2023, urmând ca echipele sa pregătească și un pitch (online) al jocurilor lor în fața juriului în perioada 3-5 mai.

Parallax

Vizualizari
200
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri