Răzvan Tătaru
Organizația pentru Consumatorii Europeni (BEUC) a depus o plângere la Comisia Europeană, în numele membrilor din 17 țări, în legătură cu „practici incorecte” și încălcarea protecției consumatorilor în jocurile video cu achiziții în aplicație/joc, potrivit TechCrunch.
Companiile vizate de plângere sunt Epic Games (Fortnite), Supercell (Clash of Clans), Microsoft (Minecraft) și EA (EA Sports FC 24).
Grupul susține că industria maximizează cheltuielile consumatorilor prin utilizarea de monede virtuale în jocuri, potrivit unui anunț de pe site-ul oficial.
Astfel, grupul a identificat următoarele probleme:
Organizația propune o serie de recomandări, printre care:
Un reprezentant al Video Games Europe, o organizație care reprezintă jocurile video mari din regiune, a respins afirmațiile făcute de BEUC.
„Achiziționarea de valute în joc este o practică bine stabilită și bine înțeleasă de jucători. Membrii noștri respectă întotdeauna legile europene privind consumatorii în modul în care oferă aceste achiziții. Industria noastră oferă o gamă largă de jocuri care permit jucătorilor să acceseze o varietate imensă de genuri și experiențe noi inovatoare în cadrul diferitelor servicii. Jucătorii pot experimenta jocuri întregi fără a cheltui niciun ban, oferindu-le posibilitatea de a încerca jocuri fără costuri inițiale sau angajamente. Video Games Europe și membrii săi sprijină și promovează principii corecte și transparente pentru achizițiile de conținut în joc, inclusiv pentru valuta în joc. Codul de conduită PEGI impune dezvoltatorilor să se asigure că costul din lumea reală este clar și neechivoc în momentul achiziționării valutei în joc”, a declarat reprezentantul.
Cumpărăturile în aplicații și în jocuri generează mai mult venit decât cele din aplicațiile de divertisment, respectiv cinema și muzică, combinate, potrivit organizației BEUC.
Un raport realizat de Parlamentul European arată că mai mult de jumătate din copiii din UE se joacă des jocuri video, iar 84% din copiii cu vârsta între 11 și 14 ani se joacă pe telefoane mobile sau pe alte dispozitive.