Claudiu Zamfir

Fonduri europene: Granturi pentru tineri antreprenori, în două proiecte derulate de Politehnica Timișoara

Thumbnail

O serie întreagă de tineri vor putea obține granturi de până la 100.000 de euro, respectiv maximum 200.000 de euro în două proiecte pe fonduri europene, care urmează să fie implementate de Universitatea Politehnica Timișoara, pentru deschiderea și dezvoltarea de mici afaceri.

Este vorba despre proiectul StartUPT derulat în cadrul programului Innotech Student și proiectul SUS RURAL din programul  „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural” (finanțate prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020).

Ambele proiecte au o valoare totală de aproape 5 milioane de euro.

Programul Innotech Student a fost afectat de „o perioadă de incertitudine la nivel central”, dar acum universitatea speră să poată trece la implementarea proiectului său, a declarat rectorul Florin Drăgan.

“Noi gândim UPT ca pe o universitate care dezvoltă spiritul antreprenorial pronunțat al studenților și acest lucru vrem să îl facem cât mai aplicat, prin încurajarea tinerilor cu idei inovatoare să își deschidă o afacere. Din păcate, noi ne doream ca acest proiect să îl pornim mult mai devreme, însă a existat o perioadă de incertitudine la nivel central. Acum am înțeles că s-au mai făcut câțiva pași în deblocarea programului și sperăm să trecem cât mai repede la implementare, mai ales că am fost una dintre cele trei universități care au obținut punctaj maxim. Până acum am avut numeroși studenți care și-au deschis un start-up încă din facultate, preponderent pe dezvoltare software, soluții IT pentru firme, dar am avut și în zona de comunicare”, a declarat conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Proiectul StartUPT, derulat în cadrul programului Innotech Student, se adresează doar studenților admiși la  Universitatea Politehnica Timișoara.

Specialiștii universității vor pregăti peste 300 de studenți care au spirit antreprenorial și vor să își deschidă o afacere. De altfel, cele mai bune planuri de afaceri vor fi selectate și vor primi finanțare pentru a porni o firmă. Fiecare tânăr trebuie să își asume că va angaja cel puțin două persoane pentru a primi 40.000 de euro, însă suma poate ajunge până la 100.000 de euro dacă va avea minimum cinci angajați.

Proiectul StartUPT are o valoare totală de 9,28 milioane de lei.

Pe lângă Politehnica Timișoara, alte două universități vor derula proiecte Innotech Student, prin care vor acorda granturi studenților care vor să se apuce de afaceri:

  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași - proiectul e-Antreprenor, în valoare totală de 9,68 milioane de lei. Regunea Nord-Est.
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara - proiectul FAST VEST- Formare Antreprenorială pentru studenți, în valoare de 9,68 milioane lei.  Regiunea Vest.

Descarcă de AICI lista intermediară a organizațiilor care vor derula proiecte destinate studenților care vor deveni antreprenori și lista organizațiilor admise în lista de așteptare.

Max. 200.000 EUR pentru întreprinderi sociale la sate

Celălalt proiect al Universității Politehnica Timișoara, SUS RURAL din programul  „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”, are o valoare totală de 14,5 milioane de lei și se adresează tinerilor care provin din mediul rural și care vor să pornească o afacere la sat. Ei nu trebuie neapărat să fie studenți.

Tinerii pot obține finanțări de până la 200.000 de euro, dacă în cadrul afacerii vor crea șapte locuri de muncă, dintre care cinci să fie ocupate de tineri NEETs (care nu mai urmează o formă de învățământ și care sunt șomeri).

Fondurile sunt alocate pentru firme ce vor activa în domeniul prelucrării și comercializării produselor agricole.

În ambele proiecte tinerii primesc 75% din sumă la început, iar de restul finanțării beneficiază în momentul în care îndeplinesc anumiți indicatori prevăzuți în planul de afaceri.

Astfel de proiecte sunt derulate și de alte 10 organizații din mai multe regiuni ale țării, care vor recruta viitori antreprenori în mediul rual (Lista organizațiior - AICI).

Parallax

Vizualizari
2677
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri