Finanțarea de 1 miliard EUR plănuită pentru IMM din fondurile europene de reziliență

Firmele mici și mijlocii din România ar urma să primească noi fonduri nerambursabile sub formă de subvenții la plata unor credite bancare, în funcție de performanț, a declarat, joi, ministrul Economiei Claudiu Năsui.

 
 

Ministerul Economiei mai are de plătit firme la Măsura 2 de ajutoare de stat COVID, iar Măsura 3 de granturi este blocată în acest moment. Claudiu Năsui intenținează, însă, să lanseze o nouă schemă de sprijin pentru IMM, de 1 miliard de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Am mai scris pe StartupCafe.ro despre această schemă, care ar urma să fie una de garanții de stat pentru a ajuta IMM-urile să obțină împrumuturi de la bănci, dar acum Năsui vine și cu unele detalii.

 
 

Și pe PNRR avem scheme foarte bune și mult mai intelgent construite. Am solicitat 1 miliard de euro și se pare că îl vom și primi, pentru o schemă pentru a ajuta toate IMM-urile, prin instrumente de garantare” - a spus ministrul Economiei.

Schema ar urma să aibă o serie de componente aplicabile în funcție de performanța firmelor solicitante:

  1. Garanții de stat la împrumut: „Când iei credit, să-ți garanteze statul 100% sau 80% din credit”.
  2. Dobândă suportată de stat: „Să ai dobânda subvenționată, chiar zero”.
  3. Subvenții suplimentare de câte 20% din plata principalului la creditele bancare: „(...)să ai o componentă de grant doar dacă îți îndeplinești obiectivele. În sistemul nostru, plătești cu încă 20% mai puțin creditul dacă ți-ai îndeplinit obiectivele pe primul an. L-ai îndeplinit și pe al doilea, mai primești 20% prin componenta de grant”.

 Năsui consideră că un astfel de sistem ar fi mai benefic decât scheme de ajutoare de stat sau de minimis, prin care s-au acordat până acum diferite fonduri nerambursabile.

„Multe firme cer banii, primesc banii, după care trebuie monitorizate, vedem dacă au reușit, dacă n-au reușit” - a spus el despre programele de ajutoare de stat de până acum.