Adi Iacob

Moderatorii TikTok cenzurează utilizatorii considerați "urâți" sau "săraci"

Thumbnail

Dezvoltatorii aplicației TikTok sunt acuzați că le-au cerut moderatorilor de pe platformă să nu promoveze postările făcute de persoanele „urâte” sau „sărace”, într-o încercare de a atrage mai mulți utilizatori, transmite The Intercept.

Informațiile apar în documente interne obținute de publicația The Intercept și susțin teoria potrivit căreia aplicația chineză cenzurează masiv conținutul, scrie Mediafax.

TikTok este un fenomen și are 800 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună. Compania din Beijing care o deține, ByteDance, a cerut să nu fie promovate nici persoanele cu dizabilități, potrivit sursei citate. De asemenea, moderatorii trebuie să cenzureze discursurile politice și să îi pedepsească pe cei care ating onoarea națională a Chinei sau discută despre organe ale statului, precum poliția.

Compania ByteDance, fondată în 2012, este una controversată din cauza legăturilor pe care le are cu Partidul Comunist din China. Doi senatori americani încearcă să limiteze folosirea TikTok de către angajații din sectorul public și susțin că aplicația reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.

Josh Gartner, un purtător de cuvânt al companiei, a declarat că multe dintre instrucțiunile prezentate de The Intercept fie nu mai sunt folosite, fie nu au fost aplicate niciodată. Despre politica prin care se cerea ca persoanele neatractive, sărace sau cu handicap să nu fie promovate, Gartner a declarat că au fost o încercare de limitare a bullying-ului pe platformă, dar că instrucțiunile nu mai sunt valabile.

Citește și 

Parallax

Vizualizari
1391
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri