Denisa Crăciun

Joburi în IT: O companie de tehnologie și consultanță face angajări în România

Thumbnail

O companie românească de tehnologie și consultanță intenționează să angajeze 100 de dezvoltatori, arhitecți și ingineri software în următoarele 6 luni, în România, pentru a-și extinde echipa existentă cu 40%.

Echipa Softelligence unde lucrează acum 250 de experți IT, urmează să crească la 350 de persoane până în iunie 2022.

Compania vrea să angajeze experți software specializați în .NET, Java și tehnologii moderne de management de date, dar și arhitecți software, data scientists, leaderi de echipă și manageri de proiect.

Compania oferă programe de training și specializare, iar echipa existentă care pot ajuta noii colegi să se dezvolte rapid.

În 2021, doar în cursuri de specializare, Softelligence a investit peste 100.000 de euro.

În octombrie, compania a deschis o filială în Macedonia de Nord unde urmează să investească 1 milion de euro până la finalul anului 2023.

„Efortul susținut de digitalizare al clienților existenți, dar și al celor noi cu care am început colaborarea în ultimii trei ani, a dus la implicarea companiei în proiecte tot mai complexe de transformare și consultanță. Am încheiat noi parteneriate și am angajat constant din ce în ce mai mulți experți în România și Marea Britanie, iar acum am deschis un nou centru de specialitate în Macedonia de Nord. Estimările noastre pentru anul viitor indică o implicare tot mai mare a tehnologiei în transformarea marilor jucători internaționali din domeniul bancar și cel al asigurărilor, de aceea echipa noastră se va mări considerabil în următoarea perioadă”, spune Adrian Blidăruș, CEO și fondator al Softelligence.

Softelligence a fost înființată în 2006 în București de Adrian Blidăruș, care este acum CEO și acționar majoritar, și are în total patru filiale, dintre care două în România (la București și Craiova), una în Marea Britanie și, cea mai nouă, în Macedonia de Nord. Cifra de afaceri totală a companiei, în toate piețele în care activează s-a ridicat în 2020 la 11,4 milioane de euro.

Parallax

Vizualizari
425
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri