Raluca Abrihan

Scandal între taximetriști și reprezentanţii Uber, Bolt şi Clever, la Ministerul Transporturilor

Thumbnail

Reprezentanţii firmelor de taxi şi-au susţinut vehement nemulţumirile legate de companiile de ridesharing, în cadrul dezbaterii publice a proiectului de OUG privind activităţile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, organizată luni la Ministerul Transporturilor, transmite Mediafax.

Taximetriștii au ameninţat cu greva foamei și i-au acuzat pe șoferii care colaborează cu Uber, Bolt şi Clever că fac parte dintr-un sistem de taxi paralel. Taximetriştii au mai susţinut că legea le permite şoferilor care ultilizează platformele online să falimenteze programul Rabla, întrucât pot folosi maşini cu 15 ani vechime. „Vreţi să faceţi din taximetrie ajutor social pentru hârburi”, au strigat taximetriştii în sala de conferinţe a Ministerului Transporturilor. „Astăzi, o Dacie cu semnătura lui Iliescu poate să facă Bolt”, au mai adăugat ei.

Reprezentanţii taximetriştilor nemulţumiţi de parcursul legislativ al ordonanţei au susţinut că urgenţa proiectului nu este justificată, iar în cazul în care aceasta va fi aprobată, vor cere abrogarea actului normativ.

Companiile de rideshating au afirmat că nu înţeleg de ce un serviciu digitalizat ar trebui să revină la vechea facturare tradiţională. Ei spun că proiectul legislativ este normal pentru o ţară modernă, membră a Uniunii Europene. Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au mai afirmat că susţin tehnologia în business şi vor să creeze o platformă universală care să mulţumească şi cerinţele taximetriştilor.

Discuţiile au avut loc luni în sala de conferinţe a Ministerului Transporturilor. Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind activităţile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto a fost publicată pe site-ul Ministerului Transporturilor, în data de 23 mai 2019. În cadrul procesului de consultare publică, cei interesați au avut la dispoziție 12 zile în care au avut posibilitatea să transmită propuneri/observații referitoare la textul proiectului.

Autorizaţii de la ARR, PFA, case de marcat electronice, maşini cu vechime de maximum 15 ani – sunt câteva dintre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească şoferii care vor să facă ride-sharing. Operatorii serviciilor Uber, Bolt şi Clever vor plăti o taxă anuală de 50.000 lei la Ministerul Comunicaţiilor. Amenzile propuse sunt uriaşe.

Ce trebuie să ştie şoferii:

Autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • au maxim 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;
  • au inspecţia tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni;
  • la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei;
  • deţin copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.
  • să nu fie mai vechi de 15 ani
  • autoturismele pot fi în proprietatea şoferilor, sau în leasing, or prin închiriere sau comodat.

DOCUMENT Ce prevede proiectul de OUG pentru ride-sharing

 

Parallax

Vizualizari
3533
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri