Claudiu Zamfir

Criptomoneda Elrond începe să mai crească după ce a picat aproape de prețul minim pe un an întreg

Thumbnail

Cei care își țin banii în eGold au putut vedea, săptămâna trecută, cum criptomoneda românilor de la Elrond a picat până la prețul minim al anului 2022 și chiar aproape de prețul minim al ultimelor 11 luni, dar de luni, 30 mai 2022, a început să crească urmând traiectoria generală a pieței crypto.

Miercuri, 25 mai 2022, prețul eGold era situat la 90 de dolari, înmomentul în care a început o cădere abruptă, până vineri, 27 mai când a ajuns la 67 de dolari și 37 de cenți, conform datelor consemnate pe Coinmarketcap. O scădere de 25% în 2 zile. Aceasta a fost cea mai mică valoare înregistrată de criptomoneda Elrond în anul 2022 și a doua cea mai mică din ultimele 11 luni. În ultimul an, EGLD a avut o cotație mai mică în perioada 22-27 iune 2021, când a variat între 59 de dolari și 45 de cenți și 65 de dolari și 77 de cenți.

Thumbnail

În weekend, Elrond a început din nou să crească: de sâmbătă până duminică a urcat de la 70 de dolari la 82 de dolari, o creștere cu 17% de pe o zi pe alta. Acum, Elrond a început noua săptămână într-o zonă de stabilizare. Luni, 30 mai 2022, în jurul orei 17.00, 1 EGLD era cotat la circa 83 de dolari și un volum al tranzacțiilor de 105 milioane de dolari în ultimele 24 de ore.

Evoluțiile criptomonedei Elrond sunt similare traiectoriei generale a pieței crypto, dar coparativ cu Bitcoin, Ethereum sau Solana, la EGLD se observă fluctuații mai abrupte.

Bitcoin cunoaște și el o stabilizare, luni, 30 mai 2022, după șocurile de acum două săptămâni, când a picat sb 27.000 de dolari, pe 12 mai. După maimulte suișuri și coborâșuri, BTC a încheiat săptămîna trecută în jurul a 29.000 de dolari. Luni, 30 mai 2022, BTC a urcat cu aproximativ 5%, până la 30.726 de dolari.  Volumul de tranzacționare a ajuns la 28 de miliarde de dolari în ultimele 24 de ore.

Thumbnail

Solona, în schimb, pare că se stabiliează undeva jos, de unde nu a reușit să iasă în ultimele două săptămâni. La începutul lunii aprilie 2022, Solona ajunsese să se tranzacționeze și cu 141 de dolari, dar în decurs de 5 săptămâni a căzut constant până la 41 de dolari, preț consemnat pe 12 mai 2022, deținătorii pierzând 70% din valoare. Apoi, a variat până la vârfuri de 55-57 de dolari, pentru ca săptămâna care tocmai s-a încheiat să pice spre 40 dolari, prețuri consemnate vineri și sâmbătă. Luni, 30 mai 2022, și Solana a mai urcat până pe la 44 de dolari (5% creștere față de duminică).  

Thumbnail

„Criptoactivele se confruntă în continuare cu volatilitatea, iar investitorii se decid privind nivelurile de confort, după mai multe săptămâni de scăderi. Având în vedere că piețele și criptoactivele se corelează acum mult mai strâns decât înainte datorită participării investitorilor instituționali, întrebarea care planează asupra clasei de active este când vor începe acești investitori să investească din nou. Piețele americane au cunoscut o revigorare modestă săptămâna trecută, cu acțiuni în creștere pe toate piețele. Deși activele cripto nu au avut parte de aceeași revenire, prețurile au rămas stabile în cazul celor principale, cum ar fi bitcoin, ceea ce sugerează un fel de "acalmie" înainte ca jucătorii mari să se reorienteze din nou pe piață” - a comentat analistul Simone Peters de la aplicația de tranzacționare eToro, într-un comunicat transmis luni StartupCafe.ro.

Și Ethereum „a cunoscut o săptămână de tranzacționare mai dificilă, începând la peste 2.000 de dolari și scăzând aproape de 1.700 de dolari în anumite momente pe platforma eToro”, remarcă acest analist. Vinerea care tocami a trecut, 27 mai 2022, Ethereum a picat până la 1.724 de dolari și 94 de cenți. Luni, 30 mai 2022, ETH a mai urcat și el în ton cu piața crypto, până la 1.912 dolari și 17 cenți. Volumul tranzacțiilor a fost de 15 miliarde de dolari în ultimele 24 de ore.

Simon Peters de la eToro atrage atenția asupra unui eveniment important pentru rețeaua Ethereum, pe care utilizatorii îl așteaptă:

  • „Actualizarea lanțului de blocuri Ethereum, supranumită “the merge", a fost programată pentru luna august de către fondatorul Vitalik Buterin. Implicațiile potențiale pentru întreaga ecosferă a cripto nu pot fi subestimate. Denumită și Ethereum 2.0, în urma actualizării denumită “the merge’ ar urma ca blockchain-ul, care stă la baza unei proporții semnificative a infrastructurii cripto la nivel global, să facă o schimbare fundamentală de la un model proof of work la proof of stake. Ceea ce înseamnă, în practică, că blockchain-ul nu va mai recompensa minerii, ci va răsplăti deținătorii de ETH cu randament pentru staking-ul tokenului.
  • Acest lucru va avea ca efect recompensarea celor care au investit în blockchain și încurajarea participării în continuare. Impactul acestui lucru asupra tokenului ar putea fi deflaționist, deoarece valoarea criptoactivelor crește datorită noilor participanți la rețea. La rândul său, acest lucru ar putea crea un nou mod de investiție, foarte diferit de ceea ce s-a întâmplat până acum cu Ethereum.
  • Ethereum este un blockchain extrem de influent. Spre deosebire de bitcoin, care este util în esență ca rezervă de valoare sau pentru tranzacții financiare, acesta permite tot felul de inovații, existând o gamă largă de proiecte bazate pe el. O astfel de schimbare majoră va veni cu implicații potențiale semnificative asupra prețului token-urilor de bază”.

Un eveniment important pentru business-ul din zona crypto a fost miercuri, 25 mai, când compania americană de investiții Andreessen Horowitz a anunțat lansarea unui nou fond de venture capital, de 4,5 miliarde de dolari, pentru investiții în firme axate pe tehnologii Web 3, finanțe descentralizate, criptomonede, blockchain.

Din acest capital, 1,5 milioane de dolari va merge către finanțări de tip seed, pentru startup-uri la început de drum, iar 3 miliarde de dolari către investiții venture capital în companii tech mai dezvoltate. Crypto Fund 4, după cum îi spune și numele, este cel de-al patrulea fond de investiții lansat de Andreessen Horowitz pentru startup-uri din acest domeniu. Din 2013 până acum, valoarea fondurilor strânse de firma de investiții pentru startup-uri crypto se ridică la 7,6 miliarde de dolari.

De-a lumgul timpului Andreessen Horowitz a investit în companii de crypto sau NFT, ca Solana, Coinbase și OpenSea.

Noul fond-mamut „este un semn de susținere semnificativ pentru un sector care a fost zdruncinat de piețe în ultimele câteva luni” - a comentat Simon Peters de la eToro.

Parallax

Vizualizari
2379
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri