Claudiu Zamfir

„Oricine poate avea idei, totul este execuția. Și alte companii făceau ce făceam noi și le-am omorât”. INTERVIU cu Mădălina Seghete, băcăuana care a lansat „unicornul” de 4 miliarde dolari, Branch

Madalina Seghete-Branch-StartupCaf

Originară din Bacău, Mădălina Seghete a plecat în SUA, la facultate, și apoi a lansat acolo un startup care a ajuns „unicorn”, valorând acum 4 miliarde de dolari, în urma unei runde de investiții primite de la finanțatori privați. „Oricine poate avea idei, dar totul este execuția. De obicei, companiile care iau piața nu sunt primele. Noi nu eram primii, n-am știut că erau, dar erau alte companii care făceau ce făceam noi și le-am omorât” - spune Mădă Seghete, într-un interviu acordat StartupCafe.ro.

Mădălina Seghete este unul dintre cei mai importanți antreprenori care au plecat din România și au ajus să dezvolte startup-uri în Silicon Valley. Ea a plecat în SUA imediat după terminarea liceului. A făcut facultatea în America și, încet-încet, acolo și-a început primele afaceri. După câteva încercări, în 2014 a lansat, alături de cofondatorii săi, Branch, un startup care dezvoltă o tehnologie de „deep linking”, folosită de companii mari pentru activitățile lor de marketing. Anul trecut, „unicornul” Branch, cu sediul central la Palo Alto, California, a fost evaluat la 4 miliarde de dolari, după ce a obținut o finanțare de 300 de milioane de dolari de la un mare fond de investiții.

Am găsit-o pe Mădălina, zilele trecute, la conferința de tehnologie How to Web de la București, și a fost de acord să împărtășească antreprenorilor din comunitatea StartupCafe.ro câte ceva din experiența ei, din Bacău în Silicon Valley și de la idee la product-market fit:

StartupCafe.ro: În primul rând, felicitări pentru ceea ce ați reușit voi la Branch, ați ajuns unicorn, iar anul trecut ați fost evaluați la 4 miliarde de dolari, în urma unei runde de investiții. Explică-ne, te rog, ce faceți la Branch?

Mădălina Seghete: Noi ajutăm companiile mobile să înțeleagă cum au ajuns oamenii în aplicația lor mobilă, de unde au venit, au venit dintr-un ad (reclamă n.r.), dintr-un sharing link (distribuirea unui link - n.r.), de unde vin ei? Și ajutăm aceste aplicații să ducă oamenii unde trebuie în acea aplicație. De exemplu, Spotify este un client al nostru.

Dacă Obama dă share la un link pentru podcastul lui, când cineva face click pe acel link, deschide aplicația Spotify la podcastul lui Obama. Dar dacă cineva nu are Spotify, Spotify poate decide să deschidă podcastul într-un web browser sau să-l trimită la App Store și, după ce utilizatorul downloadează aplicația, îl trimite direct la podcastul care îi fusese distribuit.

Este un hosting link din care poți să faci routing-ul depinzând dacă cineva are sau nu aplicația, dacă sunt pe Android, iOS, web, desktop și poți să faci track la acest customer journey (urmărești traseul/călătoria clientului - n.r.).

StartupCafe.ro: Care sunt planurile voastre mai departe?

Mădălina Seghete: Acum suntem într-o perioadă în care lucrăm foarte mult la optimizare. Ca majoritatea companiilor care trec de 100 de milioane de dolari, ca venituri anuale, lucrezi foarte mult să optimizezi și să fii gata pentru următorul pas care probabil va fi un IPO, la un moment dat.

StartupCafe.ro: Cam în cât timp preconizezi că veți putea face pasul pentru această listare pe bursă?

Mădălina Seghete: We'll see.

StartupCafe.ro: Care este povestea ta? Ești din Bacău, cum ai ajuns să lansezi un startup în SUA?

Mădălina Seghete: Mama a citit într-un ziar că, dacă te duci la Olimpiada de Matematică, poți primi burse. Și am aplicat la 25 de facultăți din America și am primit bursă de la Cornell University. Am împachetat toate în două valize mari și m-am suit în avion. Știi, când te duci singur la școală, în State, te schimbi foarte mult, devii independent. Am avut noroc că am avut părinți care m-au împins și au crezut în mine. Deci cam asta a fost.

StartupCafe.ro: E o mare diferență între ceea ce se face în România, între mindsetul din școlile din România și ce este în SUA?

Mădălina Seghete: Nu, nu spun asta. Fiind acolo, am avut un mindset diferit. Nu pot să compar, pentru că nu am fost la facultate în România, am fost la liceu aici. Nu numai faptul că mindsetul e diferit, dar faptul că te duci la o vârstă destul de mică, singur, într-o altă țară - asta contează foarte mult, nu numai faptul că e vorba de Statele Unite.

Probabil că și cineva din Statele Unite, care vine în România la vârsta aia, crește foarte mult și își schimbă modul de a gândi. Deci foarte mult a fost faptul că am plecat singură într-o cultură diferită și a trebuit să mă adaptez. Și nu cred că mindest-ul de acolo a fost neapărat (decisiv - n.r.). M-am gândit să încep o companie la Stanford. Mindest-ul din Silicon Valley este, într-adevăr, diferit de tot ce am văzut oriunde în lume. Toată lumea este așa de deschisă, sunt idei și toată lumea face schimb de idei. E foarte special și magic. Dar nu neapărat SUA. Doar zona aia cred că e cumva, e ceva magic acolo, în Silicon Valley. Știu că lumea zice că poți să începi o companie oriunde, dar eu nu știu dacă cred chestia asta. Poți, dar când n-ai făcut o altă companie și începi să fii într-un mediu în care toată lumea lansează ceva, e așa o energie care te propulsează.

StartupCafe.ro: Erai, deci, foarte bună la matematică, în liceu, în România?

Mădălina Seghete: Da, mergeam la olimpiade la mate, cred că m-a ajutat, dar nu știu dacă datorită acestui fapt am ajuns în America. Am avut o aplicație destul de bună, cred. Am urmat facultatea la Cornell și Business School la Stanford. La facultate, am făcut, ca specializare, Electrical and Computer Engineering, Processor Design, la Cornell.

StartupCafe.ro: Și cum ai intrat în antreprenoriat? Cum ai ajuns să lansezi o companie care avea să ajungă „unicorn”?

Mădălina Seghete: La Stanford. Nu mi-a mai mers viza, așa că am aplicat la diverse programe de masterat, să pot rămâne în State. Am intrat la Stanford. Aici fusese fondat Design School, în acel an, am luat niște cursuri, am lucrat cu antreprenori, făceam consultanță pentru companii, pentru Mozilla, Walmart. Și, nu știu, am început să văd lumea în jurul meu. M-am uitat către Stanford, pe Coasta de Vest. I-am zis unui profesor că eu nu pot să încep o companie și el s-a uitat la mine așa și a zis: „Dacă nu tu, atunci cine?” Și atunci am decis să încep o companie. Am vrut să caut momentul. Îți trebuie cofondatori, l-am găsit pe Alex (Alex Austin - n.r.), l-am convins să lucreze cu mine și asta a fost.

StartupCafe.ro: Cum v-a venit ideea aceasta cu Branch, soluția voastră?

Mădălina Seghete: Nu am început cu Branch. Am început cu feed pick pentru căței. Și am făcut o aplicație. Aia n-a mers, apoi am făcut o aplicație mobilă, se chema Kindred, era o photobook printing app (pentru printarea fotografiilor - n.r.). Am lucrat la ea un an și ne-am dat seama că astea de printing sunt un business cu profituri foarte mici. Și la Branch am ajuns încercând să găsim o soluție pentru noi. Apoi ne-am dat seama că asta (ceea ce rezolvă Branch - n.r.) este o problemă mult mai mare și am vândut aplicația Kindred și ne-am focusat pe Branch. Dar Branch a fost ideea numărul patru a echipei noastre, deci ne-a luat ceva timp.

StartupCafe.ro: Care a fost cel mai greu moment al tău, dacă poți să-ți amintești?

Mădălina Seghete: Sunt multe, sunt așa de multe. Cred că pentru mine cel mai greu moment a fost când, la un moment dat, mi-am dat seama că nu sunt foarte bună în ceea ce făceam. Eu eram liderul de la Marketing și am demisionat, m-am mutat într-un alt rol, să fiu evangelist. Și dup-aia am angajat pe altcineva în locul meu, ea nu a fost OK, am dat-o afară și dup-aia m-am întors interimar. Crescusem foarte mult, eram foarte determinată să mă schimb să fiu foarte bună. Și dup-aia s-au dus diverși și i-au zis cofondatorului meu că lucrez bine în jobul meu și vor să rămân în rolul ăla. Dar când am fost, într-un fel, dată afară sau n-am fost chiar dată afară, dar mi-am dat eu seama că nu sunt eu persoana cea mai bună, e foarte greu pentru ego când ai început o companie, ai lucrat atâția ani și dup-aia îți dai seama că, de fapt, nu ești tu persoana cea mai bună să lucreze într-un anumit rol. Și foarte mulți, aproape toți cofondatorii din lume trec prin asta, este un moment în care îți dai seama că compania ta este mai mare decât tine. Nu contează funcția, chiar dacă ești CEO. Foarte puțini cofondatori stau în funcția de CEO, ca Zuckerberg, până când compania se listează la Bursă. Este un moment foarte greu. Eu am stat, m-am schimbat și am devenit mai bună, dar a fost greu.

StartupCafe.ro: Dacă ai putea să te întorci în timp, ce sfat i-ai da lui Mădă de când ai pornit la drum?

Mădălina Seghete: Hire more help! La început credeam că pot eu să fac totul, dar dacă aveam pe cineva să mă ajute cu agenda, ieșea mult mai repede, probabil că aș fi fost mult mai fericită. Și aș mai spune: Fă cursuri de management mult mai devreme în carieră! Se înțelege că este o diferență între a fi lider și a fi people manager. Poți să fii lider bun și să inspiri lumea, fără să fii un bun people manager, ceea ce era cazul meu, la început.

StartupCafe.ro: Ce greșeli crezi că fac antreprenorii la început de drum?

Mădălina Seghete: Cea mai mare greșeală este că nu recunosc ce înseamnă product-market fit (atunci când un produs ajunge să satisfacă o cerere mare pe piață - n.r.). Găsesc 2-3 oameni care le spun că e o idee bună și ei cred că au product-market fit. Și dup-aia nu schimbă nimic, când văd că nu au, nu pot să accepte că nu au product-market fit. Sunt așa de îndrăgostiți de idee - asta cred că e cea mai mare problemă pe care am văzut-o în startup-uri. Nu se concentrează destul pe people management, angajează oameni prea senior mult prea repede. E foarte greu pentru cineva care a lucrat pentru companii mari să vină să fie executiv într-o companie mică. Nu ești gata pentru un executiv din ăla decât atunci când ai ajuns la un anumit nivel.

StartupCafe.ro: Cât înseamnă o idee, cât de departe ești de la o idee de business până la un „unicorn” de 4 miliarde de dolari?

Mădălina Seghete: Depinde de companie, depinde de cât de ușor este de vândut. Ideea este cea mai puțin importantă. Oricine poate avea idei, dar totul este execuția. Poți să găsești pe cineva care are o idee și tu s-o execuți mai bine și o să câștigi. De obicei, companiile care iau piața nu sunt primele. Noi nu eram primii, n-am știut că erau, dar erau alte companii care făceau ce făceam noi și le-am omorât. Deci nu contează ideea - dacă tu ai o idee, sigur și altcineva din lume are aceeași idee. Nu există idei originale, ceea ce contează e execuția. Dar trebuie să ai și o idee bună. De a te duce de la o idee la cum este product-market fit pentru ideea ta și care este produsul - asta ia destul de mult timp.

StartupCafe.ro: Branch, UiPath și așa mai departe... De ce plecați toți în SUA sau la Londra ori în Germania, când lansați startup-uri puternice?

Mădălina Seghete: Nu știu. Eu am plecat după liceu, deci nu e cazul meu. Eu am crescut în America și am plecat pentru că ai mei au vrut ca eu să am oportunități mai mari, dar eu am început o companie la 10 ani după ce am plecat în America.

Dar dacă mă întrebi de ce pleacă lumea în general, cred că lumea pleacă pentru că, în primul rând, contează foarte mult piața în care activezi. România e o piață foarte mică, Europa este o piață foarte fragmentată, e foarte greu de vândut în Europa. America e o piață foarte mare și e o piață foarte mare, omogenă. Așa că, dacă vrei să faci bani, trebuie să fii unde sunt clienții tăi și America este cea mai mare piață omogenă din lume. Poți să spui că mai sunt și China și India, dar nu plătesc așa de mult. În America poți câștiga cei mai mulți bani și e o piață în care poți intra ușor, nu trebuie să ai relații, dacă ai un produs bun, lumea îl cumpără. Dup-aia, te extinzi, ieși din America - noi avem birouri și în Europa, India. Avem câțiva clienți și în România, companii mari în general.

StartupCafe.ro: Cum te uiți la scena tehnologiei, toată lumea bate monedă pe inteligența artificială, e o modă sau mai mult de atât?

Mădălina Seghete: Nu. Este noua etapă a internetului. Cum a schimbat internetul lumea, așa va schimba și AI. Poți să începi o companie cu mult mai puțini angajați, pentru că poți să folosești inteligența artificială, să facă o grămadă de task-uri pentru tine. Eu cred că AI va schimba lumea așa cum o știm azi. Și noi integrăm AI în multe din sisteme.

Parallax

Vizualizari
10366
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri