Claudiu Zamfir

LISTA: 18 bănci s-au înscris la IMM Plus 2024, program de credite cu dobânzi subvenționate pentru antreprenorii români

bani-lei-dreamstime

18 bănci și-au exprimat intenția de a participa în cadrul Schemei de ajutor de stat IMM Plus 2024 şi a componentelor sale IMM România Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus și Construct Plus, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor putea obține credite cu dobânzi subvenționate (cu excepția Agro Plus) și garanții de stat, a anunțat, vineri, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Programul urmează să se deruleze în perioada 29 aprilie-30 iunie 2024, prin vechea platformă IMM Invest.

Plafonul total de garantare în valoare de peste 7,9 miliarde de lei, aprobat pentru emiterea de garanții în anul 2024 în cadrul Programului, a fost suprasubscris de finanțatori în procent de 330,14%, stabilit pe baza volumului finanțărilor pe care estimează că le vor acorda în anul 2024, a precizat FNGCIMM.

Fondul a transmis în data de 19.04.2024 unui număr de 20 instituții de credit invitații de înscriere în cadrul Schemei de ajutor de stat IMM Plus şi a celor 4 componente menționate,  respectiv solicitarea de transmitere a cererilor de alocare a plafoanelor de garantare, bazate pe estimarea volumului de garanții pe care le vor acorda în cadrul programului.

La data de 2.05.2024 va expira termenul de înscriere a instituțiilor de credit în cadrul Schemei de ajutor de stat IMM PLUS şi a componentelor acesteia.

Potrivit Ordinului comun nr. 621/129/1028/20637/1227/2024, din plafonul total în sumă de 11.100.000.000 lei, aprobat în vederea emiterii de garanții în anul 2024  în cadrul schemei de ajutor de stat IMM PLUS, pentru componentele gestionate de către FNGCIMM, plafoanele de garantare totalizează suma de 7.992.370.000 lei, în următoarea structură:

  • IMM ROMÂNIA PLUS: 5.892.370.000 lei
  • AGRO PLUS: 100.000.000 lei
  • IMM PROD PLUS: 1.000.000.000 lei
  • CONSTRUCT PLUS:1.000.000.000 lei (din care 900.000.000 lei pentru  subcomponenta IMM CONSTRUCT PLUS, iar 100.000.000 lei pentru subcomponenta UAT CONSTRUCT PLUS).

Până la această dată, un număr de 18 de instituții de credit eligibile în cadrul Programului au transmis către FNGCIMM solicitări de alocare a plafoanelor de garantare pentru anul 2024. Valoarea cumulată a solicitărilor de alocare a plafoanelor de garantare transmise de cele 18 instituții de credit este de 26.386.093.000 lei, corespunzător unui grad general de subscriere a plafonului de aproximativ 330,14%.

LISTA celor 18 bănci înscrise la IMM Plus 2024:

  • BANCA TRANSILVANIA
  • ALPH BANK
  • BCR
  • BRD
  • CEC
  • Exim Banca Romaneasca
  • FIRST Bank
  • GARANTI Bank
  • ING
  • INTESA
  • LIBRA
  • OTP
  • PATRIA
  • PROCREDIT
  • RAIFFEISEN
  • TECHVENTURES
  • UNICREDIT
  • VISTA BANK

„Prin IMM PLUS, începând cu data de 29 aprilie și până la data de 30 iunie 2024, când vom închide acest program, cel puțin 15.000 de beneficiari vor primi finanțare garantată pentru a-și asigura capitalul de lucru necesar continuării activității, vor putea să-și dezvolte afacerile și realiza obiectivele de investiții”, a declarat Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM.

Subscrierile aferente fiecărei componente a Programului IMM PLUS se prezintă astfel:

  • pentru componenta IMM ROMÂNIA PLUS, gradul de subscriere este de 317,37%,
  •  pentru componenta AGRO PLUS gradul de subscriere a depășit plafonul alocat în procent de 743,37%,
  • componenta IMM PROD PLUS are subscriere din partea finanțatorilor de  362,06%,
  • subcomponentele CONSTRUCT PLUS IMM și CONSTRUCT PLUS înregistrează solicitări de plafon de peste  358,45%, respectiv UAT cu 95,50%.

Prin schema de ajutor de stat IMM PLUS, se asigură accesul IMM-urilor, inclusiv a start-up-urilor și a întreprinderilor mici cu capitalizare medie de piață, la finanțări cu garanții de stat și  costuri subvenționate din bugetul Ministerului Finanțelor, respectiv:

  • Rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă, diferențiată pentru creditele de investiții, marja este de maximum 1,5% pe an, pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru marja este de maximum 1,9% pe an.
  •  Nivelul comisionului de administrare este de 0,20% și se calculează pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanției;
  • Comisioanele de risc pentru beneficiarii ce se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, se ridică la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4 - 6 de garantare. Pentru beneficiarii care se încadrează în categoria întreprinderilor mari, întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie și a UAT-urilor se percep comisioane de risc la nivelul celor aferente întreprinderilor mari, respectiv: la nivelul de 0,5% pentru primul an de garantare, de 1% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 2% pentru anii 4 - 6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanției de stat.
  • Costurile cu dobânda sunt subvenționate pentru o perioadă de 12 luni pentru toate componentele schemei (cu excepția componentei AGRO PLUS, in cazul careia nu se subventioneaza dobanda), iar grantul acordat beneficiarilor include și comisioanele de risc și administrare, pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanţiei.
Parallax

Vizualizari
5841
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri