Claudiu Zamfir

Cum au intrat infractorii eliberați pe lista categoriilor de beneficiari eligibili ai ajutoarelor de 50.000 EUR, Startup Nation 2024. VIDEO interviu cu ministrul Economiei, Ștefan Oprea

Stefan Radu Oprea-Startupcafe

Într-un interviu video acordat StartupCafe.ro, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a dat explicații privind motivul pentru care în lista categoriilor eligibile la ajutoarele IMM de câte 50.000 EUR, propusă oficial în programul Startup Nation 2024, se regăsesc și infractorii eliberați din închisoare și persoanele cu nivel scăzut de instruire, care vor să devină patroni, în condițiile în care salariații cu experiență în companii multinaționale, care au vârsta de cel puțin 35 de ani, nu sunt eligibili la finanțarea publică pentru a începe o afacere.

„Sigur că dacă ai avut o condamnare, regula democrației spune că în acel moment ai dreptul la o a doua șansă” - a spus Oprea (PSD), explicând că programul de 446 milioane EUR, Startup Nation, trebuie să respecte anumiți indicatori legați de fondurile europene, cu caracter social.

De asemenea, ministrul Economiei a dat asigurări că, în anul super-electoral 2024, Guvernul nu va decide scăderea pragului cifrei de afaceri pentru încadrarea firmelor la impozitarea pe venitul microîntreprinderii, în contextul negocierilor cu Comisia Europeană privind jaloanele și țintele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Nu, nu este cazul acum. Anul acesta, tot ce înseamnă sistem de taxare va rămâne la fel. Este o promisiune a Guvernului că anul acesta nu se întâmplă modificări. Să știți că a fost o luptă pentru a menține pragul la 500.000” - a spus el. 

Urmărește interviul video cu ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea...

 

StartupCafe.ro: Domnule ministru, vă găsim în acest moment de oarecare confuzie în coaliția de guvernare. Nu ați reușit să desemnați acel candidat comun la Primăria Capitalei. Domnul Cîrstoiu a eșuat înainte să înceapă și mergeți cu doamna Firea din partea PSD și cu colegul dumneavoastră din Guvern, domnul Burduja, ministrul Energiei, din partea PNL. Această confuzie, faptul că nu ați reușit să mergeți cu o candidatură comună la Primăria Capitalei, cum credeți că a afectat credibilitate a coaliției?

Ștefan-Radu Oprea: Eu spun că nu este vorba despre o confuzie, din contră, este vorba despre o clarificare pentru electoratul PSD. Faptul că doamna Firea este candidatul PSD la Primăria Capitalei este un lucru foarte bun. Am văzut reacțiile colegilor din PSD și cred că doamna Firea va câștiga Primăria Capitalei, având în vedere mandatul foarte bun pe care l-a avut ca primar al general al Capitalei. Sigur că ceea ce a livrat coaliția este extrem de important și se numește stabilitate. Spun acest lucru pentru că suntem la Ministerul Economiei, Antreprenatrului și Turismului și unul dintre lucrurile pe care ni le-au spus investitorii emiratezi, investitorii din Qatar, faptul că 2 ani de zile au văzut și au vorbit cu același ministru al transporturilor este foarte important. Pot să vă spun că ei sunt aceleași persoane pe care eu le-am cunoscut în urmă cu 5 ani, atunci când am avut un mandat ca ministru al mediului de afaceri, comerțului și antreprenoriatului.

Lucrurile au stabilitatea aceasta, iar continuitatea în decizii a dus la progresul pe care îl vedem. Și, pentru că am vorbit despre transport, să dau exemplu tot de aici: știți că în urmă cu o bucată de vreme tot făceam pariuri dacă vom atinge 1000 de kilometri de autostradă sau nu. Suntem la 1100. De ce se întâmplă lucrurile acestea? Pentru că un ministru performant trebuie să poată să continue atunci când într-adevăr are rezultate foarte bune. Asta a dus coaliția, stabilitate în această parte a Europei extrem de încercată. Și dacă ne uităm pe cifrele statistice referitoare la creștere economică, referitoare la creșterea PIB-ului per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare, unde am ajuns la 78% din media europeană, în momentul în care am intrat în Uniunea Europeană având 43%. Am devansat Ungaria, am devansat foarte multe alte state. Cifrele acestea arată progresul pe care România îl are în mod real.

Faptul că am ajuns la un PIB de peste 1.600 de miliarde (de lei n.r.) nu este întâmplător. Și am vorbit despre PIB-ul per capita, pentru că este o cifră care vorbește mai exact despre veniturile pe care le are fiecare român raportat la puterea de cumpărare.

 

StartupCafe.ro: Și deficitul bugetar ați văzut că e foarte mare.

Ștefan-Radu Oprea: Este și un deficit bugetar, dar care se regăsește în investiții și lucrul acesta este foarte important. Nu este un deficit bugetar care alimentează consumul, este un dificit bugetar care alimentează investițiile, programul ambițios de investiții în proiecte mari, strategice aș putea să le numesc, fie că vorbim despre autostrăzi, despre spitale regionale, despre partea de căi ferate, toate lucrurile acestea susțin creșterea economică în acest moment, care este o creștere corectă, curată, bazată pe investiții.

 

StartupCafe.ro: Astea sunt evoluții pe termen lung care vin dintr-o perioadă destul de lungă de timp. Totuși, acum, pe moment, vedem bâlbe în coaliție.

Ștefan-Radu Oprea: Acum, pe moment, dacă ne uităm la statele din jurul nostru, vedem că n-au avut creșterea economică pe care o are România. Dacă ne uităm în presa internațională și la estimările pe care Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Comisia Europeană, agențiile de rating, că tocmai s-a pronunțat din nou și S&P despre stabilitatea ratingului de țară, toate arată că avem potențial pentru una dintre cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană. Și mie îmi place să citez The Economist, care spune că România va avea cea mai mare creștere a PIB-ului și creștere economică în următorii 7-8 ani. Și, sincer, lucrul acesta l-am vorbit și cu antreprenorii, nu ne dorim să-i dezamăgim pe economiști deloc.

Startup Nation 2024: „În iunie ne propunem să începem partea de formare profesională”

StartupCafe.ro: Exact despre antreprenori voiam să vă întreb de fapt, comunitatea noastră de antreprenori StartupCafe așteaptă de mult timp ediția a patra a programului Startup Nation. Ieri ați publicat în consultare publică proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea programului. Când îi dați drumul? Când când va începe înscrierea cu cele două faze.

Ștefan-Radu Oprea: Sunt pași pe care îi mai avem de făcut. Acest program este diferit față de edițiile anterioare  Startup Nation, cunoscută de către comunitatea dumneavoastră de antreprenori. S-ar putea să semene un pic cu prima ediție, unde am avut 400 de milioane de lei din fonduri europene și seamănă mai mult cu acele programe Startup Plus, Startup Diaspora, cele care au fost din fonduri europene, pe componentă socială. Astăzi avem un Program de Educație și Ocupare (PEO 2021-2027, pe fonduri europene - n.r.).

 

StartupCafe.ro: Numai puțin, dar ca orizont de timp cam când ar putea să înceapă?

Ștefan-Radu Oprea: În iunie ne propunem să începem partea de formare profesională, pentru că avem aceste două componente de formare profesională. Și partea de plan de afaceri ar trebui să înceapă undeva cu luna septembrie.

 

StartupCafe.ro:  Adică să se depună planurile de afaceri în septembrie?

Ștefan-Radu Oprea: Să depună planurile de afaceri după ce cei care vor dori să aplice vor avea această perioadă de formare profesională, care - trebuie să precizez - este o etapă obligatorie, pentru că vă spuneam despre felul în care a fost scris acest Program de Educație și Ocupare, are niște prevederi, niște indicatori la care noi trebuie să răspundem. Nu i-am putut modifica, deși am fost în discuții împreună cu colegii de la MIPE, cu Comisia Europeană, să vedem dacă mai putem modifica ceva din acești indicatori pentru a putea desfășura ediția a patra Startup Nation în acest an.

Trebuie să ne încadrăm în prevederile acestui program european și atunci este nevoie de un curs de formare profesională, indiferent dacă ai parcurs sau n-ai parcurs astfel de cursuri în viața profesională pe care fiecare dintre antreprenori o are.  Și cursurile vor fi făcute de către formatori acreditați, care se vor înscrie pe platforma Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, vor fi selectați de acolo, (beneficiarii finaloi) vor face aceste cursuri, iar apoi ei vor putea să aplice cu proiectul lor, cu planul lor de afaceri pentru a obține finanțare. Ce ne dorim  anul acesta deosebit este să avem o finanțare de 250.000 lei, pentru că este o evoluție de la prima ediție, din 2017, când aveam 200.000 lei, cred că este mai motivant. Bugetul total este peste 440 de milioane EUR și este împărțit în două zone și o să le explic imediat, pentru că au importanță cum sunt aceste finanțări. Din bugetul total, 85% merg către finanțare directă a planurilor de afaceri. Diferența merge în principal către programul de formare profesională.

 

StartupCafe.ro: Bănuiesc că și de de acolo se finanțează și platforma STS.

Ștefan-Radu Oprea: Da, dar costurile acelea nu sunt mari. Costurile mari sunt cu aceste cursuri. Ce ne dorim: ca formatorii care se înscriu pe platforma noastră să aibă și module online, astfel încât să putem să ajungem și la românii din diaspora. Am avut o participare bună a românilor din diaspora în edițiile anterioare și ar fi păcat să nu putem beneficia de experiența pe care au acumulat-o în diverse zone ale lumii, nu neapărat în Uniunea Europeană, și să nu vină acasă să încerce să își dezvolte propria afacere, dacă simt acest impuls și oportunitățile pe care le va da cea mai dinamică zonă din perspectiva dezvoltării economice din Europa.

 

StartupCafe.ro: Deci chiar dacă, să zicem, e un tânăr absolvent de ASE sau al Universități București, al Facultății de Administrație și Afaceri sau din țară, el tot trebuie să meargă la cursurile Startup Nation?

Ștefan-Radu Oprea: Vor trebui să facă acest curs, pentru că așa este scris în acest Program de Educație și Ocupare. Repet, am încercat să modificăm anumiți parametri, ar fi fost extrem de greu, ar fi durat foarte mult. Programul acesta așa a fost scris, nu știu, cred că domnul Ghinea a fost cel care l-a definitivat. Sigur, așa l-am, l-am moștenit. Cred că important este că avem o ediție Start-Up Nation anul acesta din fonduri europene. Mulțumesc echipei de la MIPE și lui Adrian Câciu, colegului meu, că am reușit să facem acest lucru împreună.

„Dacă ai avut o condamnare, regula democrației spune că în acel moment ai dreptul la o a doua șansă”

StartupCafe.ro: Am văzut proiectul de ordonanță de urgență, ultima categorie de persoane eligibile la finanțare sunt persoane care au săvârșit infracțiuni și au fost eliberate din închisoare, sunt oameni cu grad scăzut de instruire, pe lângă o sumă  întreagă de alte persoane eligibile. Sigur, persoanele cu dizabilități, persoane greu angajabile sunt eligibile acolo, tineri sub 30 de ani, până în 35 de ani, la fel, în anumite condiții. Dar ce se poate observa la prima vedere: un angajat cu experiență, care are vârsta de cel puțin 35 de ani și are experiență în corporații, nu este eligibil. De ce ați spus aceste criterii, cum ați ajuns aici?

Ștefan-Radu Oprea: Eu înțeleg nevoia spectaculosului, înțeleg nevoia de rating, înțeleg nevoia de a da acel exemplu care să stârnească emoția astfel încât știrea să penetreze. Eu unul vă felicit pentru toată activitatea pe care o faceți la StartupCafe. Cred că informațiile pe care le aduceți pentru antreprenori sunt absolut utile și citesc și eu publicația dumneavoastră atunci când am nevoie de informații despre ce se întâmplă în mediul antreprenorial. Însă acest program are două componente de finanțare: o componentă de peste 295 de milioane de euro, care are grupul țintă de tineri până în 30 de ani. Ei pot fi oriunde în țară, 18-30 de ani, orice meserie pot lucra, pot avea studii superioare sau nu, pot fi angajați în multinaționale sau la stat sau oriunde, la un IMM, la o microîntreprindere, pot să fie în situația în care n-au avut business pentru că tocmai au terminat facultatea. În oricare dintre situații se află, oriunde în țară pot aplica în Startupă Nation, ediția a 4-a.

Există și componenta de vârstă între 30 și 35 de ani unde pot aplica cu excepția zonei București-Ilfov. Repet, în orice situație s-ar afla.

Și există componenta celor peste 35 de ani care într-adevăr trebuie să fie persoane în căutarea unui loc de muncă sau șomer, șomer de lungă durată, persoane inactive, persoane dezavantajate pe piața muncii, pentru că așa este scris acest Program european Educație și Ocupare, de unde obținem finanțarea. Repet, am încercat să aducem anumite modificări, dar programul a fost scris în baza unor obiective și a unor indicatori. Acești indicatori nu i-am putut modifica în discuțiile cu Comisia Europeană. Și atunci am ales să avem un program Startup Nation, ediția a 4-a care să se adreseze, să dea oportunitate tinerilor din România cu vârsta până în 35 de ani și celorlalți care sunt într-o situație nu tocmai favorabilă. Sau puteam să alegem inactivitatea, inacțiunea, să ne resemnăm și să spunem „atât s-a putut”. Eu nu mă mulțumesc niciodată cu această chestiune, să mă resemnez și să spun că nu se poate. Din contră. Vreau să aduc cât mai mulți bani către antreprenorii români, către tineri, către tinerii care au și merită această șansă de a debuta în afaceri, cu atât mai mult cu cât edițiile anterioare arată că Startup Nation este unul dintre programele de succes ale Guvernului României.

Prima ediție a avut o rentabilitate de 151% sau 155, a doua, 126%. 91,5% dintre companiile care au fost înființate în prima ediție, deci la 5 ani de zile, sunt active în piață. Am integrat trei baze de date, vorbesc despre baza de date de la Ministerul Muncii, baza de date de la Registrul Comerțului, baza de date de la Ministerul Finanțelor Publice, iar calculele au fost făcute în ipotezele minimale, cu 1% impozit pe cifra de afaceri și cu salariul minim pe economie. Sunt companii astăzi, în 5 ani de zile, care au 200 de angajați și care au cifră de afaceri spectaculoasă, s-a dezvoltat foarte bine.

Ultimul exemplu pe care l-am avut: am fost la Cugir, am vizitat două companii, doi tineri antreprenori care au debutat în prima ediție, au cumpărat un CNC. Au cumpărat un strung cu comandă numerică, astăzi unul avea 11 angajați, celălalt cred că avea 8 angajați, 10-15 utilaje diverse. Produceau. Faptul că am văzut producție, că am văzut inginerie, că am văzut șansa pe care Startup Nation a creat-o pentru a dezvolta afaceri care sunt în piață, vând, creează locuri de muncă și dau stabilitate și, dacă vreți, și perspectiva împlinirii unui vis pentru fiecare dintre antreprenori, eu cred că da, Startup Nation merită să continue și trebuie să continue.

 

StartupCafe.ro: Dar vă închipuiți scenariul ăsta, în care o persoană lipsită de pregătire profesională sau o persoană care a săvârșit anumite infracțiuni în trecut și a fost eliberată din  închisoare obține 50.000 EUR de la stat, devine patron și după aceea încearcă să angajeze un lucrător dintr-o corporație, cu experiență, care are peste 35 de ani și care nu poate obține fonduri de la stat?

Ștefan-Radu Oprea: În primul rând, sunt mai multe filtre. Sigur că dacă ai avut o condamnare, regula democrației spune că în acel moment ai dreptul la o a doua șansă și că ești reabilitat. Sunt cursuri de formare profesională. Acesta este și scopul, de a-i ajuta pe cei care nu au experiență în antreprenoriat să știe să aibă niște noțiuni fundamentale pentru a putea să scrie un plan de afaceri. Antreprenorii, în general... Sigur, în literatura de specialitate internațională sunt exemple celebre ale unor oameni care au revoluționat lumea, de la Steve Jobs la foarte multe alte nume care au renunțat la facultate sau nu au avut studii superioare. Din această perspectivă, nu acesta este neapărat caracteristica principală a unui antreprenor. Antreprenorii sunt nonconformiști, antreprenorii sunt originali. Antreprenorii își asumă riscuri. Antreprenorii nu se mulțumesc cu ceea ce au învățat întotdeauna, că lucrurile trebuiesc făcute într-un anumit fel. Ei inovează întotdeauna, sunt tenace, încearcă să depășească obstacole.

Altele sunt caracteristicile unui antreprenor. Unii reușesc, unii reușesc mai puțin, alții deloc. Pe scara studiilor internaționale, dacă tot vorbim despre antreprenori, din 10 persoane obișnuite, primele 1-2 persoane au în ele spiritul antreprenorial, își asumă, au apetență pentru risc, își iau viața în propriile mâini foarte ușor, însă nu sunt întotdeauna cei mai de succes antreprenori, pentru că de foarte multe ori își asumă prea mult risc și atunci drumul către insolvență faliment este destul de rapid. După aceea, din greșeală, învață.

Tot în statisticile internaționale, 25% dintre companii rezistă 4 ani. Cei care au avut un eșec, 48%. Următoarele 2-3 persoane se spune că sunt cei mai buni antreprenori, pentru că sunt oamenii mai cumpătați, oamenii care evaluează foarte bine pasul pe care îl fac. De obicei sunt angajați la stat sau în mediul privat, în multinaționale. Vorbim global despre această statistică.

Următoarele 5 persoane nu au nicio șansă, nu au acest spirit antreprenorial.

Cei 2-3% cei mai buni antreprenori sunt cei pe care îi țin tin prin programele Startup Nation, pentru că, din perspectiva mea,  primele persoane sunt cei care probabil că deja sunt plecați din țară. Pentru că atunci când îți iei viața, destinul în propriile mâini și ai hotărât să pleci, înseamnă că ai și spirit antreprenorial.

 

StartupCafe.ro: De ce nu ați făcut ca în trecut, când Startup Nation a fost program dual, au fost și fonduri europene și parte de finanțare de buget de stat, în special pentru București-Ilfov, că tot așa, nu se nu se încadra. De ce nu ați încercat să faceți tot în felul acesta, să zicem, să luați de la bugetul de stat, nu s-au mai găsit bani la buget?

Ștefan-Radu Oprea: Resursele bugetare de anul acesta, ca întotdeauna, sunt limitate. Niciodată banii nu sunt din abundență. Am reușit împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu domnul Câciu și cu echipa sa, să identificăm această resursă din fonduri europene. Eu cred că este foarte bine ca peste 440 de milioane de euro să vină către antreprenori, să putem avea planuri de afaceri bune și companii care să reziste în economia de piață, să fie competitive, așa cum au rezistat și cele din edițiile anterioare.

„Am revizuit propunerea pe care o făcusem inițial, ca grilă de punctaj” la Femeia Antreprenor 2024

StartupCafe.ro: Programul Femeia Antreprenor când o să pornească?

Ștefan-Radu Oprea: Programul Femeia Areprenor trebuie să pornească acum, în luna mai. Este un program de scale-up, de data aceasta. Avem puține programe de scle-up, adică de a ajuta antreprenorul să treacă din micro-întreprindere în întreprindere mică sau din întreprindere mijlocie în întreprindere mare.  200.000 lei este alocația financiară nerambursabilă. Felul în care arată Femeia Antreprenor este determinat în principal de către organizațiile patronale reprezentative ale doamnelor antreprenor, inclusiv cele cu reprezentare europeană, cu care am vorbit, întâmplător sau nu, de 8 Martie. Ne-am întâlnit, am vorbit despre Femeia Antreprenor, am revizuit propunerea pe care o făcusem inițial ca grilă de punctaj. Și decizia a fost de a merge în zona aceasta și de a sprijini doamnele antreprenor să crească afacerile pe care le conduc în acest moment.

 

StartupCafe.ro: Am văzut că s-a introdus acea, să zicem, restricție, cu incubatoarele de afaceri.

Ștefan-Radu Oprea: Nu mai este. Am eliminat această chestiune. Am eliminat toate lucrurile care puteau fi restrictive, am eliminat inclusiv chestiunea legată de brevete. Din punctul meu de vedere, ideea a fost generoasă inițial, aceea de a folosi inteligența, inovarea din România pentru a avea brevete, pentru a avea mai multă proprietate intelectuală. Din păcate, se transformase într-un simplu exercițiu de a-ți înregistra o marcă la OSIM, ceea ce a produs blocaje, timp pierdut, bani cheltuiți degeaba. Un antreprenor care vrea să-și protejeze marca o va face și singur. Eu am făcut-o în momentul în care eram antreprenor pentru că am crezut că vom crește business-ul până la o anumită măsură în care protejarea mărcii devine relevantă. Dar pentru o companie care este la debut, protejare a mărcii nu are relevanță, este cheltuială de timp și de bani.

 

StartupCafe.ro: Deci grila finală nu va mai avea punctaj pe zona de incubatoare și mărci?

Ștefan-Radu Oprea: Grila finală nu are punctaj pe acest lucru. Grila finală are punctaj pe experiența doamnelor antreprenor pe partea de cofinanțare, dar nu foarte mult, în anumite limite. Am grila aici: prima chestiune ține de vechimea calității de asociat. A doua este cea referitoare la procent, valoarea procentului aferent aportului propriu. A treia categorie se referă - pentru că sunt societăți care deja există, fiind program de scale-up - dacă a obținut profit din exploatare în exercițiile financiare în 2021-2022. Este și un criteriu legat de locurile de muncă, dar este pentru o persoană - menținerea 24 de luni, 18 luni sau 12 luni.  Și un criteriu referitor la investiția în echipamente și la vechimea calității de antreprenoare. Acestea sunt criteriile azi.

 

StartupCafe.ro: La ConstructPlus se înscrie lumea?

Ștefan-Radu Oprea: Da, este o schemă de ajutor de stat unde avem așteptare. Au început să fie depuse dosare, dar, așa cum ne-am obișnuit, probabil că în ultimele zile, imediat după Sărbătorile de Paști, până în 8 mai, când este ultima zi de depunere, va fi în umărul mare de proiecte depuse.

 

StartupCafe.ro: Nu puteați să faceți și la ConstructPlus partea asta de înscriere online? De ce trebuie să vină oamenii sau să trimită prin poștă, fizic, documentele, aici?

Ștefan-Radu Oprea: Pentru că nivelul documentației este mult mai complex decât cel care este simplu, cum este un plan de afaceri pentru Startup Nation, puteți să-l faceți și dumneavoastră, pot să-l fac și eu. Complexitatea documentelor și forma variată a documentelor a necesitat această formă de a depune proiectele. Este convenită împreună cu antreprenorii și am considerat că ei au considerat că este mult mai simplu, pentru că de multe ori pot fi și planuri anexe, pot fi diverse forme ale graficelor. Și, ca să fie convinși că nu rămâne nimic nevăzut, neverificat de către cei din minister, am preferat această soluție. Dar repet, împreună cu ei.

StartupCafe.ro: Sunt și acele trei scheme - Microindustrializare, Comerț-Servicii, Dezvoltare IMM- la care deja ați făcut selecția. Cum merge cu implementarea, cu plățile?

Ștefan-Radu Oprea: Acum suntem într-un moment în care analiza este în cadrul agențiilor pentru IMM-uri, iar apoi vor începe și plățile efective, partea de cofinanțare.

300.000 lei - pragul CA la impozitarea micro, discutat în Ministerul Finanțelor, în trecut

StartupCafe.ro: E și problema aceasta cu PNRR. Încă nu a fost aprobată cererea de plată numărul trei și sunt anumite întârzieri. Era cuprins acolo jalonul, printre altele, cu impozitarea microîntreprinderii. Știu că nu e la dumneavoastră la minister, este la domnul Boloș, la Finanțe, dar vreau să vă întreb din punct de vedere al impactului asupra antreprenorilor, că sunteți ministrul antreprenoriatului, la ce să se aștepte oamenii, pentru că iarăși este impredictibilitate fiscală? Mai scade iarăși plafonul acela de la cifra de afaceri pentru încadrarea la venitul pe la impozitul pe venitul pe microîntreprinderii, acum 500.000 EUR pentru 3% impozit și, alternativ, 60.000 EUR pentru 1%. Circulau informații că ar urma să scadă acest plafon.

Ștefan-Radu Oprea: Nu, nu este cazul acum. Anul acesta, tot ce înseamnă sistem de taxare va rămâne la fel. Este o promisiune a Guvernului că anul acesta nu se întâmplă modificări. Să știți că a fost o luptă pentru a menține pragul la 500.000. Într-adevăr, în momentul în care -  acuma nu știu, n-am permisiunea domnului Câciu să spun acest lucru - dar vă spun că am participat la anumite negocieri în calitate de membru al Comisiei de Buget-Finanțe din Senatul României și atunci exista în Ministerul Finanțelor Publice această idee de a avea, înainte de venirea domnului Câciu, de a avea pragul de impozitare pe profit egal cu pragul de trecere la plata taxei pe valoarea adăugată (88.500 EUR  adică 300.000 lei la cursul de 3,3817 lei/1 euro, n.r.). Am avut foarte multe calcule, previziuni, a fost o luptă atunci și acum de a menține pragul de 500.000 euro. Din dialogul pe care îl am cu antreprenorii din acest domeniu, dorința este de a menține acest prag pentru perioada imediată următoare, pentru a avea predictibilitate, exact așa cum spuneați.

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
6345
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri